Bucureşti - 12 august 2010
-
Astăzi, 12 august 2010, Asociaţia ALMA-RO a lansat studiul „Coruptibilitatea legislaţiei. Studiu de caz – utilizarea energiei eoliene în România”. Studiul identifică o serie de probleme majore legate de modul în care este construită şi implementată politica publică privind utilizarea surselor regenerabile de energie, crescând riscul apariţiei corupţiei şi reducând astfel eficienţa politicii publice. Analiza este realizată folosind un set de indicatori de coruptibilitate a legislaţiei, care includ: transparenţa deciziilor guvernamentale, eficienţa cadrului legal, eficacitatea normei legislative, favoritismul guvernamental şi impactul asupra părţilor interesate.
La nivel naţional politica publică de utilizare a energiei eoliene presupune o legislaţie necorelată cu directivele Uniunii Europene, mecanisme de implementare şi proceduri neclare şi/sau contradictorii şi practici ce demonstrează atât incapacitatea de colaborare instituţională (la nivel central şi/sau local), cât şi lipsa de voinţă în sprijinirea imparţială a dezvoltatorilor de centrale eoliene pe piaţă. Nu există un ghid oficial pentru dezvoltatori şi, în cele mai multe cazuri, aceştia fie se folosesc de ambiguitatea legislaţiei pentru a pune autorităţile în faţa faptului împlinit (realizând parţial investiţiile şi apoi căutând soluţii pentru problemele legale), fie renunţă să mai investească. Unele companii recurg şi la acţionarea în instanţă a diverselor instituţii publice, ceea ce nu rezolvă însă problema sistemică.
Accesul la informaţii şi transparenţa decizională sunt eludate frecvent, părţile interesate fiind puse în situaţia de a opera cu date uneori neoficiale (vehiculate în presă sau pe alte canale), deşi sunt esenţiale pentru planificarea investiţiilor. Un exemplu în acest sens este varietatea datelor şi declaraţiilor privind capacitatea reţelei de transport al energiei electrice.
De asemenea, domeniul protecţiei mediului este cel mai frecvent ignorat, întrucât nu există acces direct la o bază de date/hartă care să suprapună ariile protejate cu potenţialul de utilizare a energiilor regenerabile. Deşi ar trebui să fie primul aspect verificat de către un dezvoltator, se întâmplă frecvent ca problema respectării legislaţiei de mediu să fie luată în calcul abia după ce o parte a investiţiei a fost începută. De aici şi diverse conflicte în care sunt angrenate autorităţile de mediu, ONG-urile şi companiile.
La nivelul autorităţilor publice locale, investiţiile în domeniul energiei eoliene subliniază o abordare necorelată între primării, consiliul judeţean şi instituţia prefectului, generatoare de conflicte şi de nenumărate procese în instanţă. În acelaşi timp, o bună parte din problemele locale aferente construirii unui parc eolian se referă la statutul proprietăţii asupra terenului. Aceste probleme nu sunt generate de legislaţia din domeniul energiei, ci de practici viciate şi uneori ilegale ale administraţiei locale, ale căror efecte se propagă pe perioade mari de timp (de ordinul anilor).
Conflictele recente privind parcul eolian de la Cogealac vin să sublinieze rezultatele studiului sus menţionat, fiind o consecinţă a cadrului legislativ interpretabil, lipsit de coerenţă şi exagerat de birocratic.
Toate cele de mai sus sunt potenţiale cauze pentru corupţie: în condiţii de ambiguitate şi incoerenţă, actele de corupţie sau traficul de influenţă pot fi utilizate pentru a „scurta” calea de soluţionare a problemelor sau pentru a asigura că ele nu vor apărea şi că sunt întrunite condiţiile pentru ca un proiect să devină profitabil.
Prin urmare, pentru îmbunătăţirea utilizării energiei eoliene în România şi scăderea riscului de coruptibilitate a politicii publice în domeniu, recomandăm:
Transpunerea în literă şi spirit a directivelor europene în domeniul utilizării surselor regenerabile de energie;
Realizarea unor strategii naţionale / regionale (de ex. pentru Dobrogea) / locale corelate pentru implementarea energiei eoliene;
Realizarea şi publicarea de către Ministerul Mediului şi Pădurilor a unei hărţi cadastrale care să cuprindă zonele unde nu pot fi amplasate turbine eoliene, din cauza restricţiilor impuse de legislaţia de mediu;
Suprapunerea hărţii elaborate de Ministerul Mediului şi Pădurilor peste cea realizată de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie privind potenţialul de energie eoliană la nivelul României;
Realizarea unui Ghid pentru dezvoltatori şi a unui Ghid al autorităţilor publice locale, care să cuprindă etapele logice de autorizare, instituţiile implicate şi termenele de autorizare până la momentul apariţiei ghişeului unic;
Consultarea reală a părţilor interesate în general şi a societăţii civile în special, în toate demersurile ce vizează politica privind utilizarea şi promovarea energiei eoliene în România;
Dezvoltarea de campanii de conştientizare a părţilor interesate în domeniul energiei eoliene.
Pentru a asigura scăderea riscului de apariţie a corupţiei cauzat de forma, conţinutul şi procesul de adoptare ale legislaţiei, recomandăm:
Introducerea în fişele de politică publică a unei noi rubrici privind “Riscul de coruptibilitate”;
Monitorizarea de către societatea civilă a legislaţiei din perspectiva indicatorilor de coruptibilitate;
Monitorizarea de către autoritatea publică a efectelor aplicării legislaţiei existente din perspectiva indicatorilor şi operarea modificărilor necesare.
Studiul a fost realizat de Asociaţia ALMA-RO în cadrul proiectului „Coruptibilitatea legislaţiei; Studiu de caz – utilizarea energiei eoliene în România”, derulat în parteneriat cu Fundaţia pentru Pluralism şi finanţat de Uniunea Europeană prin Facilitatea de Tranziţie 2007, Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei.
Studiul este accesibil în format electronic pe pagina web a ALMA-RO, secţiunea Publicaţii, la adresa:
http://alma-ro.ngo.ro/date/665ffb92c80b65842c4c15f52304a0df/studiu%20coruptibilitate.pdf
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este
Eliza Teodorescu, director executiv,
tel. 0724 209 057,
e-mail eliza@alma-ro.ngo.ro.
http://www.alma-ro.ngo.ro/
Cuvinte cheie:
ALMA-RO studiu energie eoliană