București - 01 martie 2022
-
Senzație de sufocare, bătăi rapide ale inimii, imposibilitatea de a întreprinde vreo acțiune de salvare și gândul că totul se sfârșește, inclusiv propria viață – simptomele unui atac de panică, între care se numără și cele descrise anterior sunt cât se poate de serioase. Tocmai din acest motiv însă, actorul de comedie britanic și scriitorul Aaron Gilles atacă situația cu una dintre cele mai eficiente arme: o porție de umor în cel mai pur stil englezesc. Publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, Cum să supraviețuiești sfârșitului lumii este, după cum explică însuși autorul, un ghid util împotriva anxietății. Dedicat tuturor celor „care au simțit uneori că o iau razna” – și conform statisticilor, în această categorie este inclusă parte importantă a populației globului, doar în Regatul Unit numărul acestora ridicându-se la peste 8 milioane, după spusele autorului – ghidul contra anxietății scris de Aaron Gilles este o confesiune sinceră și un dialog deschis cu toți cei care au trecut sau trec prin episoade de anxietate.
Autorul britanic mărturisește că a „câștigat” „la loteria anxietății, următoarele: tulburare de anxietate generalizată, anxietate socială, anxietate de separare, insomnie, dermatofagie (rosul pielii degetelor) și o fobie complet irațională de mumini”. Suplimentar, la toată această importantă listă de anxietăți s-a adăugat la un moment dat și depresia. Aaron Gilles recunoaște că, înainte de a fi diagnosticat, credea că „așa funcționează mintea omului, că întreaga lume e înfricoșătoare și că toți trăim sub un giulgiu de frică, ce acoperă absolut fiecare aspect al vieții”. A descoperit ulterior, după ce a atacat stările de anxietate cu tot arsenalul posibil – medicamente, ședințe de consiliere psihologică, întâlniri cu prietenii în pub, la bere și suport afectiv din partea iubitei – că e nevoie de efort și perseverență pentru înțelegerea modul în care funcționează o minte anxioasă. Rând pe rând, Aaron Gilles descrie provocările pe care i le ridică anxietatea zi de zi. O simplă călătorie cu metroul, o ieșire în pub, o întâlnire cu viitorii socri, mersul la serviciu, fără a mai vorbi despre zilele marcate de încercări supreme, cum ar fi o prezentare ținută în public sunt potențiali declanșatori ai unei crize de anxietate. Cu un umor ce aduce aminte de un alt scriitor britanic celebru, Jerome K. Jerome, Aaron Gilles tratează anxietatea în cheie anecdotică. Folosește din belșug și autoironia, în spatele căreia ascunde o puternică empatie pentru toți cei angajați într-o „ciorovăială zilnică cu caseta plină de absurdități care e mintea voastră”. Nu promite că deține soluția vindecării, însă există speranță. Exemplul său o dovedește.
Ce este, de fapt, un atac de panică
„Mama ei de viață și morții mă-sii, băga-mi-aș picioarele, am un atac de panică” – cu aceste cuvinte debutează introducerea în ghidul de anxietate al scriitorului britanic. Aaron Gilles descrie detaliat simptomele fizice ale unui atac de panică pe care l-a experimentat în metroul londonez: „Parcă mi s-a implantat chirurgical o piatră de moară în mațe. Plămânii mi-s goi și plini în același timp, și respir așa de haotic, încât nu-mi mai funcționează nimic elementar în corp. Am senzația că pe pieptul meu a parcat o autorulotă. Brațele mi-s amorțite. Mă paralizează o groază irațională și simt c-o să mă duc pe copcă dintr-o clipă în alta. Ba nu simt, chiar o să mor dracului!”
Ce generează o astfel de situație? Aaron Gilles nu este specialist în domeniu, însă a devenit expert în atacuri de panică pentru că le-a trăit de nenumărate ori pe propria piele de-a lungul vieții sale. Cum să supraviețuiești sfârșitului lumii este o carte foarte utilă pentru toți cei care s-au confruntat cu crize de anxietate tocmai pentru că, prin confesiunea intimă a autorului, vor realiza că nu sunt singuri. Oricine se poate confrunta cu atacuri de panică, un echivalent al „blocării computerului atunci când îi ceri să execute prea multe operațiuni deodată. Suprasolicitarea cu informație împinge sistemul spre colaps: începe un infernal cerc vicios al neputinței, în care mouse-ul nu te mai ascultă, nu poți închide nicio aplicație și pe fundal se aude o muzică enervantă (de helicon, probabil) care se repetă în bucle de câte trei secunde”. Exprimarea metaforică și amuzantă a lui Aaron Gilles surprinde, în mod paradoxal, cu exactitate situația pe care o trăiește o persoană în plină criză de anxietate. Gluma este însă pe jumătate serioasă. Autorul atrage atenția că este important ca astfel de tulburări psihice să nu fie demonizate. „..Să avem grijă unii de alții, pentru că noi știm cât de greu poate fi”, spune Aaron Gilles.
Ce e de făcut dacă ai o minte anxioasă
Cum poate fi înțeleasă și mai ales rezolvată „varza catastrofală din mintea anxiosului”? Deși scriitorul britanic recunoaște că anxietatea este o tulburare foarte individualistă, cu manifestări specifice în cazul fiecărei persoane și, ca urmare, și cu tratament diferit, un lucru este cert – solidaritatea ajută. Nimeni nu trebuie să lupte singur contra anxietății. Deși apelează la modalități stupide precum atacurile de panică și grijile iraționale, creierul încearcă de fapt să protejeze viața. Odată devoalate, capcanele unei minți anxioase pot fi depășite. „Despre asta e cartea de față: autoconservare, recuperarea identității, a învăța să aveți grijă de mintea voastră, a înțelege că aveți voie să vă faceți griji pentru propria persoană. Nu v-ați născut ca să fiți cel mai bun la toate și să fiți pe placul tuturor, ci ca să deveniți cea mai bună ipostază posibilă a voastră”, spune Aaron Gilles. Iar abordarea situației cu umor este cea mai eficientă strategie.
.
Cuvinte cheie:
sfârșitului lumii anxietate sfaturi Lifestyle Publishing Grupului Editorial Trei Aaron Gilles