Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice a fost finalizată cu sprijinul One United Properties

București - 06 aprilie 2022 -

Celebra pictură murală a fost realizată acum 88 de ani de artista Cecilia Cuțescu-Stork, prima femeie din Europa care ocupă o catedră universitară de arta.


Procesul de restaurare s-a desfășurat pe parcursul a 6 luni și s-a încheiat în luna martie a acestui an.


Pe 6 aprilie, Ziua ASE, a avut loc dezvelirea picturii restaurate.


One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, s-a implicat în restaurarea celei mai mari fresce de interior din țara noastră, celebra pictură murală din Aula Magna din Palatul Academiei de Studii Economice din București (ASE). „Istoria negoţului românesc”, pictură murală realizată de artista Cecilia Cuţescu-Storck acum 88 de ani, este unică prin desenul său cu o suprafață de peste 100 mp. Restaurarea a început în toamna anului 2021 și a fost finalizată în luna martie 2022, iar pe 6 aprilie, chiar de Ziua Universității, a avut loc evenimentul de dezvelire a picturii restaurate.


„One United Properties a ales să sprijine un important demers al Academiei de Studii Economice din București într-un moment important prin care ASE deschide manifestările dedicate celei de-a 110-a aniversări a universității. Pentru noi este o bucurie să fim parte din povestea restaurării și conservării unei opere de artă devenite simbol. Ne dorim să continuăm să ne implicăm în astfel de acțiuni de sprijinire a educației, dar și a patrimoniului cultural, de care merită să se bucure și generațiile viitoare”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties.


Restaurarea picturii murale din Aula Magna a Academiei de Studii Economice, posibilă cu sprijinul One United Properties, este dedicată celei de-a 110-a aniversări a universității. Proiectul a restaurat complet această lucrare emblematică și a fost coordonat de reputatul specialist, prof. univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, de la Universitatea Națională de Arte București, Departamentul Conservare și Restaurare.


Suntem bucuroși să putem preda astăzi generațiilor ce vor veni și vor admira cu mândrie, peste ani, frumusețea sa unică, celebra pictură murală „Istoria negoțului românesc” din AULA MAGNA a Palatului ASE. Realizată de Cecilia Cuțescu-Storck, pictura constituie simbolul peste timp al primei universități economice a țării noastre. Ea a fost redată frumuseții sale inițiale printr-o necesară, minuțioasă și complexă procedură de restaurare, susținută integral de către Partenerul nostru Platinum, One United Properties, căruia îi mulțumim pentru generozitate și deschidere către mediul universitar, către frumos și trainic, către adevăratele valori. Mesajul transmis astfel invită la educație, normalitate, respect pentru frumos și istorie, pentru societate, a adăugat Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice din București.


Pictura în ulei realizată în perioada 1932-1933 de artista Cecilia Cuțescu-Storck, prima femeie din Europa care ocupă o catedră universitară de artă, ilustrează peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în șase registre care se succed, ilustrând comerțul românesc de-a lungul timpului. Timp de 6 luni, specialiștii au lucrat la refacerea picturii de peste 100 de mp. Echipa de lucru și coordonare a proiectului a fost formată din Maria Dumbrăvician (Faber Studio, conf. univ. Dr. UNArte), Cristina Serendan (lect. univ. dr.), Ioana Olteanu (Faber Studio, drd.) și Laura Hangiu (Faber Studio), toți specialiștii Faber Studio fiind atestați de Ministerul Culturii. De asemenea, sub aceeași coordonare, studenți masteranzi ai Departamentului de Conservare și Restaurare din cadrul UNArte București au contribuit la realizarea documentației de specialitate.


Intervenția pentru conservare și restaurare a demarat cu cercetarea suprafeței murale, a tehnicii în care a fost realizată pictura și a degradărilor apărute de la ultima restaurare. Identificarea detaliilor tehnologice și evaluarea stării de conservare, făcute de restauratori, au fost completate la un nivel tehnic superior, de investigații fizico-chimice realizate de echipa de cercetători a Institutului Național de Optoelectronică. Au urmat operațiunile specifice de conservare și restaurare, respectiv: stabilizarea peliculei de culoare, curățarea acesteia, consolidarea suportului, vernisare și, la final, reintegrarea cromatică.


Prin importanța și valoarea acestui demers, One United Properties devine primul Partener Platinum al Academiei de Studii Economice din București. Dezvoltatorul urmărește strategia de dezvoltare a unor zone urbane viabile, sănătoase, care să ofere armonie, reziliență economică, sustenabilitate ecologică și socială. Compania s-a angajat să investească în restaurarea locurilor istorice, fiind dedicată regenerării urbane și restaurării gloriei de odinioară a clădirilor. One United Properties își dorește restabilirea caracterului de utilizare al reperelor din București, păstrând în același timp moștenirea și frumusețea acestora.


