Cargus estimează o creștere cu 20% a volumelor pentru 2022 și continuă să investească în inovații tehnologice și în servicii de livrare out of home

22 iunie 2022, 10.55 - Afaceri   Auto   Social   Tehnologie  

București - 22 iunie 2022 -

În ultimii 2 ani, Cargus a investit 20 de milioane de euro în noi depozite logistice, echipamente pentru curieri, extinderea rețelei SHIP & GO și inovații digitale.


Anul trecut, segmentul B2C a crescut cu 7%, odată cu schimbarea comportamentului de consum din timpul pandemiei.


Cargus va continua să se concentreze pe soluții integrate de comerț electronic și pe dezvoltarea rețelei out of home.


Cargus, unul dintre cei mai mari jucători din industria de curierat din România, continuă să se adapteze la schimbările pieței locale, investind constant în soluții digitale și logistice, care oferă companiilor și persoanelor fizice servicii de livrare la un standard ridicat de excelență.


În ultimii doi ani, Cargus a investit 20 de milioane de euro în infrastructura sa operațională, în soluții tehnologice pentru destinatarii finali, în servicii de livrare accesibile și rapide. Compania s-a concentrat, de asemenea, pe extinderea rețelei SHIP & GO și a soluțiilor digitale integrate pentru business-urile din e-Commerce.


În 2022, Cargus estimează o creștere cu 20% a volumelor de livrări, atât la nivel național, cât și internațional. Sunt planificate investiții semnificative pentru anul acesta, dar și pentru următorii doi, cu un puternic accent pe inovațiile tehnologice și noile soluții de livrare, cum ar fi rețeaua APM (lockers), care urmează să fie lansată în a doua jumătate a anului 2022. Inovațiile și soluțiile integrate de livrare pentru piața de e-Commerce reprezintă direcții strategice pe termen lung pentru Cargus.


"Serviciile de curierat sunt o parte esențială a ecosistemului general de business, precum și un factor de creștere pentru companii, în special pentru cele din industria comerțului electronic. Așadar, misiunea noastră este de a continua să dezvoltăm soluții integrate care pot oferi standarde înalte de excelență în livrare și o experiență completă pentru clienți – rapid, ușor și eficient. Vom continua să investim în infrastructura noastră logistică, dar și în soluții de livrare digitale, actuale, pentru a ne consolida poziția de lider în inovație pe piața de curierat și parteneriatul pe care îl avem cu mediul de business. De asemenea, o mare parte din eforturile noastre se vor concentra, anul acesta, pe construirea unei echipe agile, dar și pe sustenabilitate. Suntem prima companie de curierat din România și avem responsabilitatea de a face business într-un mod sustenabil", a declarat Olivier van Houtte, CEO Cargus.


Potrivit indicatorilor financiari ai companiei, Cargus a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 450 de milioane de lei și un nivel constant al volumelor livrate, menținând același trend ca în anul precedent. Segmentul B2C, care reprezintă o pondere importantă în structura companiei, a crescut cu 7%, odată cu schimbarea comportamentului de consum din timpul pandemiei.


De asemenea, noile parteneriate de business de pe piețele internaționale și captarea evoluției comerțului electronic reprezintă, la rândul lor, factori de creștere. La acestea se adaugă serviciile de livrare pe care Cargus le furnizează: rețeaua de lockere, rețeaua PUDO, soluțiile de e-fulfilment, abonamentele dedicate afacerilor mici și inovațiile digitale.


Marja profitului operațional a rămas constantă, la fel ca în anul precedent, dovedind capacitatea companiei de a avea un control bun asupra costurilor de exploatare într-un mediu economic destul de instabil.


Investiții în amprenta logistică și inovații


O parte importantă din bugetul de investiții din ultimii doi ani a fost dedicată optimizării logistice și aducerii rețelei la standarde înalte de excelență ale serviciilor de livrare.  Anul trecut, Cargus a deschis 9 depozite logistice noi, situate în zone geografice strategice, dotate cu linii de lucru moderne, capabile să dubleze sau chiar să tripleze capacitatea de sortare a coletelor, ceea ce a reprezentat o investiție de 8,5 milioane de euro.


Totodată, compania și-a extins și rețeaua de puncte SHIP & GO, depășind, astăzi, peste 700 de locații, în toată țara.


De asemenea, echipamentele pentru curieri au reprezentat o investiție de 7,5 milioane de euro.  Important de menționat sunt dispozitivele mobile cu care au fost echipați curierii Cargus, care au permis implementarea simplă și eficientă a soluției de plată PIN on Glass (plata cu cardul la livrare).


În 2021, compania s-a concentrat și pe lansarea de soluții digitale inovatoare, pentru a oferi clienților cea mai bună experiență de livrare de pe piața de curierat, reprezentând, în total, o investiție de aproximativ 4 milioane de euro, precum aplicația Cargus Mobile. Aceasta oferă vizibilitate, flexibilitate și control al livrărilor, devenind una dintre cele mai descărcate aplicații de business din România.


Planuri pentru 2022: accent pe e-commerce, out of home și inovații


Bugetul de investiții din acest an se va concentra pe segmentul de business e-Commerce, pe inovații tehnologice, creșterea calității serviciilor, extinderea și dezvoltarea rețelei out of home (OOH) și a amprentei logistice.


Recent, Cargus a adăugat doi parteneri principali în rețeaua SHIP & GO - PayPoint și un-doi Centru de plati - și estimează că până la sfârșitul anului 2022 vor fi 3.000 de puncte Clic & Collect în toată țara.


O altă serie de investiții consistente vor fi făcute, în acest an, în crearea și dezvoltarea unei rețele proprii de APM-uri Cargus (lockers).


De asemenea, compania a deschis un nou depozit Cargus pentru zona București-Ilfov, care va dubla capacitatea de operare a celui din Măgurele și va investi, de asemenea, în modernizarea altor 16 centre logistice.


În plus, aplicația Cargus Mobile va continua să se dezvolte și va avea noi funcționalități, mai multe metode de plată electronică – pay by link și PIN pe Glass (plata cu cardul la livrare) în rețeaua SHIP & GO, oferind, astfel, consumatorilor o experiență completă, ușoară și modernă, atât online, cât și offline.


Despre Cargus


Cu o experiență de peste 30 de ani, Cargus este prima companie de curierat de pe piață românească. În prezent, compania numără peste 5.000 de angajați și colaboratori, oferă servicii de curierat cu livrare la adresa, dar și printr-o rețea națională de sute de locații SHIP & GO, unde clienții pot ridica sau trimite pachete, deține 5 centre naționale de sortare, 51 de centre operaționale și o echipă de peste 2.500 de curieri care efectuează peste 50 de milioane de livrări pe an.


La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de Mid Europa Partners Investment Fund, unul dintre cei mai activi investitori din România. Cargus a înregistrat o creștere cu 20% a volumului vânzărilor în 2020. Pentru mai multe detalii, vizitați website-ul Cargus și pagina de Facebook Cargus


.

Cuvinte cheie:  Cargus  livrare out of home  Olivier van Houtte  livrare  curierat  

Imagini

Cargus estimează o creștere cu 20% a volumelor pentru 2022 și continuă să investească în inovații tehnologice și în servicii de livrare out of home

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.