Bucuresti - 01 aprilie 2020
-
În contextul stării de ugență din România, compania RER Ecologic Service Bucuresti REBU SA, luând toate măsurile posibile pentru protejarea sănătăţii angajaţilor săi, asigură continuitatea serviciilor de colectare a deşeurilor.
Echipele de colectare REBU depun eforturi deosebite pentru a asigura respectarea orarelor obişnuite de colectare a deşeurilor și astfel programele şi orarele de colectare rămân deocamdată neschimbate.
Deşi s-au luat măsuri de siguranţă pentru protejarea echipajelor, acestea sunt expuse zilnic riscului de îmbolnăvire. Compania REBU face apel către cetăţeni să nu le riște siguranța și sănătatea prin contact direct sau prin nerespectarea măsurilor de igienă şi de colectare separată.
REBU dorește să reamintească clienţilor că, în afara de a fi obligații legale, colectarea separată a deşeurilor şi depozitarea acestora numai în recipientele desemnate sunt în aceste zile şi dovezi de responsabilitate, solidaritate şi spirit civic.
Deşeurile reciclabile trebuie separate de cele reziduale şi depozitate numai în recipientele special destinate, astfel:
- deşeurile/ambalajele reciclabile din hârtie şi carton, plastic şi metal în pubela sau sacul galben (în lipsa sacului galben se acceptă în aceasta perioadă orice sac transparent, care va fi ridicat doar dacă conţine numai deşeuri reciclabile)
- ambalajele de sticlă în clopotele stradale verzi
- deşeurile reziduale în pubela pentru deșeuri menajere
- deșeurile biodegradabile pubela pentru biodegradabile sau în saci negri
Este esenţial în această perioadă ca asociaţiile de proprietari să gestioneze corect volumul de deşeuri şi să nu depoziteze cantităţi în afara recipientelor.
Dorim să protejăm echipele REBU prin evitarea colectării unor deşeuri ce nu sunt depozitate în recipiente, pentru a evita riscurile suplimentare ce le-ar presupune încărcarea manuală a acestora.
Orice contact suplimentar pune în pericol sănătatea echipajelor şi posibilitatea REBU de a continua serviciul de colectare fără întreruperi.
De asemenea, în această perioadă este foarte importantă renunţarea la manipularea banilor cash.
REBU a pus la dispoziţia clienţilor posibilitatea solicitării facturii în format electronic şi a plăţii online a facturilor. Acestea sunt disponibile pe website-ul REBU, la secțiunea Contul meu (https://rebu.ro/contul-meu/, https://rebu.ro/solicita e-factura/).
Facturile se mai pot plăti:
• cash, utilizand reteaua de terminale SelfPay
• cash, utilizand reteaua de terminale Un-Doi
• cash, la casieriile REBU, conform programului afisat pe site-ul REBU
• cu cardul, on-line, pe site-ul REBU la secțiunea CONTUL MEU
• prin Virament bancar / Ordin de plata
Gasiti detalii legate de aceste modalitati de plata pe site-ul www.rebu.ro la sectiunea Utile/Modalitati de plata.
Plata la timp a facturilor pentru serviciile de salubrizare este imperativă şi necesară pentru continuitatea serviciului.
„Ne preocupă permanent starea de sănătate a populației și a mediului înconjurător. Evaluam permanent situația actuală și toate deciziile care apar din partea autorităților statului. Ne adaptăm procesele interne și activitatea operatională în funcție de evoluția situației la nivel național. Vă rugăm să ne protejăm reciproc prin separarea corectă a deşeurilor şi prin depozitarea acestora numai în recipiente. Colectarea deşeurilor manual, de lângă pubele, de lângă containere sau de pe asfalt, expune angajații noștrii şi mai mult la riscul de contaminare.
În vederea menținerii continuității serviciului de salubritate, vă rugăm insistent să depuneţi deşeurile doar în recipiente. ”, a declarat Dan Stănoaia, Director General al REBU S.A.
REBU rămâne în contact direct cu clienţii săi pe canalele de comunicare online – website www.rebu.ro/STIRI, email: office@rebu.ro. În plus, operatorii serviciului de CallCenter sunt disponibili la numărul +40 374 885 691, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.
.
Cuvinte cheie:
REBU RER Ecologic Service Bucuresti Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență și Unităților Administrativ Teritoriale SelfPay Dan Stănoaia