Premieră de Gigi Căciuleanu - ”A fi ȘI a nu fi” - spectacol de dans inspirat din poezia lui Caragiale

01 septembrie 2021, 02.19 - Afaceri   Artă & Entertainment  

Alba Iulia - 01 septembrie 2021 -

Gigi Căciuleanu, cel mai cunoscut coregraf român, prezintă pe 4 septembrie, ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, premiera „A fi  ȘI  a nu fi CARAGIALE, un MEREU ALTUL”, pornind de la poemele lui I.L.Caragiale. Spectacolul, realizat de Fundația Art Production, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company cu sprijinul JTI, va fi prezentat în cadrul Galei Hop, avându-i în distribuție pe Gigi Căciuleanu, Paul llea, Ana și Bogdan Iacob, iar asistent coregrafie Lelia Marcu -Vladu.


Este pentru prima dată când marelui public i se dezvăluie poetul I.L.Caragiale, cunoscut mai ales ca dramaturg și prozator, prin intermediul muzicii și al mișcării.


„Preferăm să socializăm mergând la teatru, mai degrabă decât să citim poeme într-o intimitate solitară. De aceea, sunt fericit întotdeauna când pot aduce poezia pe scenă. Pentru a face să profite de bogăţia ei un număr cât mai mare de spectatori, cărora să le deschid astfel cheful de a se cufunda în citire. Poemele caragialeşti dezvăluie o anume gravitate, amărăciune sau chiar tristeţe, a celui care este considerat ca fiind scriitorul dramaturg, prin excelenţă, de esenţă umoristică. Spectacolul va fi o întâlnire cu o faţetă mai puţin cunoscută a Domnului Caragiale: cea de poet. Un lanţ al slăbiciunilor (dar și al ne-slăbiciunilor!) pus în scenă pe terenurile mişcătoare ale poemelor unui uriaş scriitor şi dramaturg. Celebrei întrebări A fi sau a nu fi?, Caragiale pare a-i răspunde, prin ale sale paradoxuri de tip curat-murdar sau prin non-sensuri de tipul douăsprezece trecute fix, cu un, pe cât de ludic pe atât de filozofic, a fi ȘI a nu fi!”, își explică Gigi Căciuleanu demersul.


Muzica spectacolului premieră este semnată de Paul Ilea. „În șerpuitor dialog cu poezia și mișcarea, muzica doct-lăutărească a lui Paul Ilea punctează pe viu metafora, susţine suișurile și coborâșurile pe care ne duce Caragiale cu ale sale versuri de nebun, așa cum el însuși se califică. Muzica se insinuează în ritmul valurilor unui carnaval poetic care ne plimbă prin: de-ale Omului... de-ale Poetului... de-ale Filozofului... de-ale Lăutarului... de-ale U-morului și A-morului unui Rege-Artist... Într-un cuvânt: tot prin de-ale lui Nenea Iancu sublime trăznăi. Un Caragiale la fel de neaoș pe cât de statuar și în acest al său mai ascuns costum de poet.”, adaugă coregraful.


Premiera „A fi  ȘI  a nu fi CARAGIALE, un MEREU ALTUL”, vine după o altă transpunere a dramaturgiei lui Caragiale în coregrafia lui Gigi Căciuleanu, spectacolul extraordinar „D’ale noastre”, prezentat pentru prima dată pe scena Teatrului Național București, cu sprijinul JTI, în 2012, „Anul Caragiale”. Este unul dintre spectacolele care au adus TNB Premiul de Excelență al Senatului la Gala UNITER 2013. „D’ale noastre”, interpretat de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, a intrat ulterior în repertoriul TNB și, de asemenea, a fost prezentat într-un turneu internațional la Londra, Paris, Bruxelles, Lisabona, Sofia, Chișinău.


„Gigi Căciuleanu este, incontestabil, cel mai mare coregraf al nostru, este un poet remarcabil, pasionat de matematică și un desenator desăvârșit. De o mobilitate fizică și intelectuală inepuizabilă, este inteligent, sofisticat, preocupat, creativ și are un deosebit simț al umorului. Dar, peste toate acestea, Gigi este un Om frumos, de o generozitate și o căldură aparte, o persoană educată și delicată.( …) De la momentul fondării „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, noi, cei de la JTI, ne-am străduit să ajutăm Art Production și pe Valerian Mareș să țină compania vie. Am avut șansa să asistăm la procesul de creație pentru „D’ale noastre”, în care intraductibilul Caragiale a fost tradus în limbajul dansului, am participat la lansarea spectacolului „Folia”, după Shakespeare, la care s-au adăugat „fabriKa”, „Un minut de dans sau UFF!”, „L’Om Dada”, „EmojiPlay”. Am asistat la diverse premiere, în țară: „Carmina Burana”, „Anotimpurile”, „Mozart Steps” „Imagine all the People”… (…) Gigi este la apogeul creativității, iar noi avem șansa să ne bucurăm din plin de generozitatea lui”, scrie Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria în volumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans”, semnat de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu și publicat de Institutul Cultural Român (ICR), în colaborare cu Editura Nemira, cu sprijinul JTI şi al Fundaţiei Art Production.


 



Tot la Alba Iulia, actrița Rodica Mandache, care face parte din juriul Galei Hop, va lansa ”O carte frumoasă despre un om frumos, Ovidiu Iuliu Moldovan”, publicată în luna august 2021 la Editura Oscar Print, cu sprijinul JTI. Cartea – album cuprinde cronici, amintiri, interviuri și texte de George Banu, Petre Țuțea, Radu Stanca, Andrei Șerban, Dan Pița, Liviu Ciulei și multi alții, dar si fragmente din recenzii și fotografii din colecții private sau publice.



 


JTI și-a început activitatea în România în 1993 (ca R.J. Reynolds), și a fost una dintre primele companii multinaționale care a investit pe plan local. JTI este recunoscută pentru susținerea celor mai importante evenimente culturale din România. Compania este partener al FITS, TIFF, SoNoRo, al turneelor muzicale din orașele mici. Întâlnirile JTI, devenite un brand cultural național pentru dansul contemporan, au ajuns în acest an la cea de-a XXI-a ediție.


 


Comunicat de presă furnizat și asumat de JTI

.

Cuvinte cheie:  Gigi Căciuleanu  "A fi ȘI a nu fi"  Spectacol de dans inspirat din poezia lui Caragiale  Fundația Art Production  Gigi Căciuleanu Romania Dance Company  JTI 

Imagini

Premieră de Gigi Căciuleanu - ”A fi  ȘI  a nu fi” - spectacol de dans inspirat din poezia lui Caragiale
Premieră de Gigi Căciuleanu - ”A fi  ȘI  a nu fi” - spectacol de dans inspirat din poezia lui Caragiale

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.