RECICLEAZĂ PENTRU CEI CARE SALVEAZĂ

Bucuresti - 14 mai 2020 -

Asociația Environ se implică în lupta împotriva pandemiei generate de COVID-19 și lansează alături de Organizatia Salvați Copiii, campania ,,Reciclează pentru cei care salvează!”, un program care îți dă posibilitatea să contribui la salvarea de vieți omenești în timp ce protejezi mediul înconjurător.

În perioada 12 mai – 31 iulie 2020, pentru fiecare kg de deșeuri electrice colectate și reciclate în cadrul campaniei ,,Reciclează pentru cei care salvează”, Asociația Environ va dona 1 leu către Fondul de Urgență pentru spitale deschis de Salvați Copiii.

Suma necesară pentru a asigura aparatură, echipamente medicale de protecție și materiale consumabile într-unul din spitalele care sunt linia întâi în lupta împotriva COVID-19, este de 10.000 de euro, iar Environ realizează o donație inițială de 5.000 de euro odată cu lansarea campaniei. Pentru strângerea integrală a fondurilor, Asociația Environ își propune colectarea unei cantități aproximative de 25 tone deșeuri electrice în schimbul cărora va dona 1 leu/kg.

Persoanele fizice sau juridice care dețin aparatură electrică veche sau defectă pot solicita preluarea gratuită de la domiciliu sau sediul companiei pe adresa logistica@environ.ro sau prin comandă telefonică la 031.827.0000, termenul maxim de așteptare fiind de 72 de ore oriunde pe teritoriul României. Oricine se poate implica în campanie atât prin predarea aparaturii electrice vechi sau defecte, cât și prin promovarea inițiativei în cercul de cunoscuți folosind hashtag-ul #RecicleazaPentruCeiCareSalveaza în postările din social media.

,,Se tot vorbește despre faptul că lumea nu va mai fi la fel după această pandemie și cred că unul dintre lucrurile importante care se schimbă este preocuparea față de reducerea impactului pe care activitățile noastre zilnice îl au asupra planetei. Cred că după această experiență pe care o trăim cu toții de câteva luni, am devenit mai conștienți de fragilitatea echilibrului vieții noastre cotidiene și de importanța responsabilității: față de noi înșine, față de cei din jurul nostru și față de mediul înconjurător.

Până acum a existat o implicare foarte mare a companiilor și oamenilor în proiectele de strângere de fonduri pentru depășirea crizei generate de pandemie, care este însă departe de a se fi încheiat. Nu uităm că ne confruntăm totodată cu amenințarea unei crize economice și de aceea în cadrul proiectului ,,Reciclează pentru cei care salvează” ne dorim să oferim posibilitatea celor care și-ar dori să contribuie, să o facă reciclând lucrurile pe care oricum nu le mai folosesc, impactul pozitiv fiind dublu – pe de o parte în comunitate, pe de altă asupra mediului”
, a declarat Roxana Puia, director de marketing Environ.

“Criza pe care o traversăm lasă în urmă consecințe grave, dar ne dă și oportunitatea de a corecta cauzele care au dus la adevărate drame umanitare și sociale. Aceasta este miza campaniei Salvați Copiii, dincolo de intervenția imediată: întărirea sistemului medical și a capacității spitalelor, astfel încât nici medicii, nici pacienții să nu mai fie în pericol. E un front pe care îl deschidem pe termen mediu și lung, pentru că medicii au nevoie de noi și de zidul pe care îl ridicăm, pentru ca ei să își poată face meseria și să ne salveze viețile. De aceea, solidaritatea este soluția magică prin care putem reforma cu adevărat și în bine un sistem ale cărui vulnerabilități s-au cronicizat”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Organizatia Salvati Copiii. Cei care vor sa ajute, o pot face donand aici.

Atunci când sunt aruncate împreună cu deșeurile menajere sau gestionate necorespunzător, deșeurile electrice sunt foarte nocive pentru mediul înconjurător și sănătatea umană din cauza conținutului ridicat de substanțe periculoase, metale grele și materiale poluatoare.  Deșeurile colectate de la sediul sau domiciliul participanților ajung în stațiile de reciclare unde tratate și reciclate conform celor mai performante tehnologii.

Despre Salvați Copiii

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul  copilului.

În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre Asociația Environ

Asociaţia Environ este o organizaţie colectivă, non-guvernamentală şi non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, promovând activ de peste 13 ani conceptele de colectare selectivă, reciclare, economie circulară și sustenabilitate.

.

Cuvinte cheie:  Asociația Environ  Organizatia Salvați Copiii  Reciclează pentru cei care salvează!  COVID-19  Roxana Puia  Gabriela Alexandrescu 

Imagini

RECICLEAZĂ PENTRU CEI CARE SALVEAZĂ
RECICLEAZĂ PENTRU CEI CARE SALVEAZĂ

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.