Prahova - 10 iulie 2020
-
Fostul prefect de Prahova Mădălina Lupea s-a înscris în cursa pentru șefia Consiliului Județean, din partea PRO România. Ea a decis, astfel, să-l concureze pe social-democratul Bogdan Toader, actualul președinte al Consiliului.
„Am hotărât să revin in administrația publică pentru că iubesc oamenii și pentru că sunt convinsă că femeile pot aduce schimbări importante în societate, mai ales când sunt bune organizatoare. După ce am fost magistrat câțiva ani, am devenit, rând pe rând, director în mai multe societăți comerciale, calitate in care am avut în subordine mii de angajați. Fiecare dintre aceste posturi m-a format ca om, am învățat din propriile greșeli și mi-am dorit mereu sa devin cea mai bună versiune a mea”, a declarat Mădălina Lupea.
În 2014, Lupea a fost numită subprefect al județului de către Guvernul PSD, iar în 2017 e devenit prefect.
Comunicat de presă furnizat și asumat de ARVI CONCEPT
.
Cuvinte cheie:
Mădălina Lupea PRO România Șefia Consiliului Județean Bogdan Toader PSD