Bucuresti - 30 septembrie 2019
-
NU NE MAI UMILIȚI! NU NE MAI IGNORAȚI! AM AJUNS LA LIMITA RĂBDĂRII!
De doi ani noi, chimiștii, biologii și biochimiștii din sănătate, cerșim votul Parlamentului, Guvernului, Președintelui României pentru că suntem umiliți de Legea 153/2017, o lege nedreaptă care în cazul nostru a încălcat chiar principiile pe care a fost construită ea.
Umilința noastră nu a fost stopată deși Ministerul Sănătății a recunoscut în Parlament că față de anii anteriori, chimiștilor, biologilor, biochimiștilor din sănătate nu li s-au modificat nici nivelul de calificare si nici atribuțiile la locurile de muncă.
Salariile noastre au scăzut la 1 martie 2018 prin încălcarea principiilor Legii 153/2017, avem salarii MAI MICI decât asistenții medicali care ne sunt subordonați prin fișa postului.
Avem acum în Parlament o Propunere Legislativă pentru rezolvarea inechității IERARHIZĂRII / salarizării noastre în Legea 153/2017 dar este o procedură care durează și noi am ajuns la limita răbdării.
ACUM Guvernul poate rezolva UMILINȚA noastră mai repede decât Parlamentul prin EMITEREA unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului (OUG).
Noi, membrii Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor din Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) am mai solicitat stoparea umilinței noastre la protestele din anul 2018 desfășurate în fața Ministerul Sănătății și în față PARLAMENTULUI
și NE-AȚI IGNORAT.
Merităm și noi ceea ce doresc PENTRU ROMÂNI acum mai mulți candidați la Președinția României:
merităm ”RESPECT", merităm "NORMALITATE", merităm să fim "FERICIȚI" , merităm și noi să simțim că aleșii poporului sunt "ALĂTURI de FIECARE ROMÂN" pentru că
ȘI NOI SUNTEM ROMÂNI!
ȘI VOTUL NOSTRU CONTEAZĂ!
Solicităm din nou Guvernului României, așa cum am solicitat și în anul 2018, emiterea de către Guvern în anul 2019 a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului (OUG), pentru IERARHIZAREA / salarizarea decentă și stoparea UMILINȚEI noastre!
Doamna Prim-Ministru Viorica Dăncilă AVEȚI PUTEREA DE A STOPA UMILINȚA NOASTRĂ!
FIȚI ALĂTURI de FIECARE ROMÂN! FIȚI ALĂTURI ȘI DE NOI!
Președinte al OBBCSSR
Lector Univ. Dr., Specialist European în Medicina de Laborator (EuSpLM)
Constanța POPA
.
Cuvinte cheie:
chimiști biologi biochimisti OBBCSSR Viorica Dăncilă