Majorarea dobânzilor în actualul context macroeconomic ar putea să intervină mult mai devreme decât s-a anticipat. Companiile trebuie să își ia măsuri pentru a gestiona posibilele efecte asupra business-ului, avertizează Moneycorp România, într-un nou raport din seria Moneycorp Business Outlook.
Evoluția temperată a cursului Euro în această perioadă vine să confirme estimările făcute la începutul anului, însă dinamica din piața valutară s-ar putea să se accelereze pana la finalul anului, pe fondul evoluției condițiilor macroeconomice, afirmă analiștii Moneycorp.
Cursul Euro se încadrează, în prezent, în prognozele de la inceputul anului, cu o medie constantă anuală de creștere de ~2%. Potrivit analiștilor, evoluția cursului va fi influențată, în perioada următoare, de modul în care motorul economic va reporni după un an de criză fără precedent, de evolutia inflatiei si nivelul dobanzii de referință.
,,Creșterea economică marcată în ultimele două trimestre, mai rapidă decât în alte economii dezvoltate, vine să confirme recuperarea treptată a relațiilor de business. Prognoza de creșterea a exporturilor, pe fondul revenirii cererii din Germania, Franța și Italia, principalii noștri parteneri comerciali, va avea un impact pozitiv pentru economia romanească’’, afirmă Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp Romania.
O șansă istorică pentru Romania va fi consemnată și de implementarea PNRR, program prin intermediul căruia ar urma să ajungă în țară 29,2 miliarde de Euro, bani care vor contribui în mod decisiv la relansarea economică.
Provocările din 2021
Programele de susținere a economiilor, lansate la nivel internațional, au generat cheltuieli extraordinare. Dincolo de efectele pozitive – menținerea business-urilor pe linia de plutire, salvarea a zeci de milioane de locuri de muncă – principalul efect negativ, luat în calcul încă din start, l-a reprezentat creșterea inflației.
,,Toate economiile au fost prinse în acest carusel al creșterii prețurilor, scăderii consumului, a producției și dificultățile de aprovizionare generând o inflație semnificativă pe care o resimțim și în România, 3,2% în luna mai. În țările din regiunea noastră, situația este similară. Ungaria are o inflație în acest moment de 5,1%, Polonia de 4,3% iar Cehia de 3,1%’’, arată analiza Moneycorp. Potrivit experților, inflația va continua să reprezinte o provocare pe tot parcursul anului 2021, mai ales într-o economie slab capitalizată cum este cea românească.
„Creșterea prețurilor materiilor prime, a transporturilor, a utilităților și evolutia cursului de schimb generează deja un val de scumpiri. Acestea vor influența în mod semnificativ competitivitatea mediului de business si vor diminua puterea de cumpărare, mai ales în contextul retragerii treptate a mecanismelor de ajutor guvernamental. Pentru a-și păstra nivelul de competitivitate, companiile trebuie să ia în calcul toate aceste riscuri, sa continue procesul început de digitalizare și optimizare și să ia măsuri inclusiv în zona costurilor valutare și de finanțare”, afirma Cosmin Bucur, Managing Direcor al Moneycorp Romania.
,,Presiunilor inflaționiste li se vor adăuga cele generate de posibila crestere a dobânzilor de referință, băncile centrale având la dispoziție și acest instrument de contracarare a cresterii inflației’’, a mai completat acesta.
,,Ipoteza de crestere a dobânzilor este doar o chestiune de timp, în funcție de evoluția economiei. Dacă ROBOR la 3 luni, înainte de pandemie ajunsese la 3.23%, în luna iunie a coborât la 1.49%, minimul ultimilor 4 ani. Dacă presiunile inflaționiste vor continua, având în vedere nivelul inflației care a depășit deja așteptările specialiștilor, atât mediul de afaceri cât și orice cetățean cu credit, indiferent că vorbim de credite de consum, imobiliare sau leasing, trebuie să se aștepte si să se pregătească pentru o potențială creștere a dobânzilor la credite. ’’, a declarat Claudiu Ghebaru, Senior Dealer în cadrul Moneycorp.
Potrivit acestuia, un semnal în acest sens este așteptat să vină și din SUA, unde are loc cea mai rapidă revenire economică de după recesiunea din 1930, care însă a adus și o inflatie de 4,2%, mult peste ținta dorită. Drept urmare, FED a anunțat pentru anul 2023 cel puțin o creștere a dobânzilor de referință, mult mai repede decât așteptările inițiale, anunț ce a adus volatilitate semnificativă în piețe ( valutară, acțiuni, obligațiuni, metale prețioase). Creșterea dobânzilor va atrage aprecierea dolarului în raport cu euro, deci implicit cu leul românesc. Astfel că, de la momentul anunțului FED, respectiv data de 18 Iunie, leul s-a depreciat în raportul cu dolarul cu aproximativ 1.8%.
RISCUL VALUTAR, ÎN PRIM-PLAN
În anul 2020, potrivit unui barometru realizat de Moneycorp, 36% dintre companii au transferat costurile deprecierii leului în prețul final către consumator.
În 2021, acest mecanism de transfer catre consumator al riscului valutar, cumulat cu cresterea preturilor ca urmare a avansului inflatiei, riscă să afecteze semnificativ nivelul de competivitate al companiilor.
„O parte semnificativă din companiile cu expunere pe cursul valutar au început să folosească activ instrumente de acoperire a riscului valutar intelegand că pot preveni volatilitatea, cu efecte benefice directe asupra marjei comerciale deja supuse presiunilor inflationiste.”, a declarat Sebastian Bacioiu, Head of Dealing Moneycorp.
,,Economia românească se află pe o traiectorie pozitivă. Anul pandemiei, cu efectele sale negative, va fi depășit mai repede decât estimările inițiale, semn că mediul de business românesc a reușit în mare parte să se adapteze provocărilor, să se restructureze și să își creioneze primele măsuri pentru exploatarea potențialului de creștere economică. Evolutia inflației și a dobânzii de referință precum și aprobarea PNRR vor fi principalele elemente de urmărit în 2021’’, a menționat Cosmin Bucur, Managing Direcor al Moneycorp România.
Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituție de plăți din Europa. Compania a câștigat, în 2019, premiul Best Money Service Provider în cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra.
În România, Moneycorp lucrează cu peste 1.000 de companii Corporate si IMM-uri, din domenii diverse precum IT&C, Asigurări, Echipamente Industriale sau FMGC.
Comunicat de presă furnizat și asumat de Frames Media Network