SafeFleet, unul din cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a flotei auto din România, anunță semnarea unui acord de monitorizare a vehiculelor de teren folosite în cadrul EUAM RCA – Misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securității civile din Republica Centrafricană.
Compania românească SafeFleet, cu birouri în Timișoara, va oferi timp de 12 luni servicii de monitorizare a celor 37 de mașini de teren pe care reprezentanții UE le vor utiliza în cadrul misiuniii EUAM din statul african. Monitorizarea vehiculelor blindate se face cu ajutorul dispozitivelor de urmărire prin GPS, iar comunicația cu centrul de comandă funcționează în sistem dual: atât prin GSM, cât și prin satelit, ținând cont de specificul zonei deșertice unde există numeroase situații în care semnalul GSM nu este suficient de puternic sau lipsește cu desăvârșire.
Reprezentanții EUAM vor putea, astfel, să cunoască în timp real poziția fiecărui vehicul, să contorizeze cu acuratețe consumul de combustibil și să emită alarme în caz de necesitate, acestea fiind însoțite de coordonatele exacte ale mașinii pentru care este nevoie de intervenție, vehiculele fiind dotate cu buton de panică.
„Platforma și dispozitivele noastre de urmărire și monitorizare a flotelor au înlocuit tehnologia existentă, considerată inadecvată pentru nevoile curente ale reprezentanților UE în Republica Centrafricană, Georgia și Kosovo. SafeFleet a trecut printr-un proces riguros de licitație pentru fiecare dintre cele trei implementări, reușind să învingă jucători globali importanți din industria de telematică, oferind nivelul înalt de funcționalitate, acoperire și fiabilitate cerut și la prețul corect”, a declarat Claudiu Suma, CEO SafeFleet.
Serviciile SafeFleet au fost alese și pentru misiunile UE din Kosovo și Georgia
Misiunea civilă de monitorizare a Uniunii Europene (EUMM) în Georgia și Misiunea civilă UE pentru statul de drept (EULEX) în Kosovo au ales serviciile SafeFleet pentru a urmări și gestiona flotele de vehicule – peste 400 de vehicule în total, pentru a monitoriza comportamentul șoferilor și pentru a proteja personalul și pasagerii civili în Georgia, respectiv, Kosovo. Majoritatea vehiculelor sunt specifice misiunilor în zone de conflict, fiind blindate și capabile să opereze pe orice teren.
Printre cele mai importante funcționalități se numără: monitorizarea în timp real a flotei, urmărirea activității vehiculelor și a șoferului, a comportamentului acestuia, monitorizarea grupurilor de șoferi și alerte geofence. Fiecare vehicul este echipat cu buton de panică pentru a alerta utilizatorii în caz de urgență, iar fiecare mesaj de alertă este însoțit de coordonatele exacte ale mașinii. Reprezentanții UE au, de asemenea, posibilitatea de genera rapoarte complexe cu informații reale despre traseele vehiculelor, consumul de combustibil, motivele pentru deplasare.
Noi funcționalități în platfoma SafeFleet
Pentru misiunile critice, platforma SafeFleet suportă comunicarea cu sateliții Iridium. Această funcționalitate este utilă pentru zonele fără acoperire GSM, unde comunicarea se va face alternativ direct prin satelit.
De asemenea, pentru a asigura compatibilitatea cu cele mai noi standarde de comunicație mobilă, SafeFleet a integrat în platformă ultimele dispozitive Teltonika FMC130 care suportă comunicarea pe rețelele 4G LTE, făcând astfel posibilă utilizarea platformei în țările care suportă doar standardele noi de transmisie mobilă (ex. Australia).
Despre SafeFleet
De peste 20 de ani, SafeFleet oferă clienților soluții de monitorizare a flotelor prin GPS, plată a taxelor de drum, AMR (Automatic Meter Reading) și plată a parcării cu telefonul mobil.
Unul dintre cei mai mari jucători din sud-estul Europei, SafeFleet dispune de un software telematic inovator pe piața IoT din România, folosit cu succes și de companii din Italia, Polonia, Ungaria și alte țări din întreaga lume.
În prezent, soluțiile SafeFleet sunt utilizate de peste 7.000 de clienți, cu peste 75.000 de device-uri de monitorizare instalate.