Buftea - 31 martie 2021
-
Cristina Jacob, regizorul comediilor de succes “Oh, Ramona”, “Selfie 69”, “Love is a Story” și “Selfie”, anunță un nou film - “Stormy Nights”.
Distribuția este internațională, cuprinzând actori originari din Italia, Anglia, Franța, Canada, SUA, dar și din România.
Deși scenariul a fost gata la timp, pandemia a întârziat începerea filmărilor, fiind nevoie de multe luni de pregătiri și proceduri speciale de lucru pentru a avansa în condițiile sanitare actuale.
Cristina Jacob spune: “Cinematografia este unul dintre domeniile cele mai afectate în această perioadă. Fie că este vorba de Hollywood sau București. Însă publicul, deși este absent din cinematografe, așteaptă noi povești. Ele trebuie spuse, pentru toți oamenii care acum parcă duc viața prin intermediul televizoarelor. Este o situație nouă, grea și deseori absurdă. Costurile de producție ne-au crescut enorm și doar sprijinul și dedicația unei echipe de profesioniști responsabili ne-au permis să ajungem cu bine aici. Am reușit să fac casting-ul internațional prin platformele online, să organizez repetiții doar după respectarea carantinării actorilor sosiți din vreme din străinătate și după testarea zilnică a membrilor echipei. Evident, purtând cu toții în permanență măști de protecție. Însă ne-am adaptat la noua realitate. Astăzi avem bucuria să începem filmările pentru “Stormy Nights”. Este o comedie despre iubire, în toate manifestările ei și cu multe răsturnări de situație. Este genul de poveste de care publicul are nevoie în aceste vremuri dificile, fiindcă lupta cu virusul presupune și un moral sănătos. Masca nu ne poate împiedica să râdem și să ne emoționăm. Vom ști că am învins virusul când ne vom regăsi întregi. La trup, dar și la suflet”.
Filmările pentru “Stormy Nights” au loc în România, Transilvania, la Amfiteatrul Transilvaniei, precum și la studiourile Buftea.
.
Cuvinte cheie:
Cristina Jacob "Stormy Nights" "Oh Ramona" "Selfie 69" "Love is a Story" "Selfie" Amfiteatrul Transilvaniei Studiourile Buftea