Bucuresti - 27 aprilie 2021
-
Echipa Destiny Park Băneasa, cel mai important centru de edutainment din Europa de est, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că își va deschide porțile pentru copii începând cu luna septembrie, dacă reglementările privind pandemia o vor permite.
În cadrul conferinței, gazdele evenimentului – Urania Cremene și Răzvan Stoian – au explicat că Destiny Park reprezintă un proiect bazat pe o investiție de 5 milioane de euro, care beneficiază de 8000 mp în nordul Capitalei, reprezentând locul în care copiii pot fi, pentru o zi – în funcție de propriile aspirații – aviatori, medici, prezentatori de televiziune, bancheri, piloți, pompieri; peste 50 de activități îi așteaptă aici. Aplicând conceptul inovator de stimulare a copiilor să învețe prin joacă, Destiny Park își propune să devină un oraș în miniatură – cu instituții, economie și bani proprii – unde talentele și pasiunile celor mici sunt observate de specialiști în educație, pentru a descoperi, din timp, care sunt domeniile în care ei pot excela. Grație echipei Destiny Park, părinții se relaxează, lăsându-i pe cei mici în grija specialiștilor și a personajelor de poveste.
„Dacă ar trebui să rezum Destiny Park în câteva cuvinte, aș spune că reprezintă un univers în miniatură, în care cei mici pot fi adulți pentru o zi, având meserii de oameni mari, fiind plătiți cu magic-bani pentru ele, având propria televiziune de știri, propriul spital, propria bancă, alegându-și reprezentanții și așa mai departe. Nu este doar un parc de distracţii, este combinaţia perfectă între joc şi învăţare. Este exact felul în care copiii noştri se dezvoltă şi îşi satisfac nevoile psihologice de bază. Dacă am înţelege asta la un nivel mai profund – și anume că educaţia se face preponderent prin joc, prin ludic – atunci când avem de-a face cu copiii am mai creşte câteva niveluri. Conceptul Destiny Park se inspiră, de altfel, din teoria celebră a unui istoric olandez al culturii, Johan Huizinga, care sustinea ca jocul reprezinta fundația oricărei culturi și societăți”, a spus Urania Cremene, expert în parenting și Ambasador Destiny Park.
Răzvan Stoian, marketing manager Destiny Park, a declarat: „Destiny Park nu va începe decât în condiții de risc zero pentru cei mici și pentru părinți. Toate prognozele privind evoluția pandemiei până în septembrie arată o relaxare a restricțiilor pe fondul campaniei de vaccinare. Până în septembrie vom avea, cu siguranță, reguli noi de protecție, iar noi le vom aplica în cea mai atentă formă. Siguranța fiecărui copil care intră în Destiny Park e prioritatea noastră absolută. Dacă în luna septembrie restricțiile vor presupune măsurarea temperaturii, masca, testul Covid, certificatul de vaccinare etc – noi le vom aplica pe toate cu cea mai mare strictețe”.
Complexul Destiny Park se construiește în aceste zile în Calea Ion Zavoi nr. 8, sector 1, București, lângă Băneasa Shopping City. Mai multe detalii pe www.destinypark.ro.
Comunicat de presă furnizat și asumat de Tinmar Energy
.
Cuvinte cheie:
Destiny Park Băneasa Urania Cremene Răzvan Stoian Johan Huizinga Băneasa Shopping City