Cu ocazia aniversării a 67 de ani de activitate, Antibiotice Iași inaugurează astăzi, 9 decembrie, cea mai modernă fabrică de produse farmaceutice topice solide și semisolide din Europa, destinate atât medicației intraspitalicești cât și consumului populației. Compania își consolidează astfel, poziția de lider național în fabricația de produse farmaceutice cu aplicare topică, conform studiilor de piață Cegedim. Evenimentul reunește, la sediul companiei din Iași, profesioniști din lumea medicală, autorități locale și naționale precum și personalități academice.
Noua fabrică a fost realizată cu o investiție de 20 de milioane de euro din surse proprii și are o capacitate de producție de 540 tone anual, cu 50% mai mare comparativ cu cea existentă. În cadrul noii fabrici se vor fabrica 56 de produse topice (preparate cu aplicare locală), pentru 19 dintre acestea compania Antibiotice fiind unic producător.
Producția se va desfășura pe 4 fluxuri de fabricație, dintre care unul se evidențiază prin posibilitatea fabricării de produse topice sterile cu investiții suplimentare ce vor fi realizate în viitor. Toate cele 4 fluxuri sunt certificate, de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, să producă la cele mai înalte standarde, medicamente destinate atât pieței din România, cât și exportului pe piețele internaționale reglementate.
“Noua fabrică de produse topice reprezintă dovada angajamentului nostru de a ne dezvolta și de a investi în producția românească de medicamente la cele mai înalte standarde de calitate oferind sistemului de sănătate românesc siguranță și încredere. În același timp, această investiție ne oferă o mai mare deschidere spre piețe internaționale caracterizate de un înalt grad de competitivitate şi inovare. Vizăm valorificarea acestor produse atât pe piața din România cât și pe piețe internaționale precum SUA și țările Comunității Europene, dar ne orientăm și spre Vietnam și Asia de SE care reprezintă o mare oportunitate pentru astfel de medicamente. De asemenea, urmărim dezvoltarea și asimilarea în portofoliu de noi produse topice sterile și dermato-cosmetice. Ne propunem astfel, să dublăm cifra de afaceri pentru forma topică până la nivelul anului 2030 pentru a menține trendul de creștere al cifrei de afaceri totale a companiei, pe care, de asemenea, țintim să o dublăm până în 2030 “, a declarat Ioan NANI, director general Antibiotice Iași.
Prin dotările tehnologice de ultimă generație, Antibiotice își va consolida portofoliul de produse topice (unguente, creme, geluri, ovule și supozitoare) destinate tratării celor mai frecvente afecțiuni dermatologice, venoase, reumatologice și inflamatoare, afecțiunilor oftalmologice și ginecologice, cu medicamente generice topice de nouă generaţie.
Totodată, prin îmbinarea tehnologiilor moderne cu activitatea de cercetare, Antibiotice își propune să dezvolte un portofoliu adaptat cerințelor populației și sistemului de sănătate, cu produse destinate atât Sănătății familiei, pentru segmente diferite de vârstă, cât și Sănătății femeii ce au rolul de a crește și susține calitatea vieții.
În acest sens, având în vedere incidența din ce în ce mai mare a afecțiunilor pielii și interesului crescut față de produsele cu adresabilitate către principalele patologii cutanate, compania își propune să cerceteze și să lanseze în orizontul următorilor ani un brand de produse dermato–cosmetice bazat pe ingrediente sustenabile, care să susțină sănătatea pielii și care să corespundă nevoilor pieții actuale.
Structura de personal a noii fabrici, cu 100 de angajați, dintre care 25% cu studii superioare, este adaptată să răspundă gradului înalt de automatizare și complexității echipamentelor pe care se lucrează. O parte dintre salariații noii capacități de producție au fost angajați în urma unui proces de recrutare și dezvoltare a abilităților și competențelor tehnice, în cadrul propriului program de recrutare și formare al companiei, Colegiul tehnic a+.
Tehnologia și instalațiile complet automatizate, de ultimă generație ale fabricii, permit creșterea randamentelor de producție, menținând standardele de asigurare a calității printr-o trasabilitate continuă și prin asigurarea reproductibilității acurate a proceselor. Fabrica dispune de moduri multiple de operare în vederea optimizării consumurilor energetice în funcție de necesitățile activităților tehnologice.
Tradiția și continuitatea în fabricarea produselor topice la Antibiotice:
67 de ani de cunoaștere și experiență în fabricarea produselor topice;
Lider cantitativ în România pentru fabricarea produselor topice;
Cutaden® și Saliform®, produse cu formule noi, adaptate terapeuticii actuale, sunt două dintre cele mai longevive preparate topice din portofoliul companiei;
Fluocinolon, Nidoflor, Tetraciclină, Kanamicină, Zifex® și Fluxiv® fabricate de Antibiotice sunt produse de top și lider de piață pe segmentele lor;
Brandul Clafen®, produs de peste 25 ani, are cea mai complexă și diversificată gamă de medicamente destinate ameliorării durerii musculare și osteoarticulare.