Enel X România, lider în sectorul soluțiilor energetice avansate, a semnat un parteneriat de colaborare cu Goodwill Consulting, pentru a facilita partenerilor și clienților, în cazul de față Administrațiile Locale Publice, achiziția de tehnologie prin intermediul fondurilor europene.
Zonele de interes pentru parteneriatul care se desfășoară în premieră se concentrează pe iluminatul public, stațiile de reîncărcare a mașinilor electrice și sistemele de panouri fotovoltaice. În acest context, colaborarea dintre divizia E-City a Enel X România și Goodwill Consulting pune la dispoziția primăriilor atât tehnologie de ultimă generaţie, cât şi cadrul de consultanță necesar realizării unor proiecte cu șanse mari de succes. Pe termen lung, parteneriatul urmărește transformarea zonelor urbane și rurale în comunități smart prin iluminat public inteligent și folosirea la scară cât mai largă a surselor de energie regenerabilă.
In cadrul parteneriatului, echipa Goodwill Consulting aduce experiența acumulată în cei peste 14 ani de activitate, cu peste 2000 proiecte finalizate şi peste 300 milioane euro finanţări aprobate
Răzvan Gălățan, Director Operațional – Goodwill Consulting –“Sunt încântat că adăugăm un nou partener prestigios listei noastre de colaboratori. Aceste parteneriate au rolul de a simplifica accesarea finanțărilor nerambursabile prin aducerea laolaltă a consultanței pe proiecte cu expertiza tehnică. Prin buna cooperare între solicitant, experții tehnici și consultant, aplicarea la fiecare program devine mai ușoară, iar rezultatele bune sunt iminente. Încurajez fiecare primar, viceprimar, consilier local sau factor de decizie de la nivel local să solicite consultanță din partea experților Enel X și Goodwill”.
Dorin Petrișor Chisăliţă, Head of E-City – Enel X România– ”Soluțiile de eficiență energetică dedicate nevoilor administrațiilor publice de la nivel local, regional sau central valorifică inovația tehnologiei noastre de vârf: iluminat stradal cu becuri LED care reduc costurile cu energia electrică, senzori de mișcare pentru iluminat adaptiv, panouri fotovoltaice pentru independența energetică și multe altele. Parteneriatul cu Goodwill Consulting aduce valoare adăugată pentru administrațiile locale, în efortul acestora de a accesa surse de finanțare rapid, astfel încât viața oamenilor din comunitățile pe care le reprezintă să fie mai bună”.
Autoritățile Publice Locale vor putea obține finanțări în mai multe domenii.
În cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) se vor acorda:
Granturi aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu de energie al autorităților publice locale au valoarea minimă de 500.000 euro și valoarea maximă de 5.000.000 euro;
Granturi aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru comercializare se acordă pe beneficiar și proiect, sub formă de ajutor de stat și au valoarea minimă de 5.000.000 euro și valoarea maximă de 15.000.000 euro.
POR 2021-2021 va sprijini realizarea/modernizarea infrastructurii de iluminat public, ca parte a proiectelor de regenerare urbană, o acțiune care contribuie la reducerea consumului de energie electrică.
Goodwill Consulting - pentru consultanță în afaceri și fonduri europene, solicită o discuție gratuită aici