Corteva Agriscience anunță al treilea sezon al programului TalentA

17 iunie 2022, 01.09 - Afaceri   Social   Agricultură  

București - 17 iunie 2022 -

În data de 17 iunie 2022, compania internațională de cercetare și dezvoltare în domeniul agriculturii, Corteva Agriscience, a anunțat lansarea programului TalentA - un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor inovatoare din mediul rural. Fiecare femeie care activează în agricultură se poate alătura programului pentru a obține gratuit educație în acest domeniu și pentru a concura pentru fonduri cu o valoare totală de 15.000 $ oferite de Corteva Agriscience. Compania va alege cele mai bune 3 proiecte ale femeilor care activează în agricultură.


Fondat și sponsorizat de către companie pentru al treilea an consecutiv, programul se va desfășura timp de 3 luni începând cu data de 25 iulie și va include două module: modulul de business (10 cursuri) și modulul de agribusiness (8 cursuri). Cursurile vor fi susținute de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperfomining – companie de consultanță în afaceri  care este partenerul oficial al programului pentru al treilea an consecutiv.


In program se pot înscrie femeile care lucrează în agricultură şi locuiesc în zone rurale, cu vârsta de peste 18 ani, cât și studentele universităților agricole care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică şi competitivă, dar şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc. Toate femeile care se vor înscrie în program pe website-ul Corteva până la data de 22 iulie pot participa la cursurile gratuite de dezvoltare a competențelor.


Pe parcursul desfășurării programului, participantele vor avea ocazia de a construi proiecte inovatoare și de a concura pentru a obține fonduri din partea companiei, acestea fiind menite să susțină securitatea alimentară prin furnizarea de alimente necesare și combaterea sărăciei, asigurarea accesului la apă potabilă, sprijinirea reducerii risipei alimentare, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor. Corteva Agriscience menține valoarea premiilor acordate la finalul instruirii în anul 2021, pentru a asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri. Această sumă se ridică la 15 000 $* și va distribuită după cum urmează:


locul I – 6.000 $,


locul II – 5.000 $,


locul III – 4.000 $.


* calcul în moneda națională la cursul de schimb al BNR, valabil în ziua transferului de fonduri.


Ceremonia de Premiere  va avea loc in data de 15 octombrie - Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural.


“Unul dintre obiectivele noastre de sustenabilitate 2030 promite să implice și să dea forță femeilor care activează în agricultură. Acest lucru este esențial pentru a susține securitatea alimentară la nivel mondial, ele având un impact major asupra peisajului antreprenorial din mediul rural. Femeile antreprenor din agricultură au nevoie de vizibilitate, recunoaștere și sprijin pentru a-și dezvolta proiectele. Din acest motiv, s-a lansat programul TalentA care a oferit această oportunitate educațională și financiară unui număr de peste 500 de femei talentate din Europa, inclusiv din România”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader România și Moldova în cadrul evenimentului.


Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România & Moldova, a vorbit despre programul TalentA în România: “Primele două ediții s-au dovedit a fi un real succes pentru Corteva Agriscience și antreprenoriatul agricol feminin din România. Ne adresăm în continuare doamnelor întreprinzătoare din mediul rural pentru că ne dorim să sprijinim îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone, dar și studentelor de la universitățile cu profil agricol care doresc să-și dedice cariera acestei industrii și să asigure progresul generațiilor viitoare. Prin intermediul programului TalentA, le oferim acces la informație și la finanțare, dar și sprijin să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze afacerea, să o facă competitivă, productivă şi creativă.”


Pentru informaţii suplimentare, reguli oficiale și înregistrare în program, vizitaţi site-ul Corteva şi urmăriţi detalii despre Programul TalentA pe Facebook Corteva România.


Despre Corteva Agriscience


Corteva Agriscience este o companie agricolă globală, tranzacționată public, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - incluzând un mix echilibrat și divers de genetică, produse pentru protecția plantelor și soluții digitale vizând maximizarea productivității pentru a contribui la sporirea randamentelor și rentabilității. Deținând unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și o serie de produse și tehnologii de top aflate în drumul către piață, poziționate pentru a genera creștere economică, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întregul sistem alimentar, îndeplinindu-și promisiunea de a îmbogăți traiul celor care produc și celor care consumă, de a asigura progresul pentru generațiile următoare. Corteva Agriscience a devenit o companie publică independentă la 1 iunie 2019, după ce fusese anterior Divizia pentru Agricultură a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro.


Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube.


# # #


17/06/2021


TM ® SM Mărci comerciale ale Corteva Agriscience şi ale afiliaţilor acestora sau ale deţinătorilor lor respectivi.


Media contact


Georgiana Ajderov,


Corporate Communications Consultant Romania


0754228975


rocomm@corteva.com


.

Cuvinte cheie:  Corteva Agriscience  TalentA  Jean Ionescu 

Imagini

Corteva Agriscience anunță al treilea sezon al programului TalentA
Corteva Agriscience anunță al treilea sezon al programului TalentA
Corteva Agriscience anunță al treilea sezon al programului TalentA
Corteva Agriscience anunță al treilea sezon al programului TalentA

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.