„Este o onoare pentru mine să fiu aici și să aflu mai multe despre cultura României. E o binecuvântare să putem cânta din nou, după pandemie. Îți lipsește fântâna doar atunci când seacă”, a declarat Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan, într-o conferință de presă în cadrul căreia s-au anunțat invitații celei de-a XXI-a ediții a Întâlnirilor JTI. Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra din New York se află pentru prima dată în România, în primul lor turneu european organizat după pandemie.
„Nu a fost ușor pe durata pandemiei. Am făcut tot ceea ce a fost nevoie ca să supraviețuim. Formația noastră este însă ca o familie. În orice familie sunt și disfuncționalități, dar ceea ce ne leagă e iubirea. Am reușit să-i păstrăm pe toți oamenii noștri lângă noi. Am participat la evenimente educaționale, am organizat spectacole online, interviuri. Nu ne-am oprit niciodată. Veniturile noastre au scăzut foarte mult, dar ne-am susținut unii pe alții. Toți cei implicați, la toate nivelurile, ne-au susținut. Această perioadă a fost de iluminare și de smerenie. Pentru că e foarte dificil să ceri ajutor în permanență atâtor de mulți oameni”, a povestit directorul muzical al Jazz at Lincoln Center Orchestra despre o perioadă foarte dificilă pentru cultura din întreaga lume.
„În vremuri de schimbare, întrebarea care se pune este – cine e dispus să se sacrifice? Iar răspunsul e foarte personal pentru fiecare. Unii sunt dispuși să-și dea viața, alții banii, alții își pot oferi timpul și cunoștințele ca să educe”, a mai spus Wynton Marsalis, referindu-se la contextul actual, nu doar pandemic, ci și politic, inclusiv cel din SUA.
Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra susțin un prim concert, de jazz, pe 1 iulie, la Sala Palatului, ora 20:00, pe aceeași scenă unde au mai fost prezenți, cu decenii în urmă, ”monștrii sacri” ai genului, ca Louis Armstrong sau Dizzy Gillespie.
„În programul concertului din 1 iulie vom avea și compoziții ale lui Duke Ellington. O parte din muzicienii noștri au fost membri ai orchestrei cu care cânta Duke Ellington în anii ’60. I-am chemat să cânte cu noi mai mult în glumă, nu credeam că vor accepta. Eu aveam 20 de ani, iar ei aveau deja o vârstă și o experiență. În timp, ne-am format propriul stil, bazat pe inovație, dar și pe tradiție”, a spus Wynton Marsalis.
Despre publicul din Europa de Est și cum asculta jazzul în anii comunismului, Wynton a reamintit că „Jazzul s-a născut în timpuri dificile ale istoriei, de aceea e legat de timp și de istorie. Jazzul e o muzică foarte bună pentru vremurile de încercare. Am concertat în Polonia în 1983, apoi în țara care se numea atunci Cehoslovacia și în Germania de Est. Am descoperit o varietate de sentimente și o cultură foarte bogată. Publicul din Europa de Est este un public entuziast”.
Al doilea concert al turneului va fi unul de jazz simfonic, pe 2 iulie, la ora 20:00, la Sala Radio. Wynton Marsalis și ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” vor interpreta, împreună cu Orchestra Națională Simfonică a României, dirijată de Cristian Măcelaru, simfonia ”The Jungle”. Compusă de Wynton Marsalis la comanda Filarmonicii din New York pentru a aniversa 175 de ani de la înfinţarea orchestrei, Simfonia ”The Jungle” a avut premiera parțială în decembrie 2016. Interpretarea integrală a lucrării, alături de Orchestra Națională Simfonică a României, condusă de Cristian Măcelaru, a avut loc pentru prima oară chiar la Jazz at Lincoln Center din New York, în ianuarie 2019.
„Concertul de jazz simfonic este singurul de acest tip din turneu și se datorează colaborării cu Cristian Măcelaru. Eu nu am studiat compoziție simfonică. A fost ca un hobby. Mi-a plăcut să învăț de unul singur. Iar Cristi m-a ajutat. Eu și Cristi avem multe în comun, dincolo de naționalitate.”, a spus Wynton Marsalis.
