DN AGRAR, cea mai mare fermă integrată din România, și-a triplat cifra de afaceri netă în 2022, până la 151 milioane lei

12 aprilie 2023, 11.14 - Afaceri   Social   Agricultură  

Alba - 12 aprilie 2023 -

DN AGRAR Group (simbol BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, lider în producţia de lapte de vacă, a încheiat anul 2022 cu afaceri în creștere cu peste 221% față de anul anterior, până la aproape 151 milioane de lei și un profit net de aproape 14 milioane de lei (+57% față de 2021). Rezultatele în creștere au fost susținute de integrarea celor două ferme Lacto Agrar (decembrie 2021) și Apold (aprilie 2022).


Jan Gijsbertus De Boer, Președinte al Consiliului de Administrație DN AGRAR GROUP SA


„2022 a însemnat pentru DN AGRAR listarea la bursă, în piața AeRO, și anul în care am devenit cel mai mare producător de lapte de vacă din România, în urma a două achiziții, înregistrând o creștere de peste 60% a activelor totale. Ne-am concentrat pe consolidarea activității Grupului, pentru o companie mai eficientă și modernă. Este anul în care am făcut cele mai mari progrese în sensul poziționării ca lider de piață, la finele anului având 11.000 de animale și o suprafață cultivată de 7.000 de ha. În paralel, am continuat proiectele de digitalizare, precum și de investiții în creșterea capacității fermelor, modernizarea instalațiilor, a echipamentelor specifice activităților zootehnice, precum și în utilaje proprii. Valoarea investițiilor în anul 2022 s-a ridicat la aproximativ 70 milioane lei."


Principalele elemente ale bilanțului și contului de profit și pierdere în 2022 față de 2021:


·       Activele totale ale DN AGRAR Group au crescut cu 60%, ajungând la 235 milioane de lei.


·       Datoriile totale au fost de 152 milioane de lei, o creștere de peste 86%, urmare a achiziției fermei DN Agrar Apold și a lucrărilor de investiție efectuate la aceeași fermă pentru creșterea capacității de producție cu 50%.


·       Capitalurile proprii au crescut cu 22%, până la aproape 80 milioane de lei, în urma majorării de capital realizate anul trecut.


·       Cifra de afaceri netă a fost de aproape 151 milioane de lei, în timp ce veniturile din exploatare au fost de peste 205 milioane de lei, pe fondul creșterii veniturilor din producția vândută.


·       Totalul cheltuielilor de exploatare a crescut cu mai mult de 237%, până la aproape 182 milioane de lei, în contextul creșterii numărului de animale direct productive în fermă și a suprafețelor lucrate pentru asigurarea necesarului de furaje, precum și achiziționarea de animale neproductive, tineret bovin și animale gestante care vor da naștere pentru prima dată și care vor produce ulterior și lapte.


·       Rezultatul din activitatea financiară a fost determinat de creșterea soldului creditelor contractate.


·       Rezultatul net obținut a fost de aproape 14 milioane de lei sau 0,08 lei pe acțiune, o majorare de aproape 57%.


·       Rata de rentabilitate a capitalurilor proprii a fost de 17,9% în 2022 față de 14,6% în 2021.


Producția zilnică de lapte în fermele DN AGRAR a ajuns în 2022 la 140.000 litri, iar cea anuală este de aproape 50 de milioane de litri. În 2022, cantitatea de lapte livrată a înregistrat o creștere de 9,4%, comparativ cu anul 2021.


Grupul DN AGRAR include 15 societăți, dintre care 4 ferme a căror activitate principală o reprezintă creșterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold), precum și producție agricolă vegetală.


Despre DN AGRAR Group


DN AGRAR Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală. Grupul activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara.


Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO, din 2 februarie 2022. Începând cu data de 19 septembrie 2022, acțiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacționate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT.


Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management.