Academia de Studii Economice din București este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, bine poziționat în rankingurile internaționale de prestigiu. Cu o tradiție de 109 ani, Academia de Studii Economice din București este o universitate modernă, care se adaptează constant la provocările economiei de piață în stransă legătură cu cerințele mediului de afaceri. ASE este într-o dinamică permanentă, oferind mereu noi oportunități celor peste 23.000 de membri ai comunității sale universitare.


One United Properties (BVB: ONE), the leading green developer of residential, mixed-use and office real estate in Romania, supported the restauration of the largest interior mural in our country, the famous mural in the Aula Magna of the Academy Palace of Economic Studies in Bucharest (ASE). "History of the Romanian commerce", a mural made by the artist Cecilia Cuţescu-Storck 88 years ago, is unique in its design, with an area of ​​over 100 square meters. The restoration began in the fall of 2021 and was completed in March 2022, and on April 6, on University Day, the unveiling of the restored painting took place.


"One United Properties has chosen to support an important initiative of the Academy of Economic Studies in Bucharest at an important moment in which ASE opens the events dedicated to the 110th anniversary of the university. It is a joy for us to be part of the story of restoring and preserving a work of art that has become a symbol. We want to continue to be involved in such actions supporting education, but also cultural heritage, which future generations deserve to enjoy", said Andrei Diaconescu, co-founder of One United Properties.


The restoration of the mural in the Great Hall of the Academy of Economic Studies, possible with the support of One United Properties, is dedicated to the 110th anniversary of the University. The project completely restored this emblematic work and was coordinated by the renowned specialist, prof. Univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, from the National University of Arts Bucharest, Department of Conservation and Restoration.


"We are happy to be able to teach today to the generations to come and proudly admire, over the years, the unique beauty of the famous „History of the Romanian commerce” mural, in the AULA MAGNA of the ASE Palace. Made by Cecilia Cuțescu-Storck, the painting is a symbol over time of the first economic university in our country. It was restored to its original beauty through a necessary, thorough, and complex restoration procedure, fully supported by our Platinum Partner, One United Properties, whom we thank for their generosity and openness to the university environment, towards the beautiful and the everlasting, towards true values. Thus, the message transmitted promotes education, respect for beauty, history, and for society", added Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector of the Academy of Economic Studies in Bucharest.


The oil painting made between 1932-1933 by the artist Cecilia Cuțescu-Storck, the first woman in Europe to hold a university position in a department of art, illustrates over a hundred life-size characters, arranged in six successive registers, illustrating the Romanian commerce over time. For 6 months, the specialists worked on restoring the painting of over 100 square meters. The working and coordination team of the project was formed by Maria Dumbrăvician (Faber Studio, associate professor Dr. UNArte), Cristina Serendan (associate professor, PhD), Ioana Olteanu (Faber Studio, PhD) and Laura Hangiu ( Faber Studio), all Faber Studio specialists being certified by the Ministry of Culture. Also, under the same coordination, Master students of the Department of Conservation and Restoration within UNArte Bucharest contributed to the creation of specialized documentation.


The intervention for conservation and restoration started with researching the mural surface, and the technique used to complete the painting, and also the degradations that appeared since the last restoration. The identification of technological details and the evaluation of the state of conservation, made by the restorers, were completed at the highest technical level, by physico-chemical investigations carried out by the research team of the National Institute of Optoelectronics. The specific conservation and restoration operations followed, respectively: stabilization of the colour film, its cleaning, consolidation of the support, varnishing and, finally, the chromatic reintegration.


Due to the importance and value of this approach, One United Properties becomes the first Platinum Partner of the Academy of Economic Studies in Bucharest. The developer pursues the strategy of developing viable, healthy urban areas that provide harmony, economic resilience, ecological and social sustainability. The company is committed to investing in the restoration of historic sites, being dedicated to urban regeneration and restoring the former glory of buildings. One United Properties wants to restore the use of landmarks in Bucharest, while preserving their heritage and beauty.


The Bucharest Academy of Economic Studies is the leader of higher economic and public administration education in Romania and South-Eastern Europe, well positioned in the prestigious international rankings. With a tradition of 109 years, the Academy of Economic Studies in Bucharest is a modern university, which constantly adapts to the challenges of the market economy in close connection with the requirements of the business environment. ASE is in a permanent dynamic, always offering new opportunities to over 23,000 members of its university community.


ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020. Compania este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, cu simbolul ONE, iar acțiunile sale sunt incluse în indicele FTSE Russell Global All-Cap, care urmărește cele mai lichide acțiuni din lume.


.

Cuvinte cheie:  One United Properties  Academiei de Studii Economice  Aula Magna  

Imagini

Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice a fost finalizată cu sprijinul One United Properties
Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice a fost finalizată cu sprijinul One United Properties
Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice a fost finalizată cu sprijinul One United Properties
Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice a fost finalizată cu sprijinul One United Properties
Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice a fost finalizată cu sprijinul One United Properties

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.