A IX-a Conferință Națională Inovație în Stomaterapie: „Îmbunătățirea calității vieții pacienților stomizați, o provocare continuă pentru specialiștii din domeniul stomaterapiei”

Bucuresti - 18 octombrie 2019 -

Îngrijirea persoanelor stomizate la nivelul standardelor internaționale prin punerea la dispoziția  personalului specializat a ultimelor noutăți din domeniu reprezintă unul dintre obiectivele principale ale conferinței medicale „Îmbunătățirea calității vieții pacienților stomizați, o provocare continuă pentru specialiștii din domeniul stomaterapiei”.


Conferința este organizată de Health Events în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș.


Evenimentul are ca sponsor principal compania OrtoProfil și va fi creditat cu 15 credite de educație medicală continuă de către OAMMR, derulându-se în perioada 17-20 octombrie 2019, la Hotel Danubius, Sovata, reunind peste 200 de participanți din domeniul asistenței medicale.


Sesiunea științifică din data de 18 10 2019 va fi deschisă de către preşedinte al CNAS Dr. Vasile Ciurchea.


Participanții vor primi informații de la lectori de renume din țară și din străinătate referitor la modul în care poate fi îmbunătățit managementul terapeutic al pacientului stomizat: managementul stomelor, inovații stomaterapeutice etc. Pe lângă partea teoretică va exista și o parte practică (workshopuri), în care participanții vor avea ocazia să aplice noțiunile teoretice prezentate în cadrul conferinței, sub îndrumarea unor specialiști cu o experiență vastă privind gestionarea corectă a stomei din punctul de vedere al identificării sistemului stomic potrivit tipului de stomă, cât și a accesoriilor corecte pentru preveni apariția complicațiilor tegumentare din jurul stomei.


„Este important să se cunoască faptul că nu suntem doar o companie importatoare de dispozitive medicale. OrtoProfil a înțeles importanța protezării corecte a stomelor și a utilizării diferitelor tipuri de accesorii. Începând cu anul 1996 am inițiat și susținut cursuri, conferințe și alte evenimente medicale prin care încercăm să punem la dispoziția personalului medical din România cele mai noi informații în ceea ce privește stomaterapia din Europa”, a declarat Dr. Boga Ferenc, director general OrtoProfil.


În cadrul conferinței va fi lansată în România gama Aurum al producătorului Welland Medical (Marea Britanie) care reunește sisteme stomice cu flanșă, conţinând, pe lângă adezivul Hyperflex,  miere de Manuka. Compania Welland Medical se distinge prin inovaţie, anual, cercetătorii identificând noi componente care îmbunătățesc sistemele stomice cu diferiți compuși naturali astfel încât să reducă complicațiile ce pot să apară la nivel stomei sau a tegumentului peristomal. Gama de sisteme stomice Aurum se adresează atât adulților cât și copiilor și se diferențiază de restul produselor prin conținutul mierii de Manuka prezente la nivelul flanșei. Potrivit studiilor, mierea de Manuka are proprietăți antibacteriene, antiinflamatoare, cicatrizante foarte puternice, reducând riscul de fi dezvoltate complicații fiind obținută din nectarul florilor de Manuka prezente doar în Noua Zeelanda și Australia.


Compania OrtoProfil este importator oficial al Companiei Welland Medical.


„Compania OrtoProfil consideră că lansarea Gamei Aurum este un plus pentru pacienții pe care-i deservește, oferind  o alternativă de gestionare a stomei cu un sistem de protezare performant. Scopul nostru este să punem la dispoziția pacienților noștri ultimele inovații din domeniul stomaterapiei astfel încât calitatea vieții lor să fie net îmbunătățită”, a precizat Dr. Adriana Bokor, director medical OrtoProfil.


 

.

Cuvinte cheie:  Inovație în Stomaterapie  pacienți stomizați  Universitatea de Medicină  Farmacie  Științe și Tehnologie George Emil Palade  OrtoProfil  OAMMR  Vasile Ciurchea  CNAS  miere de Manuka  Hyperflex  Welland Medical  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.