„Mă bucur să fiu aici în această săptămână în care îl primim pe Wynton pentru prima dată în România. Chiar și în lipsa pandemiei mi s-ar fi părut aproape imposibil, dar iată că e aici. Profunzimea lumii artistice stă și în puterea colaborării. Am colaborat când am cântat în casa lor, la New York, iar acum vin ei aici. E important pentru mine personal, dar și pentru mine ca român. Pentru că au ocazia să cunoască profunzimea culturală a României.
Am învățat de la Wynton că totul în muzică e personal. E o experiență personală pe care o dăruim. Wynton face asta de-o viață, iar noi primim ceea ne oferă.
‘The Jungle’ este o piesă pe care am ascultat-o prima dată interpretată de Filarmonica din New York și m-am îndrăgostit imediat de ea. Wynton aduce cu el o istorie întreagă a muzicii de jazz. Fiecare frază muzicală se referă la o persoană, la un sentiment. El încurajează muzicienii să caute sensuri în afara partiturii, pentru că muzica lui are o latură emoțională foarte puternică”, a declarat Cristian Măcelaru.
Cel de al treilea concert, de jazz, va avea loc pe 3 iulie, ora 21:00, în Piața Mare din Sibiu, inima orașului, devenită simbol al artelor spectacolului. Concertul se va desfășura în cadrul Zilelor muzicale româno-americane, organizate de Filarmonica de Stat din Sibiu, fiind totodată o avanpremieră la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, partener special al Întâlnirilor JTI.
„Am cântat de multe ori în piețe, de exemplu într-o piață din Mexico. Suntem flămânzi să cântăm, ne bucurăm foarte mult să cântăm în aer liber”, a mai spus Wynton Marsalis.
„E o mare bucurie pentru mine să fiu gazda acestei Întâlniri. Wynton Marsalis și Cristian Măcelaru au un palmares atât de bogat, încât înfioară. Credeam că în fața marilor artiști trebuie să ne smerim. Dar marii artiști ne înalță. Iar când valoarea lor e dublată de modestie, cu atât mai mult. Trebuie să spun că aceste concerte sunt posibile datorită entuziasmului, dragostei pentru muzică și prieteniei unor oameni care vor ca viața culturală să continue să pulseze în România”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
Fiți alături de noi la cea de-a XXI-a ediție a Întâlnirilor JTI, o ediție care aduce în România vigoarea și profunzimea muzicii americane de jazz!
Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Alvin Ailey American Dance Theater, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Akram Khan Company, Martha Graham Dance Company, dar și muzicii, mai ales în perioada de început. Întâlnirile JTI s-au desfășurat anual, cu excepția anului 2020, când au fost amânate din cauza pandemiei.
Pentru concertele din București, biletele se găsesc în reţeaua Eventim.ro. La concertul de la Sibiu, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Producător general: Fundaţia Art Production. Coproducători: Radio România și TVR. Organizatori: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română", Filarmonica de Stat din Sibiu. Parteneri principali: Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu. Parteneri speciali: Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, Teatrul Național Radu Stanca. Parteneri instituționali: Consulatul Germaniei la Sibiu, Ansamblul Folcloric Cindrelul-Junii Sibiului, Teatrul de Balet Sibiu, Biserica Evanghelică Sibiu. Parteneri comerciali: Athenee Palace Hilton, Hotel Împăratul Romanilor. Cu sprijinul: Rotary Club Pipera, Fundaţia prietenii muzicii “Serafim Antropov”. Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Observator Cultural, Pro Contemporania, Accente, BlitzTV, AmosNews, WebCultura, The Culture Club, Mediatrust, Liternet, Eventim, QMagazine, Bookhub, 4arte.ro, Mișcarea de rezistență, Hermanstaedter Zeitung, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, Profil Cultural.
Comunicat de presă furnizat și asumat de JTI