Brother România anunță programul de reciclare în România

11 octombrie 2022, 05.03 - Afaceri   Social   Tehnologie  

București - 11 octombrie 2022 -

Parteneriatul cu Asociația StartEvo, prin prima acțiune Kidibot IT Treasure Hunt marchează anunțarea programului Brother de educație pentru reciclare.


Brother România, marcă recunoscută la nivel mondial pentru inovație tehnologică, se implică în educarea tinerei generații în ceea ce privește mediul, prin implementarea la nivel local a programului de reciclare. În acest context, ca primă acțiune Brother în domeniul reciclării derulată în parteneriat cu Asociația StartEvo, în perioada 8-9 octombrie 2022 a avut loc la Școala Ion Heliade Rădulescu din București KIDIBOT IT TREASURE HUNT. Ca fost elev al acestei școli, dl. Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a participat la acțiune alături de copii. În cadrul acestui prim proiect, copiii au demonstrat că știu să schimbe un cartuș cu toner la imprimantă în cadrul unei probe coordonate de compania Brother și au prilejul să învețe ce să facă cu cartușele golite, astfel încât să nu afecteze natura.


Brother România anunță cu acest prilej programul prin care colectarea cartușelor de la imprimantele sale se face în mod gratuit și în România, demarând acum o serie de acțiuni de conștientizare și educație pentru reciclare.


Noi, la Brother, ne asumăm responsabilitatea față de mediu și încurajăm clienții să facă același lucru trimițându-ne cartușele de cerneală și cartușele de toner pentru reciclare fără costuri. Copiii ne pot da lecții în acest sens, de aceea procesul de educație începe de la vârste fragede pentru că, astfel, impactul nostru asupra mediului să fie cât mai redus”, a declarat Simona Țăndărică, Country Manager Brother România.


Această acțiune vine să completeze seria de activități Brother care au în vedere susținerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU). De peste patru ediții compania Brother susține absolvenții programului de master pe domeniul protecției mediului de la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (FIFIM) din cadrul Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB) prin acordarea premiului Climate Action, precum și acțiuni de ecologizare a zonelor montane din România.


Compania implementează programul Brother Group Environment Vision 2050, alături de cele mai importante companii ale lumii. În acest context Brother România se implică în încurajarea educației și cercetării pentru a găsi soluțiile inteligente în păstrarea și promovarea biodiversității.


Mai multe detalii despre reciclarea consumabilelor Brother aflați de la link.


Despre Brother


Fondată în Japonia cu mai bine de un secol în urmă de către cei doi frați Masayoshi și Jitsuichi, Brother este în prezent o marcă recunoscută la nivel mondial pentru inovație tehnologică. Compania desfășoară operațiuni în peste 40 de țări și regiuni.


Printre produsele Brother, se numără imprimante, echipamente multifuncționale, scanere și soluții de etichetare. Oferta pentru o eră bazată tot mai mult pe tehnologie digitală și inteligentă include soluții mobile de tipărire și servicii de management al printurilor (Managed Print Services - MPS).

.

Cuvinte cheie:  Brother  Brother România  Simona Țăndărică  Asociația StartEvo 

Imagini

Brother România anunță programul de reciclare în România
Brother România anunță programul de reciclare în România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.