Bucuresti - 15 octombrie 2020
-
Lansat în România la data de 1 iulie 2020 de către Corteva Agriscience, TalentA, programul gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură pentru femeile inovatoare din mediul rural, și-a aflat câștigătoarele: Elena Carson, Violeta Corina Moraru și Elena Chesnoiu sunt doamnele fermier care au convins prin proiectele lor faptul că merită finanțare pentru a-și dezvolta afacerea.
Festivitatea de premiere a avut loc în data de 15 octombrie, prilej de sărbătoare în întreaga lume, fiind celebrată Ziua Mondială a Femeilor din mediul Rural.
Doamnele fermier s-au înscrise pe platforma online a site-ului Corteva, iar cele care au fost selectate, au participat la un curs gratuit de instruire, cu îndrumare din partea consultanților Starperformining și a expertilor Corteva: Modulul I - Competențe generale de Business și Modulul II – Competențe generale de Agri-Business. După finalizarea cursurilor online, au fost construite proiectele, axate pe obiectivele de sustenabilitate 2030, anunțate recent de Corteva. (îmbunătăţirea securităţii alimentare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor).
In urma evaluării proiectelor depuse, s-au ales castigatoarele.
Locul I – 5.000 $
Carson Bread este proiectul care s-a situat pe primul loc în urma evaluării minuțioase realizate de consiliul de experți. Este un proiect ambițios, realizat de doamna Elena Carson din localitatea comuna Fălciu, județul Vaslui, care are 29 de ani, este inginer agronom și lucrează alături de soțul ei 220 hectare de teren. În prezent este masterandă în cadrul USAMV Iași și își dorește să aibă propria afacere. “La noi în comună nu există brutărie, cea de la care se aprovizionează oamenii se află la 40 km distanță. Noi avem materia primă și ne-am gândit că ar fi o idee minunată să o putem valorifica, să oferim produse sănătoase nouă și celor din jurul nostru. Va fi un plus pentru mine, familia mea și pentru zona noastră”, a declarat Elena Carson.
Mizând pe faptul că în România se consumă cantități apreciabile de pâine, deci există o cerere în creştere pentru produsele pe care le poate oferi, pe amplasarea geografică care asigură o bază largă de aprovizionare cu materii prime, precum şi pe posibilităţile de desfacere ridicate, doamna Elena susține faptul că implementarea acestui proiect are șanse reale de reușită, iar investiția necesară se ridică la 30.000 lei.
Locul II – 4.000 $
Violeta Corina Moraru din localitatea Perișoru, județul Călărași, are 38 de ani și este cea de-a doua câștigătoare a programului TalentA. Va primi 4.000 $ pentru implementarea de sisteme de irigații în cadrul fermei Morar Pan Com. “Lucrăm în familie peste 1.000 ha, iar situația din acest an în care am înregistrat pagube uriașe din cauza secetei, ne-a determinat să implementăm sisteme de irigații. În 2020, în cadrul fermei, randamentul de producție la grâu, porumb si soia a scăzut între 85% și 100%. De aceea irigarea devine o prioritate strategică a fermei în viitorul apropiat. Dacă nu facem asta acum, poate însemna intrare în incapacitate de plată, iar la nivel macro ar exista probleme în a acoperi necesarul alimentar al populației. Irigațiile vor determina creșterea producției medie cu 30-50% indiferent de condițiile climatice. Am ales irigare prin aspersiune cu rampa tip pivot datorită rapidității de instalare și ușurinței în exploatare și pentru că nu necesită personal specializat”, a punctat Violeta Corina Moraru.
