București - 21 februarie 2023
-
Libra Internet Bank și Prima Development Group anunță încheierea unui acord de finanțare în valoare de 16,8 milioane de euro, pentru construirea primei faze a proiectului PRIMA Vista, situat în zona de nord a Bucureștiului, lângă cel mai important centru de business al Capitalei. Faza 1 a proiectului va cuprinde 2 clădiri cu un total de 242 de apartamente. Finalizarea acestei prime etape este programată pentru primăvara anului 2024, lucrările fiind deja demarate de către dezvoltator. Întregul proiect PRIMA Vista va fi dezvoltat în două faze care vor însuma 482 de apartamente dispuse în 4 cladiri.
„Continuăm să sprijinim direct dezvoltarea sectorului imobiliar din România. Numai în ultimii 3 ani, aproape 21.000 de apartamente, echivalentul unui oraș ce poate găzdui peste 40.000 de locuitori, au fost construite cu finanțare Libra Internet Bank. Prin această nouă finanțare, suntem bucuroși să ne sprijinim partenerii de la Prima Development în construirea unui proiect cu mare impact în dezvoltarea acestei zone economice esențiale din București”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank
„Bucureștiul încă are un potențial neexploatat atunci când vorbim despre imobiliare, iar obiectivul nostru este să contribuim, prin proiectele pe care le dezvoltăm, la creșterea calității locuirii în acest oraș. PRIMA Vista este un proiect de referință pentru noi, care se diferențiază prin funcționalitate și concept arhitectural și care va aduce valoare adăugată zonei Fabrica de Glucoză, un nou pol de interes pe harta orașului. Parteneriatul cu Libra Internet Bank este încă o confirmare a implicării noastre sustenabile în dezvoltarea orașului, precum și o garanție a modului responsabil în care construim”, a adăugat Adrian Stoichină, COO Prima Development Group.
Amplasat pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, în cel mai nou și mai efervescent centru de business al Capitalei, proiectul rezidențial PRIMA Vista va fi dezvoltat în două faze pe un teren de 12.000 mp și va fi format din 4 clădiri ce vor însuma 482 de apartamente dotate cu sisteme Smart Home și tehnologii de ultimă generație. Proiectul include și spații comerciale care vor oferi acces la serviciile necesare zi de zi, precum magazine, cafenea sau farmacii, dar și spații destinate rezidenților care vor să-și mute afacerea mai aproape de casă. La finalizare, PRIMA Vista va fi proiectul rezidențial cu cel mai mare număr de stații de încărcare de tip fast-charge pentru mașinile electrice din București, cu peste 60 de locuri de parcare astfel echipate.
Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings, este una dintre cele mai dinamice bănci din România în ultimii ani. Cu o rețea de 55 de sucursale deschise în principalele zone de dezvoltare ale țării, banca este specializată în domenii precum profesiile liberale, proiectele rezidențiale și agribusiness-ul. Libra Internet Bank acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.
PRIMA DEVELOPMENT GROUP este cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea și unul dintre cei mai activi din România, după numărul de unități rezidențiale livrate anual, cu 10 proiecte în derulare în prezent. Cu o experiență de 18 ani în construirea de locuințe durabile, compania și-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro. Din 2017 compania este prezentă și pe piața din București, acolo unde semnează până în prezent două proiecte rezidențiale, Boemia Apartments și Core Timpuri Noi, care au fost deja premiate internațional la European Property Awards. Viziunea Prima Development Group este cea care diferențiază proiectele rezidențiale pe care le semnează: echipa companiei este formată din profesioniști în construcția de locuințe, care sunt și constructori, nu doar dezvoltatori, dar și ingineri și arhitecți, nu doar antreprenori în afaceri. Ideea de locuință fiabilă se află în centrul filosofiei companiei, astfel că proiectele livrate de aceasta sunt realizate la calitate superioară și au durabilitate crescută în timp.
.
Cuvinte cheie:
PRIMA DEVELOPMENT GROUP Libra Internet Bank PRIMA Vista