OMNIASIG – Portal digital pentru furnizori medicali – o experiență îmbunătățită în asigurarea de sănătate de grup

București - 30 martie 2023 -

Încă de la lansarea asigurării de sănătate în portofoliul său, OMNIASIG Vienna Insurance Group a urmărit cu prioritate să ofere asiguraților săi servicii la cel mai înalt nivel de calitate, prin optimizarea proceselor interne - optimizare susținută de învestiții majore în tehnologie. În parteneriat cu Softelligence, companie de tehnologie și consultanță pentru asigurători și banking, OMNIASIG lansează  o soluție inovativă - platforma OMNI-Doc - ce permite digitalizarea întregului flux de accesare a serviciilor medicale în rețeaua de parteneri medicali ai OMNIASIG, punând accent pe automatizare și pe utilizarea datelor, pentru a lua decizii în mod rapid și informat.


“Considerăm că digitalizarea este o evoluție naturală în orice industrie, iar provocarea de a ține pasul cu așteptările consumatorilor și ale pieței ne motivează zi de zi să ne autodepășim, să ne reinventăm și să definim noi standarde în asigurări. Digitalizarea înseamnă accelerare și, în acest sens, a avea un partener cu experiență alături constituie un mare atu. Colaborăm cu Softelligence din 2020 pentru digitalizarea liniei de asigurări de sănătate și, împreună, am obținut rezultate foarte bune, precum această soluție ce reprezintă prima astfel de platformă digitală a unui asigurător din România”, a afirmat Mihai Tecău, CEO OMNIASIG Vienna Insurance Group.


Pentru definirea soluției, s-a pornit de la analiza întregului proces de accesare a serviciilor medicale de către asigurat și identificarea principalului disconfort - și anume timpul de așteptare, care uneori poate fi mai mare. Acesta este momentul în care asiguratul iese din cabinetul medical și are de realizat o programare la un nou consult sau necesită imediat analize sau teste de laborator. În mod normal, clinicile sau asiguratul contactează în acest caz asiguratorul pentru a obține autorizarea serviciilor medicale.


Astfel, OMNIASIG lansează cu sprijinul Softelligence OMNI-Doc, un portal dedicat furnizorilor medicali ce fac parte din rețeaua națională de parteneri ai asigurătorului, prin intermediul căruia furnizorul medical va avea acces în timp real la autorizările emise de OMNIASIG, va putea solicita noi autorizări pentru serviciile suplimentare recomandate, vizualiza în timp real status-ul acestora și va putea încarcă documentele medicale aferente dosarului de daună. Astfel, este eliminat timpul ce ar fi fost alocat comunicării prin canalele clasice (telefon / e-mail) între asigurător – clinica – asigurat. Totodata, call center-ul OMNIASIG rămâne disponibil permanent pentru asigurații ce preferă această modalitate de contact.


Prin lansarea acestui nou portal, asigurătorul ia în considerare faptul că preferințele pentru interacțiuni digitale ale clienților și partenerilor sunt în creștere. Pentru furnizorii medicali din rețeaua de parteneri OMNIASIG, OMNI-Doc pune la dispoziție nu doar un canal de interacțiune, cât și funcționalități ce vin să simplifice activitatea, cum ar fi:


-    Calendar de programări pentru asigurați;


-    Acces la încărcarea documentelor necesare decontării contravalorii serviciilor acoperite;


-    Rapoarte operaționale.


“Pentru noi, ca partener strategic de tehnologie în industria financiar-bancară, este important să demonstrăm că digitalizarea are o valoare practică, tangibilă și că investiția în transformare digitală aduce o satisfacție sporită atât organizației, cât clienților finali și partenerilor. De asemenea, recunoaștem că proiectele nu mai au un început și un final în accepțiunea tradițională, ci ele continuă în iterații succesive pe măsură ce comportamentele de consum se adaptează noilor facilități” a declarat Daniel Jinga, director al diviziei de consultanță din Softelligence.


.

Cuvinte cheie:  OMNIASIG  furnizori medicali  Softelligence  OMNI-Doc  

Imagini

OMNIASIG – Portal digital pentru furnizori medicali – o experiență îmbunătățită în asigurarea de sănătate de grup
OMNIASIG – Portal digital pentru furnizori medicali – o experiență îmbunătățită în asigurarea de sănătate de grup

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.