Bucuresti - 28 mai 2020
-
British School of Bucharest (BSB) lansează BSB Virtual Open Day prin care își propune să se adapteze contextului actual și să ofere părinților și potențialilor elevi o nouă modalitate de a vizita campusul BSB și de a se întâlni cu directorii școlii prin mijloace virtuale.
Campusul BSB rămâne închis din cauza situației naționale, dar școala va organiza prima sesiune a BSB Virtual Open Day pe 20 iunie 2020, începând cu ora 10.00.
În anii precedenți, oricine putea vizita campusul BSB înainte de a decide să se înscrie, dar acum, această parte a procesului de admitere va fi online, oferindu-le părinților posibilitatea să descopere ceea ce reprezintă British School of Bucharest, de la facilități la oferta educațională și, în același timp, să rămână în siguranță, respectând noile reguli de protecție și distanțare socială.
Abordarea British School of Bucharest din ultimii ani se dovedește valoroasă în contextul internațional actual. BSB îi ajută pe elevii săi în dezvoltarea abilităților de alfabetizare digitală necesare pentru a interacționa și evolua în lumea de astăzi, dar și creează mijloace digitale prin care părinții din comunitatea internațională pot intra în contact cu BSB de oriunde.
“Principala prioritate a British School of Bucharest în cadrul comunității este de a păstra elevii și părinții în siguranță și sănătoși, continunând să oferim educație de calitate înaltă chiar și în această situație neobișnuită în care ne aflăm cu toții. Acesta este motivul pentru care a fost un pas natural să avem BSB Virtual Open Day, o zi a porților deschise virtuală, în care să putem prezenta fiecare etapă cheie a strategiei noastre educaționale într-o manieră flexibilă și adaptabilă ”, a declarat Philip Walters, Director al British School of Bucharest.
În cadrul acestui eveniment părinții pot afla mai multe despre angajamentul BSB de a oferi educație de calitate, într-o serie de discuții online și sesiuni Q&A care sunt special concepute pentru fiecare etapă de studiu, începând cu perioada preșcolară, școala primară, secundară și terminând cu anii de liceu. Echipa de admitere BSB și directorii școlii vor răspunde la întrebările părinților și le vor oferi un tur virtual al campusului British School of Bucharest împreună cu informații relevante cu privire la programa școlară britanică și detalii despre proiectele extrașcolare.
BSB ONLINE OPEN DAY va avea loc pe 20 iunie după cum urmează:
10:00 – 11:30 - Early Years Foundation Stage
12:00 – 13:30 – Primary School
15:00 – 16:30 – Secondary School
Evenimentul online este dedicat părinților care își doresc să își înscrie copiii în anul academic 2021 – 2022. Ei se pot înregistra pentru BSB VIRTUAL OPEN DAY aici: https://www.britishschool.ro/open-day până vineri, 19 iunie ora 12 pm.
Despre British School of Bucharest:
British School of Bucharest este o școală internațională privată de top, înființată în anul 2000, ce oferă posibilitatea elevilor, cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, să studieze după curriculum britanic. Unicitatea BSB față de oricare altă școală din București o reprezintă echipa de profesori, toți vorbitori nativi de limba engleză, cu experiență în predarea curriculumului britanic.
BSB este singura scoală britanică din România care a fost apreciată cu calificativul ”Excelent” pentru calitatea procesului de învățare și a rezultatelor elevilor, dar și pentru calitatea dezvoltării personale a elevilor, de către Inspectoratul Școlilor Independente din Marea Britanie.
.
Cuvinte cheie:
British School of Bucharest BSB BSB Virtual Open Day Philip Walters