Ziua Mondială a Qigong şi Tai Chi – un val de calm şi pace înconjurând planeta

23 aprilie 2010, 10.50 - Sănătate   Sport  

Bucureşti - 23 aprilie 2010 - Federaţia Naţională de Qigong din România organizează ample manifestări în aer liber

Sâmbătă 24 aprilie ora 10:00, în Bucureşti - Parcul Tineretului şi în alte unsprezece oraşe din ţară

Ziua Mondială a Qigong şi T’ai Qi aflată la cea de-a XI-a sa ediţie este un eveniment recunoscut oficial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu sediul la Geneva, ca modalitate de contribuţie la fenomenul internaţional “Mişcare pentru Sănătate”. România a subscris pentru a noua oară la acest eveniment, alături de alte peste 1 000 de asociaţii din întreaga lume prin membrii Federaţiei Naţionale de Qigong din România (FNQR) – Asociaţiile de Qigong Bucureşti, Cluj, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Sibiu, Galaţi. In toate aceste oraşe se practică stilul şcolii QilinGong, adică Qigong pentru sănătăte, longevitate şi înţelepciune.

Această zi de sărbătoare debutează dimineaţa la ora 10:00, ora locală, cu practica de qigong sau t’ai chi a grupurilor din Noua Zeelandă, apoi se răspândeşte ca o undă de linişte cu iz de sărbătoare, fus orar după fus orar, bucuria mişcării străbătând ţările din Oceania, Asia, Africa, Europa, America de Nord şi America de Sud pentru a se încheia în Hawaii, la interval de aproape o zi de la începerea ei. Astfel, pe parcursul a 24 de ore practicanţii de pe întreaga planetă se vor uni în efortul de a readuce în atenţia omenirii armonia, sănătatea, speranţa şi mai ales PACEA.

În România, practicanţii de qigong se vor aduna pentru a se bucura împreună de valul de qi, de energia specială a acestei zile, în mai multe oraşe din ţară: Bucureşti, Baia Mare, Braşov, Bacău, Cluj Napoca, Deva, Galaţi, Mediaş, Oradea, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu.

În această zi, sunt bine veniţi toţi cei care doresc să participe la eveniment, chiar dacă nu cunosc qigong sau exerciţiile şi tehnicile pentru sănătate şi viaţă lungă.

Qigong (măiestria energiei - qi) are o vechime de peste 7000 de ani şi provine din China unde s-au dezvoltat şcoli/stiluri diverse, toate având scopul de a întări organismul, de a creşte vitalitatea, a obţine o stare optimă de sănătate, de a atinge longevitatea şi a dezvolta capacităţile latente ale fiinţei umane.

Practica de qigong include o mare varietate de tehnici - posturi statice sau exerciţii dinamice, cu mişcări line şi armonioase ale corpului, combinate cu modalităţi specifice de respiraţie şi concentrare a atenţiei. Câteva din efectele imediate ale practicii sunt: reducerea nivelului de stres, creşterea vitalităţii şi a imunităţii, îmbunătăţirea funcţiilor respiratorii, a circulaţiei sangvine şi limfatice şi a digestiei. Practica perseverentă conduce la o atitudine pozitivă, tonică şi stabilă, la echilibru şi armonie în corp, minte şi spirit, precum şi la o constantă bucurie de a trăi.

Propagând un val de calm tămăduitor de jur împrejurul planetei în fiecare an, Ziua Mondială a Qigong şi T’ai Chi creează o viziune a posibilului pentru omenire.

Prin celebrarea acestei zile pe plan mondial, prind viaţă cuvintele Maestrului Lin Kai Ting, preşedintele FNQR: “Qigong-ul este chinezesc, dar aparţine întregii umanităţi”.

Vă aşteptăm alături de noi !

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să vă adresaţi:
Monica Onea – Preşedinte Executiv : 0788 47 17 27
E-mail: office@qilingong.com

http://http:// www.qilingong.com/

Cuvinte cheie:  Qigong  T’ai Qi  sănătate  sport 

Imagini

Ziua Mondială a Qigong şi Tai Chi –  un val de calm şi pace înconjurând planeta
Ziua Mondială a Qigong şi Tai Chi –  un val de calm şi pace înconjurând planeta
Ziua Mondială a Qigong şi Tai Chi –  un val de calm şi pace înconjurând planeta

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.