Corteva Agriscience deschide primul Centru de tehnologii aplicate semințelor din Europa

AUSSONNE - 14 aprilie 2022 -

Sediul amplasat în Franța va contribui la furnizarea unui pachet complet de servicii pentru fermierii europeni.


Corteva Agriscience a deschis un nou Centru de tehnologii aplicate semințelor (CSAT) în sud-vestul Franței, pentru a sprijini agricultorii europeni să ia un start bun în obținerea unor recolte bogate.


Centrul din Aussone este primul din Europa și al treilea la nivel mondial. Acesta se va concentra pe dezvoltarea serviciilor, cu investiții solide în cercetare, ca parte a noilor soluții de tratare a semințelor ce vor ajuta producătorii să facă față provocărilor unui sector agricol aflat într-o continuă schimbare.


Noul centru de tehnologii aplicate semințelor poate ajuta fermierii să asigure aprovizionarea pieței și să producă mai mult cu mai puține resurse.


CSAT servește drept laborator, centru de testare și stație de tratare a semințelor, cu procese riguroase în descoperirea, formularea și testarea în condiții reale a tehnologiilor specifice semințelor. Acest proces asigură protecția plantelor prin tratamentul aplicat seminței, soluție eficientă la provocările întâmpinate de agricultori și care, simultan, livrează valoare.


Drept urmare, din ce în ce mai mulți fermieri pot beneficia de inovații în tratamentul semințelor, asigurând precizia dozei de aplicare, performanțe îmbunătățite în câmp și productivitate crescută, precum și un plus de sustenabilitate, în conformitate cu Obiectivele de Durabilitate pentru 2030.


De asemenea, CSAT va colabora cu parteneri de afaceri pentru a furniza servicii și teste care pot ajuta la îmbunătățirea calității tratamentelor aplicate semințelor.


Igor Teslenko, Președintele Corteva Europa, a declarat: “Deschiderea primului Centru de tehnologii aplicate semințelor din Europa este o veste foarte bună pentru inovare care va ajuta și va oferi fermierilor instrumentele de care au nevoie pentru o producție alimentară durabilă.


“Deoarece tehnologiile aplicate semințelor implică tratarea acestora ca alternativă la tratamentele fitosanitare în câmp, pot contribui la reducerea amprentei de mediu a agriculturii.


“Credem într-o abordare participativă – de aceea le oferim partenerilor acces la serviciile noastre de formulare și testare. În acest mod, fermierii sunt sprijiniți în obținerea celor mai bune produse de pe piață.


“Corteva Agriscience a investit aproape 6 milioane de euro în acest proiect, ca parte a eforturilor de a consolida oferta pe segmentul de semințe. Suntem o companie care se axează pe cei care produc și pe cei care consumă, iar acest centru îi va ajuta pe fermieri să-și sporească productivitatea și să satisfacă cerințele consumatorilor pentru o agricultură sustenabilă.


Compania Cortea Agriscience oferă în același timp o serie de soluții care implică tratarea semințelor, inclusiv Lumiposa™ și Lumivia™ pentru tratamentul cu insecticid, Lumisena™ și Lumiflex™ pentru tratamentul fungicid și Lumidapt™, un nutrient de creștere aplicat direct semințelor.


Despre Corteva Agriscience


Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro.


Urmăriţi Corteva Agriscience pe FacebookInstagramLinkedInTwitter şi YouTube


14.04.2021


TM ® SM Mărci comerciale și de servicii ale Corteva Agriscience și companiile affiliate.


Media contact


Georgiana Ajderov,


Corporate Communications Consultant Romania


+400754228975


rocomm@corteva.com


.

Cuvinte cheie:  Corteva Agriscience  CSAT  seminte  Igor Teslenko 

Imagini

Corteva Agriscience deschide primul Centru de tehnologii aplicate semințelor din Europa

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.