Electroargeș continuă proiectul pentru salvarea copiilor cu malformații cardiace grave

10 noiembrie 2021, 11.21 - Afaceri   Sănătate   Social  

Argeș - 10 noiembrie 2021 -

Partener strategic al Fundației Polisano încă din anul 2019, compania Electroargeș a continuat și anul acesta să sprijine proiectul fundației de mobilizare a unor echipe medicale specializate din străinătate pentru operarea cazurilor limită – neoperabile în România, fără posibilități materiale sau nedecontate prin sistemul de asigurări de sănătate. 50.000 de euro au fost donați de compania din Curtea de Argeș în cadrul misiunii Fundaţiei Polisano din luna octombrie a acestui an. Această misiune umanitară s-a desfășurat în perioada 9-16 octombrie, la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov, cu participarea unei echipe de 12 cadre medicale din Marea Britanie, sprijinită de echipa medicală locală. Au fost operaţi 9 copii cu malformaţii cardiace congenitale, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 4 ani. Intervențiile au fost un succes, iar toți copiii operați pe inimă în cadrul acestei misiuni din luna octombrie au fost externați.


Electroargeș s-a implicat înca din anul 2019 în proiectul „Inimi sănătoase pentru copii”, tot printr-o sponsorizare de 50.000 euro, destinată misiunii operatorii din primăvara anului 2019, realizată cu participarea unei echipe medicale din Marea Britanie. Fundația Polisano are ca misiune spijinirea copiilor cu malformaţii cardiace congenitale astfel încât aceștia să beneficieze de operaţii. La Polisano ajung mulți copii din familii defavorizate, iar media unei sesiuni operatorii este de 50.000 de euro, din care sunt operate până la 12 cazuri. Din 2015, Fundaţia a oferit accesul gratuit la aceste intervenţii salvatoare pentru peste 300 copii.


„Suntem onorați că avem privilegiul de a fi parteneri în acest proiect formidabil al Fundației Polisano, un proiect pe termen lung pentru noi”, declară Adrian Ionescu, Membru în Consiliul de Administrație Electroargeș.


„Copiii care sunt operaţi prin intermediul nostru suferă de boli cardiace grave, care le pun viaţa în pericol. Mai mult, ei provin din familii defavorizate, pentru care costurile asociate acestor intervenţii ar fi insurmontabile. Sprijinind aceşti copii prin aportul unor companii inimoase precum Electroargeş contribuim la integrarea lor în societate, cu şanse egale faţă de alţi copii, mai norocoşi decât ei”, declară Cătălina Costache, Director Executiv Fundația Polisano.


În România, 1 copil din 100 se naște cu o malformație cardiacă și doar 2 centre publice efectuează intervenții pe cord pentru copii, ceea ce înseamnă că mai puțin de un sfert din intervențiile necesare sunt realizate anual. Prin programul inițiat de Fundația Polisano și spijinit de Electroargeș, sunt mobilizate echipe medicale specializate din străinătate, pentru operarea cazurilor limită.


Înființată în anul 1971, compania Electroargeș este unul dintre cele mai cunoscute mărci românești cu tradiție. Compania este specializată în producția de aparate electrocasnice, aparate de uz gospodăresc, aparate profesionale pentru dotări hoteliere și industriale, unelte electrice portabile, dispozitive, scule și truse de scule și echipamente auto. De asemenea, Electroargeș a dezvoltat o serie de colaborări pentru execuția de repere, subansamble și produse, pentru mai multe companii din țară și străinătate.


Electroargeș este o societate pe acțiuni listată la Bursa de Valori București, sub simbolul ELGS.


.

Cuvinte cheie:  Electroargeș  malformații cardiace  Adrian Ionescu  Fundației Polisano  

Imagini

Electroargeș continuă proiectul pentru salvarea copiilor cu malformații cardiace grave

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.