Art Directors Club (ADC) România, Asociația OvidiuRo și McKinsey Digital lansează Design for Good, o competiție de Digital Experience Design care provoacă participanții să găsească soluții pentru probleme reale și dificil de rezolvat. Competiția are loc în perioada 25 mai - 25 iunie 2021 și are ca temă analfabetismul funcțional.
Tema a fost aleasă ca urmare a ultimelor rezultate ale testelor PISA (Programul OECD pentru Evaluarea Internațională a elevilor) din 2018, din care a rezultat că 44% dintre elevii în vârstă de 15 de ani care au participat la testare sunt analfabeți funcțional.
Pentru a participa, echipele trebuie să descarce brieful de pe site și să trimită propunerea lor de soluție până la termenul limită. Soluția poate lua forma unei aplicații, a unei platforme, a unei provocări TikTok, a unui mediu AR, a unui blockchain sau a oricărui alt activ digital potrivit scopului. Publicul țintă este format din părinți, tutori, profesori și îngrijitori.
„Mă bucur că ADC România a pus bazele Design For Good având în vedere două lucruri fundamental bune: creativitate îndreptată în direcția corectă și relevantă azi, plus un puternic focus către digitizare și simplificare a interacțiunilor umane, a proceselor de învățare. Concursul nostru este un gest normal de a contribui la progresul României, încercăm să găsim prin prisma digitalului răspunsuri și soluții la probleme sociale profunde. Sperăm să le și găsim”, a declarat Radu Pilat, Vicepreședinte Art Directors Club România.
„În societatea românească a anului 2021, în secolul 21, aproape 1 din 2 copii sub 15 ani este analfabet funcțional. Pentru a nu perpetua această statistică extrem de gravă, este nevoie de acces la educație timpurie de calitate pentru toți copiii. Cu cât copiii au parte de experiențe de învățare cât mai devreme, încă de la naștere, cu atât creierul lor se dezvoltă mai mult în primii ani de viață. De aceea este important ca adulții responsabili din jurul celor mici, fie că vorbim despre părinți, familia apropiată, profesori sau alți specialiști în educație, să le ofere aceste experiențe de învățare. În secolul în care oamenii cercetează planete îndepărtate și noi universuri, tehnologia poate și trebuie să fie o componentă de bază a mecanismelor de predare și de învățare. Suntem nerăbdători să primim și să citim toate aplicațiile din concurs, suntem încrezători că numai împreună, ca societate, putem scădea și chiar eradica analfabetismul funcțional”, a declarat Maria Gheorghiu, Președinte Asociația OvidiuRo.
„Ca o companie care a definit și definește o profesie care se bazează exclusiv pe capacitatea intelectuală în îndeplinirea misiunii sale, suntem onorați să putem sprijini acest demers al ADC căruia îi conferim două obiective, în egală măsură ambițioase, dificile și importante. Primul obiectiv este să identifice o soluție pentru analfabetismul funcțional. Al doilea este să-i inspire pe mulți alții din jur să-și imagineze soluții creative pentru alte probleme la fel de dificile”, a declarat Alexandru Filip, partener coordonator al biroului din România al McKinsey & Company.
Câștigătorii vor fi desemnați de către un juriu format din Șerban Alexandrescu – cofondator Headvertising, Maria Gheorghiu – cofondator și președinte al Asociației OvidiuRo, Ioana Zamfir - Executive Creative Director la MRM România și Johan Engelbrecht - Design Director la McKinsey & Company. Printre cerințe se numără utilizarea unei tehnologii deja existente și un echilibru între costuri și beneficii, astfel încât proiectul să poată fi implementat ușor.
Primii trei clasați vor fi recompensați cu premii în bani, astfel: locul I va primi 1500 de euro, locul II va primi 1000 de euro, iar locul III va primi 500 de euro.
Proiectul este susținut de către OvidiuRo, McKinsey Digital, E-ON, iar partenerii media sunt: Republica.ro, iqads.ro.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.designforgood.ro
Despre Art Directors Club România
Art Directors Club România este cea mai densă concentraţie de talente creative şi lideri de creaţie din industria de publicitate românească. Activitatea creativă şi recunoaşterea publică obţinută de cei peste 60 de membri ADC România pot defini fără dificultate, traiectoria, momentele cheie şi succesele industriei publicitare locale, dar şi regionale.
ADC România este condusă de un consiliu director format din preşedinte şi doi vicepreşedinţi, aleşi de majoritatea membrilor. Din februarie 2020, conducerea organizaţiei este asigurată de către Valentin Suciu, preşedinte & Creative Director Jazz Communication şi de vicepreşedinţii Radu Pilat, Managing Partner Heist Industries și Șerban Alexandrescu, Asociat & Executive Creative Director Headvertising.
ADC România colaborează cu toate instituţiile, organizaţiile şi companiile pentru care creativitatea în comunicare reprezintă un interes major.
Despre Ovidiu RO
Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru copii din medii defavorizate din România, prin materiale educaționale de cea mai bună calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a valorifica aceste resurse.
De la înființare până în prezent, beneficiarii direcți ai OvidiuRo au fost 67.000 de copii preșcolari și 9.000 de profesori ce au participat la programe de formare centrate pe literație. Beneficiarii indirecți au fost 21.500 de părinți, 100.000 de frați și surori ai copiilor ce au participat în programele OvidiuRo, precum și mii de profesori, colegi ai celor implicați direct în programele asociației. Peste 225.000 de cărți au fost dăruite și citite copiilor, aprinzându-le curiozitatea și dorința de cunoaștere. Pentru mai multe informații, vizitați www.ovid.ro .
Despre McKinsey & Company
McKinsey & Company este o firma globală de management strategic care și-a asumat misiunea de a genera transformări care contează. Prezentă și în România din 2007, firma colaborează cu companii și instituții de vârf și le ajută să transforme felul în care lucrează, folosesc tehnologia sau construiesc capabilități care susțin o nouă viziune a transformării digitale, o transformare benefică atât pentru organizațiile și angajații lor cât și pentru societate, în general. Pentru mai multe informații, vizitați https://www.mckinsey.com/ro.
Comunicat de presă furnizat și asumat de Heist Industries