Bookster și Goethe-Institut București: Ne dorim să încurajăm lectura, să promovăm limba și cultura germană în comunitatea de cititori

București - 08 mai 2023 -

Parteneriatul dintre Bookster și Goethe-Institut București reprezintă prima colaborare pentru Bookster cu un institut de limbi străine din România;


În prezent, prin platforma Bookster pot fi accesate resurse în limbile română, engleză, franceză, maghiară și, de acum, germană.


Bookster, platforma care aduce lectura mai aproape de oamenii din companii, anunță parteneriatul cu Goethe-Institut București, prima colaborare pentru acest serviciu cu un institut de limbi străine din Romania. Parteneriatul s-a născut din dorința de a aduce limba și cultura germană mai aproape de abonații Bookster.    Astfel, datorită noilor resurse, comunitatea de cititori are acces în prezent la lecturi valoroase, cuprinzând resurse de actualitate, cărți și articole din domenii diverse. Cele mai populare arii sunt dezvoltarea profesională, în mod special resursele educaționale despre leadership, productivitate și finanțe, dar și dezvoltarea personală, sănătatea mentală și emoționala.


Încheierea parteneriatului cu Goethe-Institut București ne bucură foarte tare, în special pentru că răspunde într-un mod natural cererilor primite din partea abonaților, fie pentru a învăța limba și cultura germană, fie pentru a citi diverse lecturi la un nivel avansat. La Bookster, am căutat să ne concentrăm întotdeauna pe dorința de dezvoltare și învățare a angajaților din companii, așa că am construit mereu experiențe în jurul intereselor și așteptărilor pe care aceștia le au. Ne propunem să continuăm în direcția diversificării, căutând și alți potențiali parteneri de conținut, fie din rândul institutelor, fie dintre bibliotecile publice sau specializate,” afirmă Teodora Rădulescu, CEO Bookster.


Prin intermediul acestui parteneriat, Goethe-Institut București devine prima bibliotecă a unui institut din România care se alătură Bookster în demersurile sale de încurajare a lecturii. Încă de la deschiderea platformei pentru parteneriatele cu biblioteci, cei peste 140,000 de abonați înscriși de-a lungul timpului în platformă se bucură de o diversitate din ce în ce mai mare a lecturilor disponibile în limbile română, engleză, franceză, maghiară și, de acum, germană.


Din perspectiva pasionatului de limbă și cultură germană, Octavian Radu, acționar Bookster, povestește: „Eu simt uneori fericire ingenuă doar citind fraze complexe în germană. Viața mea a fost marcată de această limbă și succesul meu s-a datorat în mare măsură cunoașterii acesteia. De aceea, mi-am dorit să oferim, pe platforma Bookster, acces la lecturi în limba germană, ceea ce putem face acum, în colaborare cu Goethe-Institut București!"


Povestind despre acest parteneriat, Dr. Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București, afirmă: Ne bucurăm că Biblioteca Goethe face parte din proiectul Bookster, platformă care contribuie astfel la promovarea literaturii și limbii germane, dincolo de vizitatorii obișnuiți ai Goethe Institut București. Contăm pe succesul acestui demers și îi invităm pe toți cei interesați de limba germană și cultura Germaniei să vină la biblioteca noastră, care oferă permis de cititor gratuit și unde veți găsi și alte surprize culturale.”   


Ce este Bookster?


Experiența Bookster aduce cărțile mai aproape de oameni, inspirând angajații din peste 1.200 de companii să se dezvolte personal și profesional prin lectură. Cu un scor de +95 puncte pentru indicatorul Net Promoter Score, care arată în ce măsură utilizatorii unui serviciu sunt și promotorii lui, cei peste 140.000 de abonați din comunitate au acces la cărți de top de la bibliotecile publice și private partenere Bookster și se bucură de recomandări personalizate, promptitudine și accesibilitate. Printre companiile care iubesc Bookster se numără Banca Transilvania, Kaufland, eMAG și Accenture.


Despre Goethe-Institut București


Goethe-Institut București este instituţia culturală a Republicii Federale Germania, care promovează cultura germană la nivel mondial. Susținem cunoaşterea limbii germane în străinătate şi cultivăm cooperarea culturală internaţională. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezentăm un tablou vast al realităţii germane. Biblioteca institutului oferă acces la peste 5.800 de cărți, 640 de reviste și articole de specialitate și peste 1.300 de materiale audio și video în limba germană. 

.

Cuvinte cheie:  Goethe-Institut București  Bookster  Dr. Joachim Umlauf  Teodora Rădulescu 

Imagini

Bookster și Goethe-Institut București: Ne dorim să încurajăm lectura, să promovăm limba și cultura germană în comunitatea de cititori
Bookster și Goethe-Institut București: Ne dorim să încurajăm lectura, să promovăm limba și cultura germană în comunitatea de cititori
Bookster și Goethe-Institut București: Ne dorim să încurajăm lectura, să promovăm limba și cultura germană în comunitatea de cititori

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.