București - 01 septembrie 2022
-
Upper.School provoacă creativitatea, logica și perspicacitatea elevilor și îi premiază pe cei mai isteți, care reușesc să rezolve problemele propuse în fiecare săptămână pe platformele de Social Media. Citește până la final și află ce au de făcut elevii pentru a obține cele 25 de premii săptămânale, dar și ce se află în spatele dorinței de a organiza un astfel de concurs.
“Do the maths!”, o provocare deschisă tuturor copiilor curioși
Provocarea “Do the maths!” a plecat de la inițiativa Upper.School de a oferi fiecărui copil cu potențial, șansa de a accesa gratuit minunata lume ce se află dincolo de ușile virtuale ale Bibliotecii Digitale Upper.School. “Do the maths!” este un challenge ce-și propune stimularea creativității în rezolvarea de probleme și deschiderea unui nou univers educativ pentru elevii ce știu că pot mai mult.
Iată cum se va desfășura concursul:
- Săptămânal, în fiecare luni la ora 10:00, va fi lansată o nouă provocare, iar problema săptămânii este postată pe site-ul upper.school și pe rețelele de socializare.
- Răspunsul corect la problema săptămânii reprezintă codul de acces la Biblioteca Digitală Upper.School, valabil pentru săptămâna curentă.
- Doar 25 de coduri de acces vor deschide biblioteca, în fiecare săptămână.
- Codul de acces este valabil până la sfârșitul fiecărei săptămâni. În fiecare duminică, la ora 23:59, provocarea săptămânii se încheie, este afișat răspunsul corect, iar codul pentru săptămâna care a trecut este dezactivat.
Biblioteca Digitală Upper.School, un sistem de încurajare a învățării
Biblioteca Digitală Upper.School este singura platformă de streaming educațional ce oferă cursuri online actualizate constant, susținute de unii dintre cei mai prestigioși profesori, atât din România, cât și din străinatate. Premiile săptămânale garantează accesul gratuit la Biblioteca Digitală Upper.School, oferind copiilor șansa de a se bucura de:
- Cursuri de Matematică, o sursă nelimitată de explorare a necunoscutului și de dezvoltare cognitivă;
- Cursuri de Fizică, o modalitate de extindere a perspectivelor cu privire la lumea înconjurătoare;
- Cursuri de Informatică, pentru pasionații de tehnologie ce visează să ajungă experți în robotică, inteligență artificială sau programare;
- Cursuri de chimie, nucleul tuturor științelor naturii, o știință care studiază tot ceea ce suntem: materie și energie;
- Cursuri de astronomie, dedicate copiilor curioși și dornici să afle mai mult despre necunoscut;
- Cursuri de lingvistică, dedicate elevilor care își doresc să își dezvolte abilitățile de comunicare.
Dar și de un sistem de monitorizare al progresului și conținut nou, actualizat în fiecare săptămână.
Concursul “Do the maths!” începe pe 5 septembrie când va fi distribuită prima problemă și se termină pe 31 decembrie când va fi afișat răspunsul pentru ultima problemă din concurs. Fii cu ochii în patru pe canalele de Social Media Upper.School și fii printre norocoșii care se vor bucura de o săptămână gratuită la Biblioteca Digitală Upper.School!
Consultă regulamentul concursului aici.
Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Upper.School!
Despre Upper.School
Ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noștri, iar educația de calitate le poate oferi mai multe șanse. În anul 2020 am creat Upper.School, o comunitate a celor care vor mai mult, cu misiunea de a oferi educație STEM de cea mai înaltă calitate. Comunitatea Upper.School reunește o rețea de profesori cu reputație incontestabilă și o platformă digitală care să integreze programe de învățare superioare. Prin cursurile live și posibilitatea de a le parcurge în varianta înregistrată, prin materiale de curs, teme, feedback și comunicare între participanți și profesor, ne propunem să ajungem la cât mai mulți copii pentru a îi susține în drumul lor spre un viitor strălucit.
Despre Fundația Upper
Fundația Upper Education este o altă inițiativă educațională din octombrie 2018, care își propune să sprijine elevii talentați din România, ce își doresc să facă performanță în materiile exacte. Anual, Fundația organizează programe gratuite de pregătire pentru competiții internaționale de matematică, organizează concursuri gratuite la nivel național și este organizator local al unor concursuri internaționale individuale sau pe echipe. În fiecare an, Fundația premiază olimpicii naționali la matematică și susține pregătirea copiilor ambițioși prin invitații de participare gratuită în programele de pregătire de nivel avansat. Mai multe detalii puteți afla pe: https://fundatia.upper.school/
.