Bucuresti - 08 octombrie 2019
-
Philip Morris International Inc. (PMI) (NYSE: PM) anunță că Astypalea (Grecia) este prima insulă certificată Smoke-Free Culture din lume. Insula grecească a dezvoltat cu succes o cultură în care locuitorii și vizitatorii sunt încurajați să elimine fumul de țigară din viața lor.
Insula a primit certificarea Smoke-Free Culture din partea TÜV Austria, o importantă organizație independentă de certificare, ca recunoaștere a angajamentului de a reduce fumatul țigărilor prin implementarea și îmbunătățirea permanentă a unui set de măsuri care încurajează renunțarea la fumat, cea mai bună alegere pentru sănătatea fumătorilor, sau trecerea la alternative mai bune dacă aceștia nu pot renunța.
TÜV Austria a dezvoltat un protocol independent de certificare în 2018 și desfășoară audituri pentru a verifica dacă o organizație îndeplinește condițiile definite de protocol. În urma unei evaluări obiective, imparțiale și complet documentate, se acordă o certificare. Această certificare este disponibilă pentru o varietate de organizații, inclusiv evenimente, corporații și locații, cum ar fi localități, insule și alte destinații.
„Suntem mândri să sprijinim această inițiativă și felicităm Astypalea pentru eforturile depuse. Sperăm ca și alte destinații din lume să îi urmeze exemplul prin adoptarea unei culturi fără fum,” a declarat Frederic de Wilde, Președintele Regiunii Uniunea Europeană în cadrul Philip Morris International.
Insula a adoptat o cultură fără fum, inclusiv prin adăugarea acestei informații în identitatea vizuală și prin afișarea de panouri informative în aeroport, în port, pe plaje și în zona istorică unde sunt localizate emblematicele mori de vânt, în vederea informării localnicilor și a vizitatorilor. Pe lângă informații despre respectarea legislației anti-fumat, panourile oferă fumătorilor adulți și resurse pentru a renunța la fumat, dar și informații despre alternative mai bune celor care ar continua să fumeze.
„Cel mai bun lucru pe care îl pot face fumătorii este să renunțe definitiv la produsele din tutun și nicotină. Însă, mulți nu o fac. Acei fumători adulți care, altfel, ar continua să fumeze ar trebui să fie informați cu privire la alternativele mai bune la continuarea fumatului tradițional”, a adăugat Frederic de Wilde.
Procesul de ardere este cel care generează majoritatea substanțelor chimice nocive care se regăsesc în fum și care sunt asociate cu bolile legate de fumat. Produsele fără fum nu sunt lipsite de riscuri și conțin nicotină, care provoacă dependență, dar generează niveluri semnificativ mai mici de substanțe chimice dăunătoare decât țigările și, dacă sunt produse în conformitate cu standardele adecvate de calitate și siguranță, sunt o alegere mai bună pentru fumătorii adulți decât continuarea fumatului.
În cadrul viziunii sale pentru un viitor fără fum, Philip Morris International a introdus conceptul de Smoke-Free Destinations (Destinații fără fum). Acestea sunt destinații care, mai întâi, au implementat cu succes certificarea Smoke-Free Culture și, ulterior, oferă servicii și spații care le permit fumătorilor adulți care, altfel, ar continua să fumeze să afle despre produsele fără fum. Un astfel de produs este IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul și care poate fi folosit în spațiile special amenajate din aceste destinații, care devin astfel spații fără fum de țigară.
Despre Philip Morris International: Un viitor fără fum
Philip Morris International (PMI) transformă industria tutunului pentru a crea un viitor fără fum și, în cele din urmă, pentru a înlocui țigările cu produse fără fum în beneficiul adulților care, altfel, ar continua să fumeze, al societății, al companiei și al acționarilor săi. PMI este un producător de tutun de top implicat în producția și comercializarea țigărilor, produselor fără fum și dispozitivelor electronice aferente și accesoriilor, precum și alte produse cu conținut de nicotină pe piețe din afara SUA. Viitorul PMI se bazează pe o categorie nouă de produse fără fum care, deși nu sunt lipsite de riscuri, sunt o alegere mai bună decât continuarea fumatului. Prin capabilități multidisciplinare în dezvoltarea produselor, dotări de ultimă generație și fundamentare științifică, PMI își propune să se asigure că produsele sale fără fum satisfac preferințele consumatorilor adulți și îndeplinesc cerințele stricte de reglementare. Pentru informații suplimentare, vizitați http://www.pmi.com și www.pmiscience.com.
.
Cuvinte cheie:
Philip Morris Smoke-Free Culture TÜV Austria Astypalea IQOS tutun Frederic de Wilde