Laura Galea cântă despre „Eoni”

18 februarie 2021, 11.53 - Afaceri   Artă & Entertainment  

Bucuresti - 18 februarie 2021 -

După debutul în industria muzicală de la finele anului trecut cu piesa „Nu e”, Laura Galea lansează un nou clip: „Eoni” este numele melodiei pentru care tânăra artistă a imaginat o lume plină de culoare și o paletă variată de emoții.

„Cuvântul „eoni” s-a născut chiar în timp ce lucram cu echipa mea la compunerea melodiei. Nu îl aveam în minte dinainte, ci a apărut brusc și s-a portivit perfect cu mesajul piesei. Conform dicționarului explicativ, acest cuvânt poate face referire la fiecare dintre multiplele emanații, ipostaze, forme de manifestare ale divinității supreme unice, în timp ce în geologie este folosit pentru diviziunea timpului geologic de cel mai înalt grad. Indiferent de definiția pe care o alegi atunci când asculți melodia, mesajul rămâne același: așteptarea infinită a dragostei supreme”, povestește Laura.

Laura Galea – Eoni

https://youtu.be/txMjt2GaGnA

Pentru această piesă Laura a imaginat o lume colorată, ca într-un vis, iar pentru filmarea clipului a colaborat cu regizorul San, DoP David Mogan, producție video Arkomo Film. Iar dacă pentru piesa de debut a filmat într-un decor somptuos pe Calea Victoriei, de data aceasta Laura a intrat în studio, o experiență inedită pentru ea. „Am avut norocul de a lucra cu aceeași echipă cu care deja am format o legătură, iar pentru mine asta este foarte important. Lucrul în studio a fost diferit, poate mai ușor ca flux, dar mai greu ca vizualizare a rezultatului final, pentru că unele elemente au fost adăugate în post-producție. Am filmat în studioul VideoLink, unde a fost creat un decor special pentru filmarea noastră. A fost o experiență interesantă pentru noi toți, mai ales că eu aveam deja în minte conturat conceptul vizual pentru piesa asta și știam exact ce vreau”, mai spune Laura.

Pentru compunerea piesei „Eoni” Laura a colaborat cu Ionuț Radu (John Puzzle),  Andy Horjea, Dan Alexandru și Virginia Maxim. „Am făcut o echipă extraordinară, noi anul trecut ne-am închis în casă și nu am făcut altceva decât să compunem. Așa s-au născut toate piesele pe care vreau să le lansez anul acesta și sub forma unui album”, mai spune artista.

Laura are 24 de ani și a debutat în muzică la sfârșitul anului trecut cu piesa „Nu e”. Face canto de la 13 ani cu Crina Mardare și a studiat muzica la Londra, la Commercial Music Performance la University of Westminster, unde a avut profesori cu experiență vastă în muzica internațională și colaborări cu nume ca Tina Turner, Adele sau Rihanna. Spune că odată cu lansarea pe piața muzicală, un vis din copilărie i s-a îndeplinit, pentru că muzica face parte din viața ei de când se știe. „De altfel, aceasta este și prima, dar și cea mai puternică amintire pe care o am despre mama mea, cu ea cântând la pian și compunând. Mi-am dorit mereu să devin un artist profesionist, însă am considerat că trebuie să mă pregătesc pentru acest moment, să studiez foarte mult. Și iată că într-un an dificil și plin de neprevăzut, mă bucur să văd cum visul meu devine realitate”, încheie Laura.





Comunicat de presă furnizat și asumat de Fabrica de PR

.

Cuvinte cheie:  Laura Galea  „Eoni”  regizorul San  DoP David Mogan  Arkomo Film  VideoLink  University of Westminster 

Imagini

Laura Galea cântă despre „Eoni”
Laura Galea cântă despre „Eoni”
Laura Galea cântă despre „Eoni”
Laura Galea cântă despre „Eoni”
Laura Galea cântă despre „Eoni”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.