Noul smartphone din seria V foloseşte un sistem revoluţionar de cameră frontală şi are o carcasă specială care îşi schimbă culoarea.
Sistem de camere selfie dual cu o cameră frontală de 50MP cu AF şi cameră wide de 8MP, iluminare LED Dual Tone Spotlight pentru selfie-ul perfect în orice moment al zilei.
Spatele telefonului îşi schimbă culoarea când este expus la lumină.
Performanţă rapidă şi eficienţă cu 12 GB RAM + 256GB ROM
Vivo aduce cel mai recent smartphone al său, V23 5G, în Europa. Noul membru al seriei V iese în evidență datorită sistemului său avansat de camere selfie dual și designului excepțional. Fie că vorbim despre o singură persoană sau un grup, în timpul zilei sau noaptea, V23 5G asigură selfie-uri la cea mai bună calitate. Smartphone-ul este, de asemenea, special când se află în lumină: își schimbă culoarea de la auriu strălucitor la verde-albastru atunci când este expus la lumina UV.
„La vivo, noi credem că oamenii se pot bucura de experienţe extraordinare în fiecare zi. Oferind o combinaţie de inovaţii, funcţii de ultimă generaţie şi design deosebit, V23 5G surprinde utilizatorii şi îi ajută să îşi pună în evidenţă stilul“, spune Erik Zhu, președinte vivo România.
Un nou nivel pentru selfie-uri, portrete şi fotografii grandangulare
Folosind un sistem de camere selfie dual, format din camera frontală de 50MP cu AF şi o cameră wide cu 8MP, V23 5G îi ajută pe utilizatori să iasă în evidenţă în moduri cât mai creative. Rezoluția, senzorul de imagine JNV personalizat şi focalizarea automată integrată ajută utilizatorii să obţină fotografii şi filmări clare, cu mai multe detalii. În plus, funcţia multi-frame îmbunătăţită pentru reducerea zgomotului şi tehnologia IA de înaltă definiţie garantează fotografii mai bune în locuri întunecate.
Sistemul Dual-Tone Spotlight de iluminare din partea de sus a display-ului, pentru camera duală frontală ajută utilizatorii să realizeze selfie-uri perfecte indiferent de cantitatea de lumină disponibilă, datorită celor două lumini LED din partea frontală a telefonului, aproape invizibile când sunt stinse şi celor patru lumini suplimentare de tip fill, pentru fotografii perfect luminate. Modul Extreme Night cu IA folosit de camera frontală contribuie şi mai mult la îmbunătăţirea imaginilor realizate în locuri întunecate. În plus, V23 5G foloseşte o cameră wide pentru selfie, pentru a putea include uşor în selfie-uri un grup cât mai mare de prieteni, chiar şi pe timp de noapte, când modul Super Wide-Angle Night Portrait ajută la surprinderea atmosferei de la orice petrecere.
Tehnologia de schimbare a culorii pentru spatele telefonului atrage privirile
V23 5G continuă tradiţia seriei V cu un stil deosebit şi oferă acum un aspect nou şi un design unic. Stilul elegant, evidenţiat de carcasa ultra-subţire a telefonului, este îmbunătăţit de sticla specială care îşi poate schimba culoarea, dezvoltată de vivo. Aceasta reacţionează la expunerea directă la lumină UV, schimbându-şi culoarea şi trecând de la tonuri calde, confortabile la tonuri reci şi clare. Finisajul anti-reflexie cu fluorină conferă o textură foarte fină la atingere, care nu păstrează urmele de amprente, iar rama metalică compactă încadrează perfect telefonul ce poate fi ţinut în mână cu uşurinţă.