Locul III – 3.000 $
Ocupanta locului III este Elena Chesnoiu din localitatea Bondrea, județul Olt, care are 30 de ani, doi copii și lucrează alături de soțul ei 6 hectare de teren. Își dorește să dezvolte afacerea familiei prin înființarea unei culturi de căpșun, pe are o consideră o specie promițătoare. “Consider că este o cultură pe care am putea-o îngriji corespunzător și vom putea oferi fructe de calitate cumpărătorilor. Dezvoltarea unei culturi de căpșun se face în timp scurt, deci și investiția este eșalonată și poate fi plătită parțial din vânzarea produselor obținute în anul precedent. O regulă de bază considerăm că este achiziționarea de stoloni sănătoși, cu aviz fitosanitar, să alegem soiuri anuale care sunt mult mai eficiente decât cele multianuale, să respectăm condițiile de plantare, irigare și recoltare. Cu siguranță în demararea acestui proiect ne va fi utilă experiența acumulată în ultimi doi ani în ferma proprie, unde am implementat și un proiect pentru cultivarea legumelor, experiența pe care am dobândit-o anterior în pomicultură și viticultură, precum și sfaturile primite de la reprezentanții Corteva Agriscience privind întreținerea culturii”, a specificat Elena Chesnoiu.
Premiu special
Un premiu special în valoare de 1000 euro a fost acordat de catre colaboratorul acestui proiect, Starperfomining, doamnei Veronica Chedea, pentru proiectul: „Producerea unui vin roze din soiul autohton Amurg in Podgoria Târnave”.
Departajarea proiectelor câștigătoare a fost realizată de un consiliu de experți format din specialiștii Corteva: Maria Cîrjă - Marketing Manager Romania și Moldova, Elena Nunca - Commercial Finance Lead RO, MD & HU, Anca Mateescu - Controller Romania, Oana Musceleanu - Customer Service Leader CE , George Andron- National Key Account Manager, Mihai Valentin - CMM Corn & Soybeen, Andrei Ciocoiu - CMM Oilseeds, Ana Maria Pascariu - CMM Fungicides & Insecticides și Ion Mutafa - CMM Herbicides, alături de specialiștii Starperfomining: Radu Dumitru Stanescu - Founder & Managing Partner și Dan Rusu - Senior Consultant.
Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România & Rep. Moldova: “A fost o decizie dificilă, toate proiectele înscrise în program au fost interesante și ar fi meritat finanțare. Sunt convins de faptul că cele trei câștigătoare vor ajunge să-și dezvolte afacerea așa cum și-au propus, iar sprijinul pe care noi l-am oferit să fie doar imboldul de care au avut nevoie. Cred că este momentul să ne gândim la dezvoltarea comunităților prin sprijinirea unor astfel de inițiative, iar prin puterea exemplului să motivăm și alte persoane să aibă curajul de a începe o afacere în mediul rural.”
Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România & Rep. Moldova: “Este un moment de bucurie pentru compania noastră, pentru că în această zi specială am reușit să contribuim la dezvoltarea a trei afaceri de familie și implicit a trei comunități. Prin implementarea proiectelor câștigătoare nu vor avea de câștigat doar cele trei doamne, ci noi toți, pentru că este important să susținem afacerile mici, cele la început de drum și să oferim sprijin din toate punctele de vedere, iată acum, prin programul TalentA, inclusiv sprijin financiar.”
Despre Corteva Agriscience
Corteva Agriscience este o companie agricolă globală, tranzacționată public, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - incluzând un mix echilibrat și divers de genetică, produse pentru protecția plantelor și soluții digitale vizând maximizarea productivității pentru a contribui la sporirea randamentelor și rentabilității. Deținând unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și o serie de produse și tehnologii de top aflate în drumul către piață, poziționate pentru a genera creștere economică, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întregul sistem alimentar, îndeplinindu-și promisiunea de a îmbogăți traiul celor care produc și celor care consumă, de a asigura progresul pentru generațiile următoare. Corteva Agriscience a devenit o companie publică independentă la 1 iunie 2019, după ce fusese anterior Divizia pentru Agricultură a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro.
Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube.
# # #
™, ®, ℠ Mărci comerciale ale Corteva Agriscience și ale companiilor afiliate © 2020 Corteva.
Persoană de contact cu mass-media
Maria Cirja
Marketing Manager Romania& Rep. Moldova
Tel: +40 746 228 902, email: maria.cirja@corteva.com
Comunicat de presă furnizat și asumat de Corteva Agriscience
.
Cuvinte cheie:
Corteva Agriscience Programul TalentA Securitate alimentară Elena Carson Violeta Corina Moraru Elena Chesnoiu Ziua Mondială a Femeilor din mediul Rural Agri-Business Carson Bread Maria Cîrjă