6000 de copii formați prin Ora de Educație Rutieră, 5 desene premiate în cadrul Galei VIA Creative pentru mesajele cu impact pentru siguranța rutieră

București - 22 noiembrie 2022 -

Luni, 21 noiembrie 2022, la Hotel Novotel din București, a avut loc Gala premiilor Ora de Educație Rutieră – VIA Creative, un eveniment organizat de TotalEnergies și Asociația E.D.I.T, cu sprijinul instituțional al Ministerului Educației și Poliției Române. Gala marchează finalizarea campaniei de conștientizare a siguranței rutiere desfășurată în România, în perioada septembrie – noiembrie 2022.


Programul VIA Creative, creat de TotalEnergies Foundation în parteneriat cu GRSP – Global Road Safety Partnership, a fost deja implementat cu succes în 22 de țări la nivel global, iar în România și pentru prima dată în Europa, TotalEnergies, în parteneriat cu Asociația E.D.I.T, a activat campania în peste 30 de școli din București, Cristian, Brașov și Ozun, Covasna, cu participarea a 6.000 de copii, cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani.


Așadar, decernarea premiilor pentru concursul de afișe „Mergi la școală în siguranță”, parte din campania Ora de Educație Rutieră – VIA Creative, încheie cea de-a doua etapă a programului, care a constat în realizarea de desene cu mesaje inspirate din noțiunile de siguranță rutieră învățate de către elevii participanți. Au fost înscrise 30 de școli, iar juriul a desemnat următoarele 5 lucrări câștigătoare:


Locul întâi - Școala Gimnazială Cristian, Brașov, clasa a IV-a A, cu implicarea a 22 de elevi


Locul doi - Școala Gimnazială „Emil Racoviță”, clasa a IV-a C, cu implicarea a 28 de elevi


Locul trei - Școala Gimnazială nr. 117, clasa a IV-a C, cu implicarea a 28 de elevi


Locul patru - Școala Gimnazială nr. 280, clasa a III-a C, cu participarea a 32 elevi


Locul cinci - Școala Gimnazială nr. 79, clasa a III-a C, cu participarea a 32 elevi


Toți câștigătorii s-au bucurat de premii educaționale, iar cele 5 lucrări vor fi afișate pe o serie de panouri publicitare, care vor fi amplasate pe DN1. În București va fi realizată o pictură murală care va transforma desenele câștigătoare într-o operă de artă, ce le va purta viziunea mai departe prin impactul asupra locuitorilor orașului. Cea mai mare satisfacție însă vine din receptivitatea și entuziasmul exprimate de copii, alături de cadrele didactice, cât și din siguranța că mesajele de siguranță rutieră au ajuns în familiile și cercul apropiat al copiilor care au făcut parte din proiect.


„Pentru a ne asigura că noțiunile principale de educație rutieră depășesc pereții școlilor, am gândit această transpunere a desenelor câștigătoare pe drumurile naționale. În acest mod, mesajul, așa cum a fost perceput de elevi, va răsuna dincolo de noi, cei care am fost implicați în campanie, și va impacta principalii participanți la trafic – șoferii. ” a declarat Jean-Pierre Allen, Country Chairman și Managing Director TotalEnergies Global Services Bucharest.


Principalele criterii de jurizare au fost: relevanța mesajului în raport cu tema „siguranței rutiere”, originalitatea ideii, componenta artistică, dar și opinia copiilor angajaților TotalEnergies din România.


„Cu această ocazie sărbătorim și rezultatele primei ediții a proiectului Ora de Educație Rutieră – VIA Creative. Suntem  foarte mulțumiți că am reușit, împreună cu prietenii de la Asociația E.D.I.T, să punem România pe harta țărilor care fac pași siguri în direcția educației rutiere. Pentru noi, siguranța rutieră este în topul priorităților, fie că ne raportăm la angajații noștri, la publicul larg sau la generațiile viitoare. Programul  VIA Creative are un impact social pozitiv și un rol activ în procesul de educație al viitorilor șoferi și pietoni. ” a transmis  Didier GRIMAULT, Managing Director, TotalEnergies Marketing Romania.


La eveniment au fost prezente peste 100 de persoane, elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai Ministerului Educației, Poliției Române, Ministerului Transporturilor și ai Facultății de Psihologie și Științele Educației.


