Montarea clopotelor la Catedrala «Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim»

02 august 2010, 05.35 - Religie   Social  

Bucureşti - 02 august 2010 - În data de 04.08.2010 la orele 11.00 primarul oraşului Voluntari, Florentin Costel Pandele vă invită să participaţi la începerea lucrărilor de montare a clopotelor Catedralei «Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim», din oraşul Voluntari.
Construcţia acestui lăcaş de cult a început la finalul anului 2007, piatra de temelie fiind pusă la data de 17 noiembrie în prezenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, care a oficiat acea slujbă. Peste piatra de temelie a fost ridicată una dintre cele mai grandioase construcţii din România închinate Domnului şi putem spune că lucrările Catedralei «Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim», se apropie de finalizare, montarea clopotelor semnificând închiderea zidurilor unui lăcaş bisericesc.

Primarul Florentin Costel Pandele, îşi doreşte ca până la finalul acestui an Catedrala din Voluntari să fie terminată la roşu urmând ca în cel mai scurt timp aceasta să îşi poată deschide porţile pentru cei peste 3000 de credincioşi ce pot lua parte la slujbele ce se vor oficia în această Casă a Domnului.

Cu acest prilej veţi avea ocazia să primiţi explicaţii cu privire la toate detaliile acestei investiţii care a făcut în ultimul timp subiectul a numeroase comentarii de presă.

Pentru detalii suplimentare şi confirmare de participare vă stăm la dispoziţie la numerele de telefon 0758.030.000, 0754.079.351, 021-569.23.81/110, fax 021-569.23.82.

Cuvinte cheie:  Voluntari  catedrala  clopote 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.