Efectele măsurilor de austeritate, analizate de bancheri la Mediafax Talks about Banking

Bucureşti - 30 iunie 2010 - Efectele măsurilor de austeritate asupra sistemului bancar şi asupra economiei vor fi analizate de bancheri şi consultanţi financiari la conferinţa Mediafax Talks about Banking, ce va avea loc marţi, 6 iulie, la Hotel Radisson BLU, de la ora 10.00.

Evenimentul organizat de Mediafax în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB) îi va avea ca speakeri, printre alţii, pe Dan Bădin - Tax Director la PricewaterhouseCoopers, Ionuţ Dumitru - preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România şi economist-şef la Raiffeisen Bank, Sorin David - Managing Partner la D&B David şi Baias şi Florian Libocor – economist-şef la BRD Groupe Societe Generale.

Lectorii vor aduce în dezbatere perspectivele pentru sistemul bancar până la finalul anului 2010, precum şi evoluţia cursului valutar pentru următoarele luni, în contextul noilor măsuri de austeritate anunţate de Guvern.

De asemenea, participanţii vor pune în discuţie impactul recentei Ordonanţe de Urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede, printre altele, eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă.

Colaborarea mediului de afaceri cu sistemul bancar pentru atragerea de fonduri europene şi garanţiile disponibile pentru IMM-uri pentru creditele acordate de băncile comerciale sunt alte teme care vor fi dezbătute.

Totodată, cei prezenţi vor vorbi despre opţiunile pe care le au consumatorii pentru transferul conturilor de la o bancă la alta şi despre felul în care se reflectă în activitatea băncilor participante noile reguli privind mobilitatea conturilor.

Mediafax Talks about Banking va reuni reprezentanţi ai BNR, analişti financiari, preşedinţi ai asociaţiilor din sectorul financiar, directori de bănci şi avocaţi.

Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul www.mediafaxtalks.ro/banking, până pe 5 iulie.

Conferinţa are ca parteneri companiile CEC Bank, PricewaterhouseCoopers, TransFonD şi firma de avocatură D&B David şi Baias.

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Despre Mediafax

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.mediafax.ro/

Cuvinte cheie:  Mediafax  ARB  eveniment  

Imagini

Efectele măsurilor de austeritate, analizate de bancheri la Mediafax Talks about Banking

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.