VIA Creative face parte din angajamentul TotalEnergies de a-și consolida implicarea în problemele de siguranță rutieră din întreaga lume. La nivel global, campania a ajuns în 35 de țări, cu implicarea a 317.000 de participanți în 20.000 ore de formare.


Despre TotalEnergies


TotalEnergies este o companie globală multi-energie care produce și comercializează energie: petrol și biocombustibili, gaze naturale și gaze verzi, surse regenerabile și electricitate. Cei 105.000 de angajați ai noștri sunt dedicați unei energii care este din ce în ce mai accesibilă, mai curată, mai fiabilă și mai accesibilă pentru cât mai mulți oameni. Activă în peste 130 de țări, TotalEnergies pune dezvoltarea durabilă în centrul proiectelor și operațiunilor sale pentru a contribui la bunăstarea oamenilor.


Despre TotalEnergies Global Services Bucharest


TotalEnergies Global Services Bucharest a fost înființată în 2017 pentru a dezvolta în România unul dintre cele 3 centre de servicii financiare ale Total Global Financial Services, alături de cele din Franța și Filipine. În 2021, TGSB a desfășurat operatiuni pentru aproximativ 125 de entități (EP, RC, MS) în aproape 46 de țări din Europa și Africa.


Despre TotalEnergies Marketing Romania


TotalEnergies Marketing Romania gestionează trei linii de activitate: lubrifianți, bitum și fluide speciale,  biroul comercial in Bucuresti, fabrica de productie lubrifianti in Cristian - Brasov, depozit de stocare bitum in Ozun-Covasna. Vânzările inregistrate în 2021 au ajuns la 106 kt și reprezintă 15% din piața românească, atât Lubrifianți, cât și Bitum.


Cautionary Note


Termenii „TotalEnergies”, „Compania TotalEnergies” sau „Compania” din acest document sunt utilizați pentru a desemna TotalEnergies SE și entitățile consolidate care sunt controlate direct sau indirect de TotalEnergies SE. De asemenea, cuvintele „nostru”, „noi” și „noștri” pot fi, de asemenea, folosite pentru a se referi la aceste entități sau la angajații acestora. Entitățile în care TotalEnergies SE deține direct sau indirect o participație sunt entități juridice separate. TotalEnergies SE nu are nicio răspundere pentru actele sau omisiunile acestor entități. Acest document poate conține informații și declarații prospective care se bazează pe o serie de date și ipoteze economice făcute într-un anumit mediu economic, competitiv și de reglementare. Acestea se pot dovedi a fi inexacte în viitor și sunt supuse unui număr de factori de risc. Nici TotalEnergies SE și nici una dintre subsidiarele sale nu își asumă obligația de a actualiza public orice informație sau declarație prospectivă, obiective sau tendințe conținute în acest document, fie ca urmare a unor noi informații, evenimente viitoare sau altfel. Informațiile privind factorii de risc, care pot afecta rezultatele sau activitățile financiare ale TotalEnergies sunt furnizate în cel mai recent document de înregistrare, a cărui versiune în limba franceză este depusă de TotalEnergies SE la autoritatea franceză de reglementare a valorilor mobiliare Autorité des Marchés Financiers (AMF) și în Formularul 20-F depus la Comisia pentru Valori Mobiliare și Schimb (SEC) din Statele Unite.

.

Cuvinte cheie:  VIA Creative  Educație Rutieră  siguranța rutieră  Hotel Novotel  

Imagini

6000 de copii formați prin Ora de Educație Rutieră, 5 desene premiate în cadrul Galei VIA Creative pentru mesajele cu impact pentru siguranța rutieră
6000 de copii formați prin Ora de Educație Rutieră, 5 desene premiate în cadrul Galei VIA Creative pentru mesajele cu impact pentru siguranța rutieră
6000 de copii formați prin Ora de Educație Rutieră, 5 desene premiate în cadrul Galei VIA Creative pentru mesajele cu impact pentru siguranța rutieră
6000 de copii formați prin Ora de Educație Rutieră, 5 desene premiate în cadrul Galei VIA Creative pentru mesajele cu impact pentru siguranța rutieră

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.