Cluj - 03 august 2020
-
JTI va prezenta și în acest an la Transilvania International Film Festival (TIFF) un film cu și despre dans. Pe 6 august, ora 21:30, la Club Transilvania din Cluj, va avea loc proiecția în aer liber a filmului „Cunningham”, regizat de Alla Kovgan. Filmul, realizat în 2019 pentru a marca un secol de la nașterea lui Merce Cunningham, surprinde evoluția coregrafului american începând cu primii ani de dans și până când devine unul dintre cei mai vizionari și influenți artiști ai lumii. Tehnologia 3D va permite publicului să facă o călătorie senzorială, ca o imersiune în lumea legendarului coregraf.
„Un film așa cum l-ar fi vrut Cunningham”, scrie The Guardian. Adică cerebral, sofisticat, neconvențional. „O minune vizuală” (Los Angeles Times), un film poetic, o peliculă de „o frumusețe tulburătoare, reușind ceea ce alte documentare nu reușesc: să fie o creație artistică în sine” (The New Yorker).
„Mă bucur că TIFF, un festival care aduce laolaltă atâtea energii creatoare, se desfășoară și în realitate, nu doar online. Prezentăm și la această ediție un film despre puterea captivantă a dansului, a mișcării. Iar mișcarea este viață. Dansul are o continuitate proprie, spunea Merce Cunningham, care nu e dependentă de sunete sau cuvinte. Continuitatea Festivalului în actualele condiții, continuitatea acțiunilor noastre, reprezintă victorii ale forței creatoare și puterii de regenerare a umanității. Noi, la JTI, vom continua să fim prezenți acolo unde contează și să susținem viața culturală din România”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
De-a lungul timpului, JTI și-a asociat numele cu cele mai desăvârșite expresii ale dansului. Întâlnirile JTI, eveniment anual organizat din 2000, a devenit un reper cultural și o marcă națională a calității pentru dansul contemporan. În cadrul TIFF, JTI continuă tradiția Întâlnirilor și prezintă la fiecare ediție, filme de artă, legate de lumea dansului: Corbul Alb în regia lui Ralph Fiennes, Mr. Gaga de Tomer Heymann, La Danse de Frederick Wiseman, Pina lui Wim Wenders, premiera, în România, a proiecției 3D, Ballroom Dancer, regizat de Andreas Koefoed și Christian Holten Bonke, Dancing on broken glass, regizat de Marek Ťapák, Polina, regizat de Angelin Preljocaj și Valérie Müller sau Bobbi Jene de Elvira Lind sunt doar câteva dintre proiecțiile memorabile de la Cluj.
JTI și-a început activitatea în România în 1993 (ca R.J. Reynolds), și a fost una dintre primele companii multinaționale care a investit pe plan local. JTI se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS), al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), al turneelor muzicale din orașele mici și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. JTI sprijină Grădina Japoneză din parcul Mihai I (Herăstrău), Căsuța de Ceai din Muzeul Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, eveniment lansat în anul 2000, se desfășoară neîntrerupt de 21 de ani. Compania susține, din anul 2000, Bursele JTI pentru Jurnaliști, fiind de asemenea partener al Burselor EuropaFM. Din 1998, se desfășoară programul Seniorii JTI, prin care 45 de vârstnici primesc zilnic o masă caldă, iar de-a lungul anilor compania a colaborat și colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC și alte organizații neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale prin care sunt susținute persoane din categorii defavorizate în diverse zone ale țării.
JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are peste 44.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.
Comunicat de presă furnizat și asumat de JTI
.
Cuvinte cheie:
JTI Transilvania International Film Festival Cunningham Alla Kovgan Gilda Lazăr JTI România