București - 09 august 2022
-
Începând din luna august a acestui an, Lucian Ene ocupă poziția de Director de Vânzări Tablotieri și Contractori Schneider Electric România și Republica Moldova. Numirea lui Lucian este o promovare internă, de pe poziția sa anterioară de Regional Project Design Leader, poziție pe care a ocupat-o timp de patru ani.
Doctor în domeniul „Inginerie Electrică” al Facultății de Inginerie Electrică – Magna Cum Laude, Lucian și-a început cariera în cadrul companiei în anul 2014, pe poziția de Primary Generalist Support, oferind tablotierilor și partenerilor suport tehnic și comercial în legătură cu produsele de joasă tensiune ale Schneider Electric.
„Promovarea lui Lucian pe această nouă poziție evidențiază și mai clar accentul pe care îl punem pe capacitatea de a răspunde eficient nevoilor concrete și diverse ale partenerilor”, a spus Lucian Enaru, Director General Schneider Electric România și Republica Moldova. „Expertiza sa academică extinsă, alături de istoricul în companie și implicarea în numeroasele proiecte cu partenerii și proiectanții de instalații electrice, cu siguranță îl vor ajuta pe Lucian să aducă o contribuție pozitivă în cadrul companiei și să-i extindă prezența pe piețele din România și Republica Moldova.”
Lucian a avut, de-a lungul timpului, un rol strategic în organizație și din poziția precedentă, fiind reprezentantul companiei în relația cu birourile de proiectare de pe teritoriul României. Totodată, această poziție a presupus dezvoltarea și acumularea de informații tehnice, un proces continuu, interacționând cu marii proiectanți de instalații electrice din țară.
„De-a lungul anilor, am avut numeroase proiecte în care m-am implicat și am pus accentul pe nevoile partenerilor și valorificarea oportunităților de colaborare cu aceștia”, a spus Lucian. „Noua poziție mă onorează și îmi permite să valorific toată experiența dobândită de-a lungul timpului, de această dată conducând o echipă matură de specialiști în domeniul energetic și deosebit de implicată în diferite segmente de piață, prin intermediul partenerilor și al programelor de parteneriat. Îmi doresc să dezvolt relațiile de colaborare cu actualii parteneri, dar mă voi concentra și pe identificarea unor noi posibile oportunități de business.”
.
Cuvinte cheie:
Lucian Ene Schneider Electric