Inițiativă fără precedent în România! Pe 12 iulie, Narada lansează platforma gratuită Naradix, care ajută până la 100.000 de elevi să recupereze materia pierdută în pandemie!

Bucuresti - 12 iulie 2021 -

Pe 12 iulie, Narada alături de partenerii săi lansează Naradix, o platformă de educație remedială pe care o pune la dispoziția elevilor și profesorilor în mod gratuit. Inițiativa fără precedent în România, susținută de cora, Starbucks, Global Vision și realizată în parteneriat cu Editura Didactică și Pedagogică oferă șansa unui număr de până la 100.000 de copii, din orice colț al țării, să se înscrie pe platformă, să participe la cursuri și să realizeze testări pentru ca materia pierdută în pandemie să fie recuperată până la începutul noului an școlar. Nu în ultimul rând, Naradix – un sistem de educație remedială digitalizat – recompensează performanța. Elevii care au rezultate foarte bune la testări primesc premii dintre cele mai atractive.


Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, anul trecut, 259.000 de copii nu au avut acces la cursurile online, din cauza lipsei tehnologiei necesare, a conectivității sau chiar a curentului electric. Dacă materia pierdută de aceștia în pandemie nu este recuperată de urgență, decalajul sever între nivelurile de pregătire ale elevilor riscă să creeze o situație critică, cu efect social de domino: ridicarea procentului analfabetismului funcțional în România (care este deja de 44%, conform testelor PISA) și creșterea numărului celor care abandonează școala. Situația negativă creată de pandemie în învățământ poate afecta însă pe termen lung întreaga societate, prin lipsa forței calificate de muncă și costurile enorme pe care le plătește societatea în cazul unui tânăr care renunță la școală – până la 1, 2 milioane euro pe parcursul întregii vieți. În situația creată, Narada consideră că momentul critic pentru a stopa evoluția negativă este intervenția de urgență în educație, în această vară, pentru a ajuta elevii din mediile defavorizate să recupereze materia pierdută.


Într-o mobilizare impresionantă, pe parcursul a doar 3 luni, Narada a lucrat pentru pregătirea platformei Naradix, proiect la care au participat peste 40 de profesori și 80 de voluntari. Acest lucru a presupus digitalizarea  curriculum-ului școlar pentru clasele 0 – 8, la materiile (română, matematică, istorie şi geografie), efort susținut de Global Vision, dar și de sponsorul principal, cora, care a sprijinit acțiunile Narada încă de la început.


Sprijinirea proiectelor care vizează prevenirea abandonului școlar și facilitarea accesului tuturor copiilor la educație reprezintă una dintre prioritățile noastre, ceea ce a condus la apropierea firească de Narada. Investiția în educație este, de fapt, o investiție într-un viitor mai bun pentru întreaga societate, fiindcă e dificil să ne imaginăm prosperitatea altfel decât așezată pe temelia solidă a unui sistem de învățământ performant. Pandemia a expus mare parte a acestei generații de elevi și pe noi toți, de altfel, în fața unei amenințări concrete: riscul ca mulți copii să abandoneze școala. Sper ca tot mai mulți oameni să înțeleagă că momentul să intervenim e Acum. Să ne unim forțele ca să le oferim tuturor copiilor șansa unei educații solide și să fim convinși că acest lucru se va reflecta în bunăstarea întregii societăți”, spune  Camelia Popescu, Manager Comunicare, Publicitate și CSR, cora România.


Elevii nu sunt singurii care au întâmpinat dificultăți în perioada cât școlile au funcționat online, ci și părinții, care au trebuit să găsească soluții să împartă o tabletă între mai mulți copii sau să creeze un spațiu adecvat de învățare acasă, deși adesea nu au existat condiții. Și pentru profesori trecerea bruscă la sistemul de învățare online a însemnat o provocare. Mai ales în comunitățile vulnerabile, lipsite de resurse, dascălii au avut nevoie de suport din partea altor colegi ca să găsească cele mai potrivite metode să-i ajute pe copii.


Platforma de educație remedială Naradix reprezintă o soluție pentru fiecare dintre aceștia. Copiii pot fi înregistrați pe platformă atât de profesori, cât și de părinți. Vor descoperi o modalitate atractivă și modernă de învățare care permite accesarea în orice moment e nevoie – pentru studierea unor materiale sau lămuriri suplimentare din partea profesorilor. Nu în ultimul rând, Naradix premiază performanța. Elevii cu cele mai bune rezultate vor vedea rodul muncii lor concretizat în premii: cărți, mingi, biciclete, console etc. Platforma lansată de Narada este însă o facilitate și pentru profesori, care vor putea face schimb de experiență cu alte cadre didactice prin intermediul webinariilor găzduite de Naradix.


Timp de 3 luni, alături de un număr important de profesori și voluntari, Narada a făcut un efort greu de imaginat pentru a pune la dispoziția copiilor din România o platformă gratuită, care să-i ajute să recupereze materia pierdută în pandemie. Am lucrat cu toții avându-i în minte pe cei peste un sfert de milion de copii care nu au putut frecventa școala online. Pentru ei trebuie făcut ceva Acum, când considerăm că este al 12-lea ceas pentru ameliorarea decalajelor de nivel de pregătire creat între elevi. Trebuie să ne unim forțele, pentru ca acești copii să nu abandoneze școala, iar generația lor să se transforme într-una de sacrificiu. Așadar, invit profesorii care au în clase elevi cu acest tip de nevoi să-i înscrie pe Naradix. Fac un apel și la celelalte organizații din educație să îndrume copiii din mediile vulnerabile spre platforma de educație remedială. Împreună putem acorda o nouă șansă pentru 100.000 de elevi”, spune Andra Munteanu, cofondator Narada.


Smiley și artiștii de la HaHaHa Production au fost printre primii care au răspuns acestei stări de urgență din educație, semnalate de Narada. „Vrem să ne luam de mână cu Narada și să aducem cât mai mulți copii din zonele defavorizate în școli. Practic, să luptam pe timp de vară pentru o toamnă cu mai mulți copii la școală”, spune Smiley.


Cu un SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei, fiecare persoană se poate alătura mobilizării extraordinare inițiate de Narada. Cu doar 2 euro/lună, riscul de abandon școlar pentru 2 copii este diminuat, iar copiii din mediile vulnerabile primesc astfel o șansă reală la educație. Campanie este, de asemenea, amplificată şi de Kiss FM.


Despre NARADA


Narada este o organizație formată din persoane din cele mai variate medii sociale, de la studenți, la oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori, toți oameni de acțiune al căror scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. Credem în forța comunității de a schimba lucrurile când este mobilizată de proiecte care să o inspire și, de asemenea, suntem convinși că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea.


 



Născută sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation (rbls.ro) cu scopul de a hrăni inovația în educație la firul ierbii, NARADA conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa. Cu alte cuvinte, #1 încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, #2 aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate. #3 În final, supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.



 


Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.


 


Comunicat de presă furnizat și asumat de Fabrica de PR

.

Cuvinte cheie:  Narada  Platforma gratuită Naradix  cora  Starbucks  Global Vision  Camelia Popescu  Andra Munteanu  Smiley  Romanian Business Leaders Foundation 

Imagini

Inițiativă fără precedent în România! Pe 12 iulie, Narada lansează platforma gratuită Naradix, care ajută până la 100.000 de elevi să recupereze materia pierdută în pandemie!
Inițiativă fără precedent în România! Pe 12 iulie, Narada lansează platforma gratuită Naradix, care ajută până la 100.000 de elevi să recupereze materia pierdută în pandemie!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.