Bucuresti - 25 iunie 2021
-
Există câteva beneficii atunci când gătim acasă, de la faptul că economisim bani și timp utilizând în același timp ingrediente proaspete, până la deprinderea unor tabieturi care îmbunătățesc viața de familie. De curând, un succes răsunător în rândul electrocasnicelor îl are cuptorul cu aburi sau cuptorul multifuncțional cu aburi pentru uz casnic, care simplifică viața de zi cu zi și vă permite vouă și familiei să gătiți și să vă bucurați de mese sănătoase, chiar și în zilele pline de ore de lucru sau alte activități.
Mâncare sănătoasă pentru întreaga familie
Când avem un stil de viață aglomerat, scopul este să simplificăm pe cât se poate sarcinile de zi cu zi. Unul dintre cele mai mari avantaje atunci când gătiți pentru întreaga familie în cuptorul multifuncțional cu aburi este că veți economisi timp. În general, mâncarea se va găti mult mai rapid decât în cazul unui cuptor obișnuit, fără niciun compromis când vine vorba de textură, arome sau substanțe nutritive. În plus, veți putea pur și simplu găti simultan mai multe feluri fără să amestecați aromele între ele. Același lucru se aplică și în cazul mâncării pentru bebeluși, care trebuie gătită la aburi pentru a păstra cât mai mult din valoarea nutritivă. Datorită tehnologiei avansate, în cuptorul multifuncțional cu aburi mâncarea de bebeluși se va găti într-o clipită și va păstra mai multe substanțe nutritive și vitamine față de alte modalități de gătire.
Utilități variate ale cuptorului multifuncțional cu aburi
Cuptorul multifuncțional cu aburi poate fi utilizat în mult mai multe scopuri decât doar pentru a găti. Dacă aveți un bebeluș, dezinfectarea biberoanelor este la ordinea zilei, iar acum o veți putea face utilizând doar cuptorul cu aburi. La fel și în cazul dezinfectării borcanelor atunci când faceți gem de fructe în casă sau când puneți murături.
Mai mult decât atât, aburii sunt excelenți pentru extragerea sucului din fructe și legume, obținând un suc bogat în vitamine, astfel încât cuptorul multifuncțional cu aburi poate fi folosit și la stoarcerea fructelor și a legumelor. Este ideal și pentru blanșare, o modalitate grozavă de a păstra gustul și culoarea legumelor și fructelor înainte de a le congela. Dacă aveți un program aglomerat și obișnuiți să pregătiți mesele în prealabil, veți fi încântați să aflați că încălzirea la aburi păstrează și redă suculența mâncării, fiind exact opusul procesului care are loc atunci când o încălziți la microunde sau într-un cuptor convențional.
Tehnologia avansată nu trebuie să fie complicată
Gorenje, unul dintre liderii pe piața de electrocasnice, a lansat o nouă serie de cuptoare cu aburi combinate, demontând mitul conform căruia tehnologia este ceva complicat. Pe lângă numeroasele funcții și programe extrem de avansate, Gorenje a reușit să simplifice utilizarea cuptoarelor sale prin comenzile speciale touch-screen care sunt foarte intuitive. Ecranul poate să redea funcțiile în diverse limbi prestabilite, în timp ce funcțiile integrate simplifică semnificativ procesul de întreținere a cuptorului pentru o utilizare fără eforturi și mai multă bucurie în bucătărie.
Comunicat de presă furnizat și asumat de Gorenje
.
Cuvinte cheie:
Cuptoare multifuncționale Gorenje Touch-screen