Mai multe detalii pe https://dn-agrar.eu


Facebook: https://www.facebook.com/DNAGRAR


Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=GxRW4II1F6c


DN AGRAR Group (symbol BVB: DN), the largest integrated livestock farm in Romania, leader in cow's milk production, ended 2022 with an increase of the business of over 221% compared to the previous year, up to almost RON 151 million and a net profit of almost RON 14 million (+57% compared to 2021). The growing results were supported by the integration of the two farms Lacto Agrar (December 2021) and Apold (April 2022).


Jan Gijsbertus De Boer, Chairman of the Board of Directors, DN AGRAR GROUP SA:


"2022 meant the listing on the Bucharest Stock Exchange, on the AeRO market, and the year when we became the largest producer of cow's milk in Romania, following two acquisitions, registering an increase of over 60% in total assets. We focused on strengthening the Group’s activity, making it more efficient and modern. 2022 is the year when we made the greatest progress in terms of positioning ourselves as a market leader, having 11,000 animals and a cultivated area of 7,000 ha at the end of the year. In parallel, we continued the digitization projects, as well as the investments to increase the capacity of the farms, in modernization of the installations and of the equipment specific to the livestock activities, and also in own equipment. The value of investments in 2022 amounted to approximative RON 70 million."


Key elements of the balance sheet and profit and loss account in 2022 compared to 2021:


·                The total assets of DN AGRAR Group increased by 60%, reaching RON 234 million.


·                Total debts were 152 million lei, an increase of over 86%, as a result of the purchase of the DN Agrar Apold farm and the investment works carried out at the same farm to increase the production capacity by 50%.


·                The equity increased by 22%, up to almost RON 80 million, following the capital increase made last year.


·                The net turnover was almost RON 151 million, while the operating income was over 205 RON million, on the background of the increase in revenues from the sold production.


·                Total operating expenses increased by more than 237%, up to almost RON 182 million, in the context of the increase in the number of directly productive animals on the farm and the areas worked to ensure the necessary feed, as well as acquisition of non-productive animals, young stock and pregnant animals that will give birth for the first time and that will eventually produce milk.


·                The result from the financial activity was determined by the increase in the balance of the contracted loans, money used for the acquisition of DN Agrar Apold farm and for the investment works underway at the same farm to increase the production capacity by 50%.


·                The net result obtained was almost RON 14 million or RON 0.08 per share, an increase of almost 57%.


·                The return on equity indicator stood at 17.9% in 2022 versus 14.6% in 2021.


The daily production of milk in DN AGRAR farms is about 140,000 liters, and the annual one is almost 50 million liters. In 2022, the amount of milk delivered increased by 9.4%, compared to 2021.


DN AGRAR Group includes in its portfolio a number of 15 companies, of which 4 farms, whose main activity is both the breeding of dairy cattle (Prodlact farm), the production of cow's milk (Cut, Lacto Agrar and Apold farms), and also vegetable agricultural production.


About DN AGRAR Group


DN AGRAR Group is the largest integrated livestock farm in Romania, with cow's milk production and vegetable production. The group operates in the center of Transylvania, in the counties of Alba, Sibiu and Hunedoara.


The company was founded in 2008 by Jan Gijsbertus de Boer and is listed on the Bucharest Stock Exchange, on the AeRO market, from February 2, 2022. As of September 19, 2022, DN AGRAR shares are included in the BETAeRO index of the most traded companies in the SMT Multilateral Trading System.


The company's main areas of activity are animal husbandry, vegetable agriculture production, agricultural services, logistics, transport, tourism and business and management consulting services.

.

Cuvinte cheie:  DN AGRAR  ferma  Jan Gijsbertus De Boer  fermă zootehnică  

Imagini

DN AGRAR, cea mai mare fermă integrată din România, și-a triplat cifra de afaceri netă în 2022, până la 151 milioane lei
DN AGRAR, cea mai mare fermă integrată din România, și-a triplat cifra de afaceri netă în 2022, până la 151 milioane lei

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.