Bucureşti - 14 iulie 2010
-
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, va analiza împreună cu producătorii agricoli sursele de finanţare la care aceştia au acces şi soluţiile de modernizare a agriculturii româneşti, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture.
Evenimentul organizat de Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, se va desfăşura joi, 22 iulie, de la ora 10.00, la Hotel Howard Johnson, sala Platinum.
Pe lângă ministrul Agriculturii, conferinţa îi va avea printre lectori pe: Viorel Matei – preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Nicolae Sitaru – preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Ştefan Poenaru – preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România şi Sorin Minea – preşedintele Romalimenta.
Speakerii vor aduce în dezbatere cuantumul fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - instrumentul prin care România poate accesa bani europeni până în 2013 pentru proiecte de modernizare a exploataţiilor sau pentru renovarea satelor -, precum şi posibilitatea ca o parte din fondurile Programului să fie realocate în acest an pentru refacerea infrastructurii rurale din zonele afectate de inundaţii.
Politica Agricolă Comună la nivelul Uniunii Europene, dar şi creşterea competitivităţii produselor româneşti pe pieţele europene sunt alte teme de dezbatere ale conferinţei.
De asemenea, participanţii vor pune în discuţie efectele creşterii TVA asupra agriculturii, accesul la credite bancare al agricultorilor şi rolul asigurărilor în agricultură.
Mediafax Talks about Agriculture va reuni reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, producători şi procesatori, bancheri, directori ai societăţilor de leasing şi de asigurări, consultanţi şi importatori de maşini şi utilaje agricole.
Înscrierile pentru participare se fac pe site-ul www.mediafaxtalks.ro/agriculture, până pe 21 iulie.
Conferinţa are ca parteneri companiile CEC Bank, DuPont şi Oscar Downstream.
Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.
Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.mediafax.ro/
Cuvinte cheie:
Mediafax ministere agricultură eveniment