Compania Commergent, divizia de tehnologie a grupului BrandFusion, aniversează în luna iunie 10 ani de parteneriat alături de DynamicWEB și clienții săi din România și piețele din regiune. Momentul reprezintă un prilej de reafirmare a viziunii sale de parteneriat în transformarea digitală pentru toate tipurile de afaceri.
Commergent se bazează pe o echipă dedicată cu peste 17 ani de experiență într-o mare varietate de industrii, atât B2B, cât și B2C, care lucrează cu sisteme de eCommerce și diferite platforme de dezvoltare. Încă din 2012, accentul s-a mutat către platforma Dynamicweb All-In-One. În prezent compania este in parteneriat cu peste 150 de companii românești și multinaționale din Europa, America de Nord și Asia, clienți relevanți pentru industria lor.
"Lumea este sub presiunea schimbărilor sociale, economice și politice. Fluiditatea piețelor, schimbările continue în comportamentul consumatorilor și presiunea modelelor de afaceri disruptive, toate cresc anxietatea afacerilor și slăbesc capacitatea acestora de a se concentra pe ceea ce creează cu adevărat valoare. Parteneriatul cu companiile în procesul lor de adaptare la mediul digital și oferirea de valoare continuă comunităților lor este etosul nostru de bază”, spune Adrian Ursu, CEO Commergent.
Promisiunea Commergent față de clienții săi constă într-o experiență integrată și în beneficiiile ce rezultă din viziunea comună asupra transformării digitale. Consultanți strategici, manageri de proiect bine organizați, designeri creativi, dezvoltatori certificați și experți în marketing online, toate aceste valori se suprapun platformei de bază de la DynamicWEB, completând armonios propunerea Commergent pentru piețele pe care activează. Echipa Commergent este formată în acest moment din 15 specialiști talentați care se concentrează pe furnizarea de cunoștințe, suport, creativitate și empatie pentru a-și ajuta clienții în călătoria lor digitală.
”La Commergent, continuăm să lucrăm îndeaproape cu clienții noștri, deoarece credem că parteneriatele joacă un rol cheie în dezvoltarea, livrarea și succesul continuu al soluțiilor noastre. Vom continua să încurajăm clienții noștri să ia parte la o călătorie extrem de colaborativă și agilă, în care afacerea lor este în centrul atenției. Împreună spre ziua de mâine este și deviza pe care o asumăm la aniversarea a 10 ani de parteneriat”, declară Adrian Ursu.
Printre clienții companiei se numără peste 150 de companii românești și multinaționale din Europa, America de Nord și Asia, care sunt relevante pentru industria lor: Agricover, Altex, RTC, Elbi Electric, Mendola Group, Consolight, All Media, Polymark etc., care beneficiază de colaborarea specifică unui parteneriat solid cultivat în cei 10 ani de activitate.
Despre Commergent
Commergent este o companie românească privată, cu sediul în București, axată pe construirea de soluții de afaceri folosind sisteme eCommerce flexibile, fiabile și scalabile. Parteneriatul puternic cu Dynamicweb a început în 2012, și de atunci, Commergent a contribuit la ecosistemul Dynamicweb sprijinind partenerii din întreaga lume. De la simple site-uri web la sisteme B2B complexe, Commergent a reușit să depășească barierele care împiedicau afacerile să evolueze și, de asemenea, a contribuit la evoluția soluției Dynamicweb în acest proces. Pentru mai multe detalii vă invităm să vizitați site-ul: commergent.eu.
Despre DynamicWEB
Dynamicweb este un partener Microsoft Gold Certified Partner și lider global în comerțul electronic, cu mii de clienți din întreaga lume care utilizează platforma sa de comerț electronic și de comenzi self-service all-in-one, fără cod, care se integrează perfect cu Microsoft Dynamics și alte sisteme ERP. Platforma Dynamicweb unifică principalele componente esențiale pentru experiențe online de succes, inclusiv procesele de comandă și checkout personalizabile, managementul informațiilor despre produse (PIM), personalizarea conținutului web și marketing. Printre clienții din diverse industrii se numără Winnebago, Unilever, Weber Grills, Ibanez, TricorBraun Flex și Australian Gold. Pentru mai multe informații, vizitați dynamicweb.com