Compania Deltamed, cel mai mare producător din Europa de Est pe segmentul de vehicule pentru intervenții speciale, în parteneriat cu MHS Truck&Bus, unic distribuitor al vehiculelor comerciale MAN în România au construit și livrat, luna trecută, primul „Autolaborator pentru donare de sânge” destinat Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu”, aflat în subordinea Direcției Medicale.
Conceptul, design-ul interior și exterior al „Autolaboratorului pentru donare de sânge” au fost realizate prin muncă asiduă de echipa Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” și au fost furnizate companiei Deltamed prin intermediul specificațiilor tehnice.
Centrul mobil de donare de sânge va fi folosit de Centrul de Transfuzie Sanguină „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu”, unitate medico-militară unică în Sistemul de Apărare, Ordine publică şi Siguranţă Naţională, care furnizează sânge atât în spitalele militare cât şi în unitățile civile. Misiunea acestui centru mobil este extrem de importantă și are dublă valoare: recoltarea de sânge, dar în egală măsură creșterea conștientizării societății românești asupra importanței actului de donare de sânge, implicit pentru creșterea numărului de donatori.
Unitatea mobilă, destinată colectei mobile de sânge atât în cadrul M.Ap.N. cât și pentru publicul larg, înlocuiește un autolaborator aflat de 14 ani în dotarea Centrului de Transfuzie Sanguină al M.Ap.N. și face parte dintr-un proiect de încurajare a donării de sânge, „singurul medicament din lume care nu se găsește în farmacii”, după cum precizează Șeful Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale „Colonel Profesor Doctor Nicolae Nestorescu", colonel farmacist dr. Maria-Cristina Ranetti.
„Experiența acumulată de Deltamed în amenajarea unor unități mobile destinate sănătății publice ne-a ajutat să finalizăm în timp record autolaboratorul M.Ap.N., parte a unui proiect extrem de important la nivel național: încurajarea donării de sânge. Alături de partenerul MHS Truck&Bus Group am reușit, în 30 de zile, să amenajăm, într-un spațiu de 24 mp, o unitate mobilă care oferă un circuit complet pentru donarea de sânge. Astfel, donatorii intră într-un spațiu de primire și înregistrare, se deplasează apoi în spațiul de consultație după care intră în sala de donare propriu zisă. După donare, au la dispoziție un spațiu pentru recuperarea post-donare. Autolaboratorul dispune de 9 locuri pe scaune pentru deplasarea personalului care-l deservește și 3 posturi (scaune) pentru donare, dar și de toate echipamentele medicale necesare pentru recoltare și păstrarea în siguranță a sângelui”, a declarat Claudiu Feier, responsabil proiect din partea Deltamed.
Autocarul MAN Lion’s Coach,livrat de MHS Truck&Bus Group are 2 axe, lungime de 12 m, capacitate cilindrică de 12.419 cm3, și respectă norma de poluare EURO 6. Vehiculul de mare tonaj a fost modificat în interior prin adăugarea de echipamente medicale, sisteme de iluminat și HVAC necesare desfășurarii actului medical în condiții optime.
“Suntem bucuroși că vehiculele noastre comerciale din gama de transport persoane sunt potrivite pentru aplicații speciale așa cum este centrul mobil de donare de sânge. Gama de autocare MAN Lion’s Coach poate fi utilizată atât în scopuri turistice cât și pentru alte aplicații (cum ar fi DiscoBus, Meeting Bus, Biblioteca pe roți). Nu este prima dată când MHS Truck & Bus furnizează vehicule comerciale pentru aplicații în domeniul siguranței publice, protecției civile și apărării”, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck&Bus.
Unitatea mobilă, prevăzută cu generator propriu de energie electrică, va putea funcționa oriunde in condiții optime de temperatură, fiind complet autonomă și va putea recolta până la un maxim de 90-100 de unități de sânge pe zi după care se va întoarce la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale pentru procesarea sângelui recoltat. Până acum, echipele implicate în campaniile de recoltare solicitau disponibilitatea unui sediu de recoltare unde deplasau aparatura mobilă.
Cu ajutorul Autolaboratorului, Centrul de Transfuzie Sanguină „Colonel Profesor Doctor Nicolae Nestorescu" vine în sprijinul eforturilor pentru creșterea numărului de donatori de sânge și va putea organiza colecte mobile în București și alte garnizoane asimilate județelor dar și oriunde este necesar și solicitat.
Despre Deltamed
Deltamed, cel mai mare producător de ambulanțe din Europa de Est, este o companie de tehnologie centrată pe inovație ce oferă soluții integrate în cazul vehiculelor destinate intervențiilor speciale pentru salvarea de vieți, fie că este vorba despre ambulanțe, autospeciale pentru descarcerare sau pentru stingerea incendiilor.
Cu o experiență de 25 de ani în domeniu, Deltamed este o companie cu capital 100% românesc ce oferă proiecte adaptate nevoilor beneficiarilor și concepute specific de echipa sa de profesioniști. Echipamentele instalate pe ambulanțele și autospecialele Deltamed fac parte din gama de tehnologii de vârf ale unor companii de top, la nivel global, pe segmentul lor de activitate.
Unitatea de producție a Deltamed este situată în localitatea Gilău județul Cluj, pe o suprafață cumulată de aproape 15.000 mp ce conține șapte hale de producție propriu-zisă, precum și departamentele de Cercetare & Proiectare și de Control al Calității și After Sales dedicate.
Deltamed a înregistrat o cifră medie anuală de afaceri de peste 32 de milioane de euro, în ultimii trei ani.
Despre MHS Truck & Bus Group
MHS Truck & Bus Group este unicul distribuitor al vehiculelor comerciale MAN în România, fiind una dintre cele mai importante organizații de pe piața românească de vehicule comerciale, cu o experiență de peste 15 ani și peste 350 de angajați.
Compania are sediul în București și dispune de o rețea de service foarte bine organizată la nivel național - nouă ateliere proprii și cinci parteneri de service – prin intermediul căreia oferă o gamă largă de servicii, cum ar fi: vânzări de vehicule comerciale grele și ușoare, servicii post-vânzare (de exemplu, service, piese de schimb originale, contracte de service), servicii financiare interne.
MHS Truck & Bus Group face parte din MHS Holding, care operează în România, Austria și Germania și are afaceri în principal în industria auto, industria vehiculelor comerciale. Holdingul are peste 1.250 de angajați în cele trei țări menționate mai sus, cu o cifră de afaceri de 500 milioane euro. Pentru mai multe informații, accesați: http://www.man.ro/.