Piața neagră a țigaretelor a continuat să scadă și în iulie până la 6,1% din totalul consumului, comparativ cu 7,1% în mai, conform studiului realizat de compania Novel. Procentul reprezintă un nou record istoric, fiind cel mai mic nivel înregistrat de la demararea cercetării comerțului ilegal cu produse din tutun, în anul 2008.
„În luna iulie, piața neagră a scăzut la nivel național cu 1 p.p. De remarcat scăderea semnificativă a comerțului ilicit în partea de nord-est a țării, cu 13,4 p.p. față de mai, până la 13,3%, cel mai mic procent înregistrat în această zonă, cu toate că regiunea este în continuare cea mai afectată de contrabandă. Pe de altă parte, în regiunea sud-est piața neagră a crescut cu 3,9 p.p. până la 7,2%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, țigaretele etichetate ca fiind destinate Duty Free dețin cea mai mare pondere, de peste 50%, surclasând „cheap whites”, care au reprezentat până acum principala sursă”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
„Contrabanda a atins un minim istoric de 6,1% din totalul pieței de tutun, un rezultat al eforturilor continue ale autorităților de aplicare a legii. Cu toate acestea, traficul ilicit continuă să reprezinte un risc serios la adresa dezvoltării economice și a siguranței comunităților. În primul rând, contrabandiștii își diversifică în continuu metodele. Astfel, potrivit Europol, în Uniunea Europeană există peste 5.000 de grupări de crimă organizată specializate în operațiuni transfrontaliere coordonate online. În al doilea rând, în România s-a intensificat activitatea de contrafacere: doar în 2022 au fost identificate și închise cinci fabrici ilegale de produse din tutun de pe teritoriul țării. De aceea, dincolo de bine-venitele modificări recente ale Codului Fiscal, prin care a fost creat un calendar de creștere predictibilă a accizelor pentru toate categoriile de produse din tutun, este nevoie ca autoritățile să acorde o atenție sporită și noilor forme de contrabandă. Pe fondul reducerii pieţei negre, BAT a plătit la bugetul de stat în 2021 cu circa 1,25 miliarde de lei mai mult faţă de anul precedent, ajungând la circa 11 miliarde de lei contribuţii prin accize şi taxe”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa Centrală și de Sud în cadrul BAT.
„Novel înregistrează un minim al contrabandei, dar și schimbări semnificative în structura provenienței țigaretelor de pe piața neagră. Creșterea ponderii produselor tip Duty Free, din care o treime reprezintă produse destinate magazinelor din Republica Moldova, arată că este necesară o cooperare mai strânsă a autorităților de aplicare a legii din România cu cele din țările vecine și un cadru legislativ anti-contrabandă unitar în regiune. JTI va continua să sprijine autoritățile în activitățile pe care le desfășoară pentru combaterea comerțului ilicit. Recent, JTI și Poliția de Frontieră au reînnoit Protocolul de colaborare semnat în 2013, prin care sunt prevăzute suport logistic, expertiză și traininguri specifice pentru identificarea produselor contrafăcute, pe baza elementelor de siguranță ale mărcilor. JTI va continua colaborarea constructivă cu celelalte autorități de aplicare a legii, precum și campaniile publice anti-contrabandă derulate anual din 2010, în parteneriat cu Vama, Poliția de Frontieră și Poliția”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„România a făcut pași importanți în menținerea comerțului ilegal cu țigarete sub 10%, nivelul mediu din Uniunea Europeană. Este una dintre condițiile esențiale pentru a avea un mediu de afaceri echitabil, în contextul în care piața neagră a țigaretelor rămâne o realitate, iar contrabanda este principalul factor disturbator. Scăderea comerțului ilicit în România are ca efecte directe pozitive creșterea vânzărilor în piața legală și, implicit, majorarea contribuțiilor virate către bugetul statului. De asemenea, reducerea nivelului contrabandei ne permite să continuăm investițiile, să fim un angajator de top, să ne adaptăm la dinamica pieței și să ne dezvoltăm în mod sustenabil. Angajamentul nostru ferm se reflectă și în planul de investiții: doar în perioada 2022-2023, 100 de milioane de dolari au fost alocați, suplimentar, în procesul de transformare a fabricii noastre din Otopeni, după ce prima investiție de 500 de milioane de dolari a fost deja finalizată.”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Începând din noiembrie 2021, contrabanda continuă să scadă, ceea ce demonstrează că nu este vorba despre o fluctuație de conjunctură, ci de un trend real. Este un fapt îmbucurător, mai ales în condițiile actuale, când este imperios necesar ca România sa-și păstreze frontierele sigure, în beneficiul securității țării, a creșterii veniturilor bugetare, precum și a siguranței propriilor cetățeni. Acest nivel ar putea fi menținut și datorită recentelor îmbunătățiri legislative, care prevăd pentru Poliție și Jandarmerie atribuții de control al contravenienților din piețe, oboare, stații de metrou, zone unde se desfășoară de obicei comerțul ilegal”, a declarat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.
„După cum arată ultimele date ale studiului Novel, cu privire la piața ilicită de produse din tutun din România, respectiv trendul descrescător al acesteia, ne propunem să menținem nivelul mediu al pieței negre la minimul istoric din ultimii 15 ani. Autoritatea Vamală Română a desfășurat acțiuni specifice de combatere a traficului ilegal cu țigarete și produse din tutun, atât cu forțe proprii, cât și în colaborare cu alte instituții și autorități de aplicare a legii. Astfel, în primele 7 luni ale anului 2022, echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local au confiscat un număr de 10,42 milioane de țigarete și peste 27 de tone de tutun de narghilea”, a declarat Președintele Autorității Vamale Române, Bogdan Lari Mihei.
„Acțiunile de amploare derulate pentru combaterea contrabandei se reflectă în datele consemnate de Novel. În primele șapte luni ale anului în curs, am reușit să înregistrăm rezultate foarte bune care constau în capturi semnificative de țigarete și destructurarea de rețele de crimă organizată. În perioada ianuarie - iulie au fost reținute în vederea confiscării, aproximativ 1,6 milioane de pachete cu ţigări de contrabandă, precum şi aproximativ 30.000 kg de tutun şi tutun pentru narghilea. Eforturile în vederea reducerii fenomenului traficului ilegal vor continua la fel de susținut, în colaborare cu toate instituțiile statului cu competențe în combaterea contrabandei.”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, comisar şef de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu.
„La nivel național, polițiștii structurilor de investigare a criminalității economice, împreună cu polițiști ai celorlalte structuri din cadrul Poliției Române, continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, pe întreg teritoriul național. Când este posibil, rezultatele sunt mediatizate, în vederea descurajării persoanelor implicate în contrabandă. Ne dorim ca traficul ilicit de țigarete să scadă și mai mult, acesta fiind într-un trend descendent încă din anul 2021”, a declarat directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, chestor de poliţie Aurel Dobre.
În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de 2020.