Grupul DIGI, partener media al Special Olympics România la Jocurile Mondiale de la Berlin 2023

București - 29 mai 2023 -

Grupul DIGI susține, în calitate de partener media, participarea delegației Special Olympics România la Jocurile Mondiale de Vară de la Berlin, cel mai mare eveniment sportiv incluziv din lume care se va desfășura în perioada 17-25 iunie 2023. 31 de sportivi români vor concura, sub îndrumarea antrenorilor, la 9 discipline sportive: tenis de masă unificat, tenis de câmp, baschet unificat, bocce, înot, role, gimnastică, judo şi atletism.


Astfel, în perioada 17-25 iunie, 7000 de sportivi cu dizabilități intelectuale din toate colțurile lumii vor intra în competiția mondială de la Berlin, la 26 de discipline sportive, cu scopul de a obține o mai mare recunoaștere și acceptare a persoanelor cu nevoi speciale în societate, menite să insufle încredere și bucuria de a trăi.


Există peste 200 de milioane de persoane cu dizabilități intelectuale (PDI) în întreaga lume, dintre care aproximativ 130.000 în România. Practicarea unui sport îi ajută să-şi descopere abilităţile fizice şi sociale, să-şi îmbunătăţească starea de sănătate, să devină mai independenţi și integrați social.


Fondată în 1968, Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, a nedreptății și a intoleranței.


Prin intermediul parteneriatului cu Special Olympics România, Grupul DIGI sprijină dezvoltarea prin sport a tinerilor cu nevoi speciale care, prin determinare și perseverență, depășesc convențiile și provocările, devenind o reală sursă de inspirație și un factor important de incluziune pentru comunitate.


Ne bucurăm să participăm la a 27-a ediție a Jocurilor Mondiale Special Olympics, organizate în acest an la Berlin și să avem printre susținători Grupul DIGI, prin Digi FM, Digi Sport 1 și digi24.ro. Cel mai mare eveniment sportiv mondial dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale reunește 190 de delegații din toată lumea, iar Special Olympics România va demonstra încă o dată ce înseamnă pentru noi mentalitatea de campion: determinare, toleranță și bucuria de a-ți depăși limitele. Prin expunerea oferită de Grupul DIGI, sperăm că abilitățile BRAVILOR noștri sportivi vor fi cunoscute de un public și mai larg, lucru care ne bucură și ne onorează“, a declarat Cristian Ispas, Director Național Special Olympics România.


La ediția precedentă organizată în 2019 la Abu-Dhabi, echipa României a câștigat 56 de medalii (17 de aur, 18 de argint, 21 de bronz) la opt discipline sportive.


Despre Fundația Special Olympics din România


Fundația Special Olympics din România a fost înființată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mișcării sportive internaționale Special Olympics. FSOR contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilități intelectuale, oferindu-le șansa de a-și descoperi și dezvolta potențialul și calitățile sportive prin intermediul programelor de pregătire și al evenimentelor competiționale, organizate pe tot parcursul anului.


În cei aproape 20 ani de la înființare, Special Olympics România a contribuit la integrarea socială a peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale, ajutându-i să devină membri activi ai familiei şi ai comunităţii din care fac parte.

.

Cuvinte cheie:  Fundația Special Olympic  Grupul DIGI  Cristian Ispas 

Imagini

Grupul DIGI, partener media al Special Olympics România la Jocurile Mondiale de la Berlin 2023

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.