MindHub organizează cursuri de programare pentru copiii din Arad

Arad - 22 noiembrie 2022 -

Programarea comportamentului roboților îi ajută pe cei mici să-și dezvolte nu doar aptitudini tehnice, ci și capacitatea de concentrare, colaborare și rezolvare a problemelor


Părinții interesați de pregătirea copiilor pentru job-urile viitorului, prin dezvoltarea gândirii logice, abilităților tehnice și inteligenței emoționale a acestora, au la dispoziție, la Arad, cea mai nouă academie de programare pentru copii și adolescenți din cadrul rețelei MindHub.


MindHub Arad organizează în fiecare sâmbătă, de la ora 10.00, cursuri demonstrative gratuite, la care părinții pot veni cu copiii pentru a urmări cum se desfășoară o oră de curs. Totodată,  aici se derulează un program social prin care copii din medii defavorizate pot beneficia gratuit de pregătire. 


Academia arădeană face parte din rețeaua MindHub, care a dezvoltat de-a lungul timpului o abordare inovatoare menită să-i ajute chiar și pe cei mici să înțeleagă concepte de programare și manipulare a roboților. Aici, în grupuri restrânse și prin joc, copiii își dezvoltă aptitudini tehnice esențiale pentru locurile de muncă ale viitorului, în care programarea și manipularea roboților vor fi la mare căutare. Cursurile se adresează copiilor și adolescenților între 6 și 18 ani, pentru care curriculum este adaptat în funcție de grupele de vârstă.


„Abilitățile digitale vor fi esențiale pentru orice profesie în viitor, iar studiul bazelor programării îi ajută pe copii să-și dezvolte gândirea logică și analitică. Programa noastră este structurată pe grupe de vârstă și ne permite să lucrăm cu fiecare copil în ritmul lui, asigurându-ne că își însușesc concepte din bazele programării, dar că se și distrează și își păstrează motivația. Lucrez de peste 15 ani ca manager într-o companie multinațional de telecomunicații, iar in ultimii doi ani am lucrat cu copii din mediile defavorizate în cadrul unui ONG și ce am observat a fost că, din păcate, acestora le lipsesc abilitățile de gândire logică. Tocmai de aceea, pe lângă cursurile pe care le oferim în mod normal, la MindHub Arad avem și o componentă socială, prin care copii din medii defavorizate participă gratuit la cursurile noastre”, declară Paul Ploscar, mentor și administrator MindHub Arad.


MindHub folosește un program special conceput pentru a-i ajuta pe copii să avanseze în gândirea logică și analitică, precum și în abilitățile tehnice, prin utilizarea unor metode inovatoare de învățare bazată pe proiecte. Învățând specificul programării și al codării, ei ajung să-și extindă setul de abilități în multe feluri. În primul rând, ei folosesc logica pentru a urmări abordările folosite în programare, ceea ce duce inclusiv la o creștere semnificativă a abilităților lor de rezolvare a problemelor, iar apoi învață cum să-și îmbunătățească abilitățile tehnice specifice domeniului IT.


Pe lângă gândirea analitică și logică, copiii au ocazia să-și îmbunătățească abilitățile sociale și abilitățile de lucru în echipă prin faptul că se alătură unor proiecte cu prieteni de vârsta lor. Ei devin mai adaptabili, deoarece trebuie să învețe cum să detecteze o problemă și să o rezolve rapid. Trainerii MindHub au observat că majoritatea copiilor din programele lor au devenit, de asemenea, mai entuziaști, mai asertivi și mai conștienți. De aceea, programul MindHub nu este pur și simplu unul care îi învață pe copii cum să codeze, ci și un program care îi face să progreseze din punct de vedere social și personal, făcându-i mai bine pregătiți pentru provocările de mai târziu.


MindHub, clubul minților creative


MindHub este o rețea de academii de programare pentru copiii cu vârste între 6 și 18 ani, care a pătruns de doi ani în România. Rețeaua funcționează în regim de franciză, iar în prezent are 8 academii de programare în toată țara, respectiv în Arad, București, Baia Mare, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova și Iași.


Metodele de învățare și inițiere în tainele programării sunt adaptate în funcție de vârstă. Astfel, grupele de 6-7 ani  se familiarizează cu conceptele de „program”, „mediu de programare sau „algoritm”, în timp ce programează comportamentul roboților și creează animații interesante.


Grupele de copiii mai mari încep să aprofundeze conceptele principale din domeniul programării și să creeze jocuri interesante în diferite medii de programare. Adolescenții de 12-13 ani pot deja să se înscrie la un curs intitulat „Oricine poate fi un programator”, unde învață să dezvolte un joc, o aplicație mobilă, propria pagină de web sau să treacă printr-o serie de provocări digitale pentru a învăța din practică. La cursuri se poate participa atât online, cât și offline, iar cine dorește poate aborda și învățarea în ritm accelerat. Mai nou, MindHub a lansat două noi tipuri de curs: programare în limbajul Java și Minecraft cu Javascript.


În etapa de programare a roboților, cursanții utilizează diferite combinații de coduri. Copiii scriu, testează, pun în funcțiune, identifică erorile și rezolvă problemele apărute în codurile scrise de ei. Ei aplică ce au învățat în practică, ceea ce le întărește abilitățile de codare și le oferă un foarte bun start pentru o viitoare pregătire în domeniul dezvoltării de software.


Părinții interesați să-și înscrie copiii la o lecție demonstrativă se pot programa pe website-ul MindHub - https://mind-hub.ro/demo.


Despre MindHub


MindHub este o rețea internațională de academii de programare pentru copii și adolescenți. Rețeaua a pornit în Bulgaria, extinzându-se în Europa și SUA în sistem de franciză. În prezent, MindHub operează peste 40 de centre din nouă țări: România, Bulgaria, Belgia, Finlanda, Estonia, Macedonia, Danemarca, Olanda și SUA.


Cursurile rețelei folosesc o diversitate de instrumente, jocuri și medii, care îi ajută să învețe cu mult interes. Printre acestea se numără Minecraft, Dash & Dot, Sphero, Scratch, Tynker, Hopscotch, Micro:bit, Roblox, KODU și HTML, CSS și Python - pentru adolescenți.

.

Cuvinte cheie:  MindHub  programare  academie  Paul Ploscar 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.