Timișoara - 20 iulie 2020
-
Întreprinzării italieni s-au reunit recent la Timișoara sub egida Confindustria România, asociația care reprezintă interesele economice ale firmelor cu capital italian. Sunt toți antreprenori, prezenți de ani de zile în România, care au contribuit efectiv la dezvoltarea acestei generoase țări. Mulți dintre ei sunt chiar mărturia vie a integrării dintre cele două popoare.
Responsabilul delegației din Timişoara, Eros Cenci, şi delegatul național pentru cultură, Enrico Cannata, i-au întâmpinat, într-o locație privată in aer liber din centrul istoric, pe lângă anumiți antreprenori, pe preşedintele național al Confindustria România, Giulio Bertola, pe directorul general, Rocco Ferri precum şi numeroşi exponenți ai instituțiilor româneşti din Timişoara, printre care primarul Nicolae Robu şi doamna Simona Neumann, directoarea Asociației Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii.
Preşedintele Giulio Bertola a dorit să sublinieze importanța interpretării şi înțelegerii schimbării pe care o traversăm, fără a ne lăsa afectați, pentru a putea începe imediat procesul de repornire economică. A punctat de asemenea şi importanța creării unei rețele între membri asociați, înțeleasă ca suport pentru dialogul între IMM-uri şi marile companii, aspect de care se va ocupa Confindustria România.
Intervenția centrală a Preşedintelui a fost pe marginea proiectului național “GATE ROMANIA”: “GATE ROMANIA, proiectul nostru independent în sprijinul “Planului național de investiții şi relansare economică a României”, recent prezentat de Guvern, şi care va cuprinde sectoare ca infrastructura, educația, energia şi sănătatea. Prima noastră propunere conținută în GATE ROMANIA priveşte domeniul sănătății, deoarece Confindustria România consideră că acesta este “vârful de lance” dintre toate inițiativele italiene activate în prezent pentru susținerea țării.
Am dat dovadă de proactivitate şi în ceea ce priveşte planul nostru atractiv pentru tineri în agricultură, venind cu o propunere modernă, ce lărgeşte viziunea business-ului agricol până la oferirea de spații de cazare în unități agroturistice, plan prezentat în mod direct ministrului agriculturii Adrian Oroş. De altfel, are deja câteva luni colaborarea noastră efectivă cu Preşedinția României, prin intermediul participării la grupul de lucru tehnic, intrerinstituțional, referitor la repatrierea forței de muncă româneşti de peste hotare. Legat de acest lucru, aş dori să amintesc recentele mulțumiri publice adresate Confindustria România, din partea doamnei Consilier de stat Sandra Pralong, coordonatoare a acestui grup important, pentru implicarea şi ideile cu care am contribuit și continuăm să contribuim în această perioadă solicitantă de urgență sanitară.”
Proiectul “GATE ROMANIA” este aşadar un proiect 100% italian, prin intermediul căruia Confindustria România va implementa acțiuni coordonate pentru a contribui efectiv la demararea unui proces de pregătire a României pentru diferitele oportunități ce vor apărea, între care cele ce derivă din schimbările radicale socio-economice din Europa, impuse de criza generată de coronavirus, grație unei interacțiuni extraordinare la nivel informativ, comercial şi economic, la nivel international, precum şi disponibilității crescute din partea celor mai importante organizații şi puteri din țară, către o cooperare constructivă.
Zona Banatului este foarte interesantă pentru antreprenorii italieni prezenți în țară, motiv pentru care Preşedintele Confindustria România, Giulio Bertola, a dorit să transmită un mesaj direct primarului Nicolae Robu, în care a dorit să evidențieze calitățile acestuia de foarte bun administrator public, responsabil de calitatea vieții, de ordinea şi curățenia din oraş, dar şi responsabilitatea pe care primarul Robu a ştiut să o exprime prin preluarea conducerii Capitalei Europene a Culturii într-un moment de criză, generat şi de situația sanitară specială.
Primarul Robu a răspuns pozitiv, manifestând către Confindustria România maximă disponibilitate pentru o colaborare extinsă, inclusiv pe teme culturale, fundamentale pentru o societate multiculturală cum este Timişoara.
Aşteptăm să primim noi informații referitoare la conținutul acestei colaborări anunțate, dar nu excludem că va fi vorba de un proiect cu înalt conținut cultural, care va face necesară şi o prezență sporită a Confindustria România în viața socială a oraşului precum şi de noi parteneriate teritoriale necesare pentru a întări reprezentarea comunității italiene în Banat.
Comunicat de presă furnizat și asumat de ADV COMMUNICATION
.
Cuvinte cheie:
Confindustria România Eros Cenci Enrico Cannata Giulio Bertola Rocco Ferri Nicolae Robu Simona Neumann Asociația Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii GATE ROMANIA Adrian Oroş