București - 17 mai 2022
-
Sartorom - prima companie de echipamente de laborator fondată după 1989, cu capital integral românesc – lansează anul acesta noul website cu portalul dedicat clienților, un serviciu digital prin care aceștia au acces imediat la contracte, la istoricul comenzilor și al garanțiilor, la manualele produselor, la facturi și oferte personalizate sau la serviciul de plată online, securizată, cu cardul.
Digitalizarea relației de colaborare dintre companie și clienți are o componentă semnificativă de inovație prin emiterea documentelor în format digital. Astfel, echipa Sartorom generează varianta electronică a documentelor oficiale, precum certificatele de etalonare şi buletinele de verificare metrologică, și le semnează digital. Fluxul online crește productivitatea echipei și contribuie la protejarea mediului prin reducerea semnificativă a consumului de hârtie, explică Carmen Bittenbinder, General Manager Sartorom.
De asemenea, compania este prima şi singura din România care a implementat un flux de emitere 100% digitală a buletinelor de verificare metrologică pentru clienți. Acest fapt arată agilitatea sa în contexul actual, în care componenta digitală a activității unei companii câștigă teren din ce în ce mai mult și în România.
În ultimii ani, dezvoltarea companiei s-a realizat pe mai multe planuri, inclusiv prin acreditările dobândite. Sartorom are un sistem de management integrat ISO 9001/ISO 14001/ISO 18001 certificat TÜV Hessen și deține acreditarea RENAR conform ISO 17025: 2018 ca laborator de etalonare balanţe, platforme de cântărire, pipete și sticlărie, maşini de forţă, extensometre, calorimetre, incinte termostate şi camere de climă, termometre de sticlă şi digitale, termohigrometre etc. Crearea unei unități mobile de service pentru echipamentele de laborator.
Sartorom se remarcă și prin proiectele desfășurate de către echipă în domenii precum: agricultură, produse alimentare și furaje, producţia de automobile şi subansamble, mase plastice şi materiale compozite, aviație și industrie aerospațială, material rulant, siderurgie, industrie chimică, farmaceutică şi cosmetică, mediul academic, medicină și asistență medicală publică. Echipele sale de profesioniști își desfășoară activitatea la nivel național în București și în sediile regionale din Cluj, Timișoara, Iași, Craiova, Năvodari, dar și la nivel internațional prin executarea unor serii de etalonări în Bulgaria și Republica Moldova.
De-a lungul celor 30 de ani de activitate în Romînia, portofoliul nostru de clienți include companii de referință pentru industria din care fac parte, precum: Cargill, Cerealcom Dolj, Pambac, Oltina, ADM, Cofco, Ameropa în agribusiness; universităţile tehnice din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov, Cluj, Timişoara în cercetare; Renault, Continental, Autoliv, ThyssenKrupp, Stabilus, Aerostar, UAC în industria aerospaţială și automotive; sau Pfizer, GSK, Teva, Polisano în pharma. Acest fapt ne onorează și ne obligă să păstrăm aceleași standarde înalte de calitate și de acum înainte” precizează Carmen Bittenbinder, General Manager Sartorom.
.
Cuvinte cheie:
Carmen Bittenbinder Sartorom laborator digitalizare