Utilizare fără blocaje
vivo a îmbunătăţit specificaţiile hardware ale modelului V23 5G pentru a asigura o performanţă fără blocaje, peste nivelul obişnuit al produselor din această clasă. V23 5G foloseşte 12GB RAM + 256GB ROM şi un procesor MediaTek Dimensity 920 care asigură utilizatorilor vivo performanţa cu care s-au obişnuit, experienţă premium la utilizare, pornire rapidă a aplicaţiilor şi viteză mare la instalare. Ecranul cu rată de refresh de 90Hz, memoria extinsă RAM 2.0, sistemul de răcire cu lichid şi modul Ultra Game vor oferi jucătorilor o experienţă fără întreruperi sau blocaje. De asemenea, noul V23 5G vine cu un încărcător FlashCharge de 44W care poate încărca rapid şi eficient bateria subţire de 4200mAh (TYP) a telefonului.
Foloseşte-ţi creativitatea şi surprinde Cadrul Perfect
V23 5G oferă, de asemenea, o gamă extinsă de instrumente pentru a realiza imagini și videoclipuri unice și creative, inclusiv din modulul său de trei camere, pe partea din spate a telefonului. Modulul include o cameră principală de 64MP, o cameră super-wide de 8MP şi o cameră super-macro de 2MP şi beneficiază de modul de fotografie Super Night, pentru performanţe uimitoare pe timp de noapte.
La calitatea deosebită a imaginilor contribuie şi funcţia Bokeh Flare Portrait folosită atât de camera frontală, cât şi de cea din spate. În plus, efectul bokeh creat de camera selfie duală a modelului V23 5G le permite utilizatorilor să obţină efectul de fundal estompat în fotografii, o funcţie întâlnită rar la smartphone-urile cu o singură cameră.
Noua funcţie Party Portrait este ideală pentru surprinderea celor mai frumoase portrete şi a momentelor inedite de la o petrecere, iar funcţia Multi Style Portrait oferă moduri noi de surprindere a momentelor speciale. Noul mod Natural Portrait oferă funcţii de înfrumuseţare opționale, algoritmi IA pentru îmbunătăţirea detaliilor feţei şi elemente de iluminare în două tonuri.
De asemenea, V23 5G foloseşte modul AI Face Beauty care face parte din funcţia de filmare selfie 4K cu opţiuni de post-editare îmbunătăţite pentru retuşarea feţelor şi a aspectului vizual intr-o imagine. Cu ajutorul noilor opţiuni adăugate funcţiei de filmare selfie 4K, utilizatorii vor putea filma mai uşor şi vor avea mai multă flexibilitate la editare.
Informaţii despre preţ şi disponibilitate
V23 5G va fi disponibil în România în curând, în variantele Sunshine Gold şi Stardust Black, urmând ca vivo să ofere
Despre vivo
vivo este o companie de tehnologie care creează produse excelente, cu valoare bazată pe design, oferind astfel dispozitive și servicii inteligente. Compania își propune să construiască o punte între oameni și lumea digitală. Prin creativitate unică, vivo oferă utilizatorilor o viață mobilă și digitală din ce în ce mai convenabilă. Urmând valorile esențiale ale companiei, care includ Benfen *, orientate spre design și utilizator, dar și pe invățarea continuă și spiritul de echipă, vivo a implementat o strategie de dezvoltare durabilă, cu viziunea de a deveni o corporație de clasă mondială sustenabilă și durabilă.
În timp ce recrutează și dezvoltă cele mai bune talente locale pentru a livra excelență, vivo este susținut de o rețea de centre de cercetare și dezvoltare în Shenzhen, Dongguan, Nanjing, Beijing, Hangzhou, Shanghai și Xi'an. vivo se concentrează pe dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generație pentru consumatori, inclusiv 5G, inteligență artificială, design industrial, sistem de imagistică, și alte tehnologii emergente. vivo a înființat, de asemenea, o rețea inteligentă de producție (inclusiv centrele autorizate de vivo), cu o capacitate anuală de producție de aproape 200 de milioane de smartphone-uri. În prezent, vivo și-a extins rețeaua de vânzări în peste 60 de țări și regiuni și este iubit de peste 400 de milioane de utilizatori din întreaga lume.
*„Benfen” este un termen care descrie filosofia „să facem lucrurile corect şi să le facem bine”, aceasta fiind descrierea ideală a misiunii vivo de a crea valoare pentru societate.
Pentru noutăţi despre vivo, accesaţi https://www.vivo.com/ro.