Gașca Zurli și Asociația Environ marchează Ziua Pământului printr-o acțiune de curățenie în Delta Văcărești

20 aprilie 2021, 12.41 - Afaceri   Mediu  

Bucuresti - 20 aprilie 2021 -

Pe 22 aprilie, de Ziua Internațională a Pământului, Gașca Zurli face echipă cu membrii Asociației Environ și merg împreună în Parcul Național Văcărești pentru o acțiune de curățenie. Delta Văcărești, una dintre cele mai bogate arii naturale urbane din Europa, este sufocată de munți de gunoaie.

În semn de respect față de mediul înconjurător și din dorința de a da un exemplu pozitiv celor mici, personajele Zurli  se vor transforma în gardienii naturii și alături de Eroii Reciclării de la Environ – Baterel și Amy și un grup de copii de la o școală din Capitală, vor organiza o acțiune de igienizare a spațiilor verzi din Delta Văcărești.

Copiii și părinții din toată țara sunt invitați să le urmeze exemplul și să facă curat în zonele din apropierea locuinței, aducându-și astfel contribuția la un mediu mai curat. Ziua Pământului este ocazia perfectă pentru ca oamenii să conștientizeze că planeta are nevoie de ajutor, iar ajutorul se învață, responsabilitatea se cultivă încă de la vârste fragede. Orice om, indiferent de vârstă, poate fi super eroul planetei Pământ.

,,Iubim natura mai mult decât orice, iubim Pământul și respectăm fiecare copac, fiecare crenguță și vietate din jurul nostru. Credem că depinde de noi să lăsăm în urma noastră o lume mai bună și o planetă mai curate. Vrem să fim un model pentru toți copiii și, împreună cu partenerii noștri, de Ziua Pământului, vrem să facem ceva pentru acest Pământ și îi invităm pe toți părinții să-și ia de mână copiii, iar pe 22 Aprilie, mai mult ca oricând, să facă ceva pentru planeta asta. Să curețe un loc, să fie mult mai atenți la lucrurile pe care le aruncă și unde le aruncă. Să facem ceva pentru ca planeta asta să se bucure și ea de noi și nu doar noi să ne bucurăm de ea” , a declarat Mirela Retegan, fondatorul Zurli.

,,Pentru că nu ne naștem cu spirit civic, ci învățăm în funcție de ceea ce vedem în jurul nostru, copiii, mai mult decât oricine, au nevoie de modele care să-i încurajeze să respecte și să protejeze natura. Vestea bună este că atitudinea și comportamentul ecologic se învață, și cu cât mai timpuriu, cu atât mai bine. Cu cât devenim conștienți mai repede că orice gest are impact asupra mediului, cu atât putem schimba mai mult în jurul nostru. Mă bucurăm că împreună cu Baterel facem echipă cu Gașca Zurli și anul acesta, de Ziua Pământului, le putem transmite un mesaj tuturor copiilor și părinților din România: orice lucru măreț  începe un pas mic, așadar curățenia, colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor sunt cele mai simple obiceiuri de a păstra un mediu mai curat”, a declarat Ana Maria Rădulescu, project manager Asociația Environ și personajul serialului ”2 minute cu Amy”.

Ziua Pământului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1970, iar în anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a Planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate durabilă pentru un viitor mai curat și mai verde.  Tema din acest an a Zilei Pământului este ”Restore the Earth.”

Asociația Environ este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în anul 2007, care are ca obiectiv responsabilizarea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice în ceea ce privește colectarea și reciclarea acestor produse la finalul ciclului de viață. ,,Baterel, Eroul Reciclării” și serialul ,,2 minute cu Amy” sunt cele două proiecte de educație ecologică pentru copii pe care Environ le organizează constant în ultimii ani.

Gașca Zurli este cea mai îndrăgită trupă pentru copii, din România, iar spectacolele și proiectele pe care le derulează au scop educativ - educație prin joc și joacă.





Comunicat de presă furnizat și asumat de Asociația Environ

.

Cuvinte cheie:  Gașca Zurli  Asociația Environ  Parcul Național Văcărești  Ziua Internațională a Pământului  Mirela Retegan  Ana Maria Rădulescu  ”Restore the Earth” 

Imagini

Gașca Zurli și Asociația Environ marchează Ziua Pământului printr-o acțiune de curățenie în Delta Văcărești

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.