Câinele Dog Argentinian: 7 caracteristici principale ale rasei

06 ianuarie 2022, 03.27 - Social   Mediu  

București - 06 ianuarie 2022 -

Dogul Argentinian este o rasă impresionantă și impunătoare, care se remarcă prin agilitatea sa. Dacă și tu te-ai lăsat fermecat de acest câine superb și ți-ai dori să adopți unul, ar trebui să afli câteva lucruri despre caracteristicile unui Dog Argentinian și ce fel de îngrijire are nevoie.


1. Are un aspect fizic ușor de recunoscut


Acest câine este musculos și înalt, atingând până la 68 de centimetri și 45 de kilograme. Are botul scurt și buza superioară mai mare și proeminentă, ochii micuți și coada lungă. Însă, acesta este ușor de recunoscut datorită blănii sale scurte și fine, de culoare albă.


2. Este curajos și loial


Această rasă a fost creată pentru vânătoare, ceea ce explică gradul ridicat de curaj de care dă dovadă, dar și devotamentul față de familie. Dogul Argentinian poate deveni chiar afectuos cu cei apropiați și se poate atașa de copii. Însă, acesta va trebui supravegheat cu atenție în prezența celor mici și ar putea avea nevoie de dresaj pentru a interacționa cu aceștia.


3. Nu este ușor de dresat


Dogul Argentinian este un câine independent, cu o personalitate foarte puternică. Așadar, acesta poate fi mai greu de controlat și de dresat. De aceea, rasa este în general recomandată persoanelor care fie au experiență în dresajul animalelor mai dificile, fie au mai avut câini ce aparțineau acestei rase sau unor rase similare.


4. Este un animal dominant


Fiind un câine independent, Dogul Argentinian este și dominant. Așadar, va tolera ceva mai greu alte animale în jurul său. Dacă vorbim despre un mascul, acesta poate chiar să devină agresiv cu alți câini de același sex aflați în prezența sa. De aceea, nu este recomandat dacă mai ai deja alte animale.


5. Nu îi plac străinii


Pe cât de devotat este acesta față de familie, pe atât de neîncrezător este față de străini. De aceea, este bine ca, atunci când primești pe cineva în vizită, să îl ții departe sau să îl supraveghezi cu atenție. Însă, acesta nu este neapărat un câine de pază. Dogul Argentinian nu este foarte gălăgios și tinde să fie mai degrabă agresiv decât să anunțe proprietarul că se apropie cineva.


6. Are nevoie de multă mișcare


Fiind un câine de talie mare, este foarte activ și are multă energie. De aceea, va avea nevoie de plimbări zilnice mai lungi și de multă activitate, precum jocuri și alergare. De asemenea, acesta se simte foarte bine într-o curte mare, unde să aibă loc să se desfășoare de-a lungul întregii zile.


7. Este sensibil la temperaturile scăzute


Fiind originar din Argentina, acest câine se simte mult mai confortabil la temperaturi ceva mai ridicate. Blana sa scurtă nu îi oferă foarte multă protecție, așa că poate fi sensibil la frig. De aceea, este recomandat ca, pe timp de iarnă, să își petreacă mai mult timp în locuri încălzite.


Dogul Argentinian este o rasă care se impune prin statura sa, prin independență și prin temperamentul puternic. Deși unii îl consideră o rasă dificilă, acesta poate deveni ascultător dacă va fi dresat corespunzător de la o vârstă fragedă. Acordându-i toată atenția și îngrijirea necesară, acest câine va deveni rapid un prieten de nădejde.


.

Cuvinte cheie:  caini  rasa  Dog Argentinian  caracteristici 

Imagini

Câinele Dog Argentinian: 7 caracteristici principale ale rasei

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.